Newsflash
Cultură LIFESTYLE

Doza de ficțiune: „Frâna” de Emilia Grecu

de Redacția Viața Medicală - iul. 7 2023
Doza de ficțiune: „Frâna” de Emilia Grecu

Emilia Grecu revine la rubrica noastră, Doza de ficțiune, cu o nouă proză scurtă, în care strecoară printre rânduri semnale de alarmă ce ar putea indica un posibil diagnostic de boală Alzheimer.

Frâna 

— N-am nevoie de alţi doctori, zice bunicul după ce coboară din mașină.

— Ţi-am mai spus și ţi-o repet. Nu mă îndur să te las așa. Vreau să auzim și o a doua părere. 

— De ce insiști atâta? Chiar nu pricep. 

— Bunicule, fără poveștile știute doar de tine despre mine,  nu cred că aș fi înţeles mare lucru din copilăria mea. Nu te mai gândi atâta, hai mai bine să vedem ce ne
spun mâine dimineaţă, la clinică, zic și-l mângâi pe spate, apoi verific ceasul pe telefon. 

Doza de ficțiune: „Rezonanţă feerică” de Ovidiu Lorenz 

Doza de ficțiune: „Răducu” de Daniela Toader 

Mai sunt vreo zece minute până la miezul nopţii. 

Cât mă duc până la bancomatul din capătul străzii, bunicul se așază pe o bancă de pe marginea trotuarului, sub un stâlp luminos. 

Îi fac semn cu mâna în timp ce îmi verific soldul. O adiere caldă se ridică din asfalt și-mi învăluie gambele încordate de la cele trei ore de condus, minus vreo zece minute, cât a durat să facem plinul. 

Dau să plec după ce scot câteva bancnote din automatul bancar și le îndes în portofelul din geanta mea cafenie. 

Însă o lumină intermitentă, verzuie, urmată de un scurt bip, mă anunţă că mi-am uitat cardul. Îl iau din aparat și mă întorc la bunicu’. 

— Hai, îl chem și în următoarea secundă se aude o bufnitură. 

Iar asta îl face să se ridice imediat în picioare. Îl ţin de braţul drept și o luăm la pas pe marginea drumului coborâtor. Ne uităm după zgomote. 

Două șiruri de blocuri înalte păzesc de-o parte și de alta bulevardul. 

La un moment dat, bunicul se oprește din mers și mă întreabă cu un aer confuz: 

— Unde e mașina noastră? 

— Acolo, zic și dau să ridic mâna dreaptă, dar brusc mă opresc. 

Rămân pentru câteva clipe cu privirea aţintită spre marginea străzii, vizavi de farmacie, locul în care ar trebui să fie Loganul meu.

— Unde e? insistă el. 

Nu știu, îmi vine să strig. Dar nu vreau să-l încarc cu alte griji. 

— Un pic mai încolo, răspund cu jumătate de suflet. 

Înaintăm umăr lângă umăr în timp ce continui să caut din ochi mașina. 

În dreapta, trotuarul tăcut. În stânga, drumul singuratic, vegheat de lumina stâlpilor stradali.

O ambulanţă, cu sirena pornită, trece în viteză pe celălalt sens. 

În faţă, o berlină rătăcită pe mijlocul străzii. Pare înfrânată de bordura refugiului de tramvai. Când ajungem mai aproape de ea, reușesc să-mi văd iniţialele numelui pe numărul plăcuţei de înmatriculare. 

— Uite-o, strig și-l strâng pe bunicu’ de braţ. 

Pe urmă îi spun din priviri să mergem până acolo. 

În timp ce ne îndreptăm cu pași grăbiţi spre Logan, încerc să-mi aduc aminte ce-am făcut, dacă am tras sau nu frâna de mână când, deodată, îl aud pe bunicul bombănind: 

— Putea și mașina asta să se întoarcă în locul în care am lăsat-o. Sau cine știe. O fi având și ea vreun început de Alzheimer. 

Doza de ficțiune: „Așteptare”, de Anca Pantazi 

Doza de ficțiune: „CRIMA (sau CReierul, Inima, Mușchii si Articulațiile)” de Răzvan Șerban 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro

revista de povestiri partener la Doza de Fictiune Viata medicala

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe