Newsflash
Cultură LIFESTYLE

Doza de ficțiune: „Încă nu s-au maturizat” de Isabela Brănescu

de Doza de Ficțiune - iul. 14 2023
Doza de ficțiune: „Încă nu s-au maturizat” de Isabela Brănescu

Isabela Brănescu revine la rubrica noastră, Doza de ficțiune, cu un text inedit. Este vorba despre o proză în care, spune autoarea, „frumusețea înseamnă suferință”.

Doza de ficțiune: „Răducu” de Daniela Toader 

Doza de ficțiune: „Așteptare”, de Anca Pantazi

Încă nu s-au maturizat

Se întâmplase de două ori în trecut: prima dată din cauza piersicii rămase în vârful copacului, pe care îl scuturasem sănătos și primisem ce-mi doream și ceva în plus, o umbră discretă sub ochi, care m-a însoţit o vreme, bine mascată cu fond de ten. A doua oară, urmare a unei intervenţii chirurgicale stomatologice, acoperisem semnele cu greutate. Acum am mai multe zone vinete pe obraji și una pe frunte, care se înverzește de la o zi la alta, iar ochiul drept e bine umflat, toate mascate cu corector din belșug. E toamnă. Am un șal din lână, la fel de lung cât e de lat, mă înfășor în el să nu se vadă semnele de pe gât și-l ridic spre obraji. Mă așez pe primul loc liber pe care îl găsesc în trenul metroului abia sosit, care așteaptă ora de plecare, șapte și patruzeci și cinci de minute. Scot cartea de teatru pe care am găsit-o la târgul de vechituri, zece centimetri pe zece, numai bună de purtat în poșetă, și-mi pun ochelarii. 

Biblioteca Teatrului Naţional, 
seria a treia, nr. 17.
Ultima noapte
Milan Bergovici
în românește de Soare Z. Soare,
Actul I.
(Parcul unei vile, din care se vede terasa. În fund un grilaj înalt, de fier cu poarta închisă. În spatele grilajului – strada. Seara. Pe terasă un fotoliu mare și o lampă cu picior. Un fotoliu, o tânără, bolnavă. E acoperită cu un șal mare, veneţian. 
Din interiorul vilei se aude pianul. Cineva cântă un vals. Încet, încet, muzica încetează și apare sora de caritate.) 

Observ privirea femeii care se holbează la mine de pe scaunul de vizavi. Ridic privirea de pe carte ușor și trec în revistă pantofii fără toc, negri, dresul încreţit în zona gleznelor, pardesiul maro larg, cu revere rotunde cum se purtau prin anii optzeci. Părul decolorat are bucle care amintesc de epoca apusă a bigudiurilor. Parcă o cunosc de undeva, vibrează coarda nostalgică în inima mea, la fel cum vibrează la mirosul de vanilie în preajma patiseriilor. Așa arăta părul mamei când avea musafiri, și cât se chinuia să se facă frumoasă...

Privirea femeii trece de la carte la obrazul meu și coboară spre gât. Șalul mi-a alunecat și-l ridic cu mișcări sigure, chiar dacă știu că voi transpira curând. Pe obrazul drept am câteva semne care încă nu s-au maturizat. Gândul că m-aș putea întâlni cu aceeași femeie peste două zile, când cearcănele vor fi și mai închise la culoare, mă face să mă întorc la citit. 

— Rugăciunile ajută, spune ea în șoaptă. 

Cartea pare de rugăciuni, din cele citite în mijloacele de transport sau în staţii. 

— Am pățit-o și eu, continuă femeia suficient de tare cât să o audă cele două puștoaice din dreapta ei, care, de când s-au așezat, trimit mesaje, chicotesc și-și dau coate. 

În secunda următoare mă fixează amândouă. Cea brunetă pare Matrioșka, după ce a îmbrățișat o altă Matrioșkă mai mică, pe care o ascunde sub pardesiul multicolor, ochii sunt veseli și pielea albă, e pătată de urmele coșurilor. Ar avea nevoie de tratament, nu mă pot opri să gândesc. Cealaltă e roșcată, părul lung, o șuviță împletită i se agită pe lângă obraz de câte opri întoarce capul. Îmi atrag atenția genele, evident, false. Prima tastează un mesaj scurt, cealaltă își ferește privirea când o întâlnește pe-a mea, învârtindu-și șuvița. 

În fond cât timp te poți amuza de față tumefiată a unei femei?, rezist privirilor lor și dau pagina. 

Amintirea păpușii rusești se combină cu șoaptele femeii și îmi aduc aminte de un pasaj din Scrisorile persane și de ironia textului care vorbește despre nedumerirea unei tinere proaspăt căsătorite. Nu mă iubește mamă, am încercat în fel și chip, dar nu mă iubește așa cum o iubește cumnatul meu pe sora mea. Pe ea o bate săptămânal, dar eu, oricât m-aș strădui, nu reușesc să-l fac să mă iubească... Dacă citatul e aproximativ, ideea e aceeași. 

Confesiunea femeii care o pățise mă face să-i zâmbesc cald, pentru că multe femei românce au fost în trecut prea iubite și soluția lor fusese doar o carte de rugăciuni. O aud cum oftează, suferă pentru mine. Pun în poșetă ochelarii, cartea și mă ridic. 

Mai sunt două minute până pleacă metroul. Folosesc scara rulantă care toarce ca un motan bătrân. Vocea din spatele meu șuieră N-ai stat, curvă... Bărbatul râde gutural, bolborosește vulgarității comune și am un sentiment bun, nici urmă de imaginație, aparține unei specii pe cale de dispariție. 

Tac, răspunsul potrivit atunci când nu știi ce urmează. De fapt știi... 

E toamnă, aerul proaspăt și mersul pe jos îmi readuc starea de bine. Curând totul va fi uitat. Durere, vânătăi, reacția celor care judecă după aparențe, toate fac parte din prețul tratamentului cosmetic al cărui rezultat îl voi vedea abia peste câteva săptămâni. 

Doza de ficțiune: „Frâna” de Emilia Grecu 

Doza de ficțiune: „Rezonanţă feerică” de Ovidiu Lorenz 

 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro

revista de povestiri partener la Doza de Fictiune Viata medicala

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe