Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Variola maimuței, noua provocare mondială

Viața Medicală
Dr. Valentin PANTEA vineri, 10 iunie 2022

Contactele apropiate ale persoanelor cu variola maimuţei ar trebui să monitorizeze dezvoltarea simptomelor până când trec 21 de zile de la cea mai recentă expunere la virus

variola maimuteiVariola maimuţei a fost descoperită pentru prima dată la animale în 1958, primele cazuri umane fiind documentate în 1970. Virusul, endemic în Africa Centrală (bazinul râului Congo) și cea de Vest, este un orthopoxvirus, din aceeași familie ca și virusul variolei, din fericire cu o letalitate mai mică decât a acestuia.

Odată cu eradicarea variolei umane în 1980 și cu încetarea ulterioară a vaccinării (ultimul caz de variolă dobândită în mod natural a fost diagnosticat și tratat în 1977), virusul respectiv a devenit cel mai periculos virus orthopox pentru sănătatea publică.

Gazdele animale sunt o serie de rozătoare și primate non-umane. Transmiterea la om are loc prin contact direct cu lichidul din veziculele sau pustulele produse de virus pe tegumente sau cu alte produse biologice infectate (carne, sânge etc.).

Istoricul infecţiei

Nu e prima dată când avem cazuri de variolă a maimuţei în afara Africii. În 2003 a existat un focar de variolă a maimuţei în Statele Unite ale Americii, cu peste 70 de cazuri. Alte cazuri de variola maimuţei au mai fost raportate la persoane care au călătorit din Nigeria în Israel în septembrie 2018, în Marea Britanie în septembrie 2018, decembrie 2019, mai 2021 și mai 2022, în Singapore în mai 2019 sau în Statele Unite ale Americii în iulie și noiembrie 2021.

De obicei, focarele de variola maimuţei sunt autolimitate. Transmiterea de la om la om este relativ redusă, fiind nevoie de o apropiere fizică prelungită între persoane.

Dacă are loc transmiterea de la om la animal și dacă virusul se răspândește printre populaţiile de animale, există riscul ca boala să devină endemică în Europa.

Istoric, o mare parte din transmiterea de la om la om a variolei maimuţei a fost realizată casnic sau prin coabitarea prelungită în alte locuri comune (închisoare, spital etc.), în care oamenii sunt în contact foarte strâns pentru perioade îndelungate.

Ce e nou acum

Cazurile actuale pun probleme de sănătate publică pentru că apar concomitent în mai multe ţări și pe mai multe continente. Începând cu 15 mai și până acum, în mai multe state-membre ale Uniunii Europene (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Portugalia, Spania, Ungaria și Suedia) au fost raportate peste 300 de cazuri de variola maimuţei. Acestea au fost înregistrate în principal la bărbaţi care au relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, ceea ce sugerează că transmiterea a avut loc în contextul actului sexual.

Andrea Ammon, directorul ECDC (Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor), a declarat că „majoritatea cazurilor actuale s-au prezentat cu simptome ușoare ale bolii, iar pentru populaţia generală, riscul de difuzare este foarte mic. Cu toate acestea, probabilitatea unei răspândiri ulterioare a virusului, prin contact strâns, de exemplu în timpul activităţilor sexuale între persoane cu mai mulţi parteneri sexuali, este considerabil crescută”.

Din punct de vedere epidemiologic, supravegherea și identificarea rapidă a cazurilor noi sunt esenţiale pentru limitarea focarului. Contactul strâns cu persoanele infectate este cel mai semnificativ factor de risc pentru transmiterea virusului variolei maimuţei.

Limfadenopatia în primele cinci zile de la expunere este un element important pentru diagnosticul diferenţial cu alte boli eruptive (varicela, rujeola, variola).

Cei infectaţi trebuie să rămână izolaţi până când crustele au căzut și, mai ales, să evite contactul strâns cu persoanele cu risc sau imunodeprimate, precum și cu animalele de companie, întrucât există riscul ca acestea să devină vector de transmitere pentru alte cazuri.

Contactele apropiate ale persoanelor cu variola maimuţei ar trebui să monitorizeze dezvoltarea simptomelor până când trec 21 de zile de la cea mai recentă expunere la virus. De menţionat că Belgia a emis deja o lege de autoizolare timp de 21 de zile pentru persoanele cu variola maimuţei. În România, Ministerul Sănătăţii a emis un protocol de depistare, izolare și tratare a acestor cazuri.

Incubaţie

Boala are o perioadă de incubaţie de 6-13 zile (poate varia între 5 și 21 de zile). Infecţia poate fi împărţită în două perioade:

1. Perioada de invazie (durează 0-5 zile), caracterizată prin febră, cefalee intensă, limfadenopatii, dureri de spate, mialgii și astenie marcată. Limfadenopatia este o caracteristică distinctivă a variolei maimuţei, comparativ cu alte boli care pot părea iniţial similare (varicela, rujeola, variola).

2. Erupţia cutanată începe de obicei la 1-3 zile de la apariţia febrei. Erupţia este centrifugă, mai concentrată pe faţă și pe extremităţi. Afectează faţa (în 95% dintre cazuri), palmele și tălpile picioarelor (în 75% dintre cazuri). De asemenea, sunt afectate mucoasele bucale (în 70% dintre cazuri), organele genitale (30%) și conjunctivele (20%), dar și corneea. Erupţia cutanată evoluează secvenţial de la macule la papule.

Ulterior apar vezicule pline cu lichid limpede, care se transformă în pustule pline cu lichid gălbui și cruste care se usucă și cad. Numărul de leziuni variază de la câteva zeci la câteva mii. În cazurile severe, leziunile pot conflua, prinzând secţiuni mari de piele care ulterior se desprind.

Tablou clinic

Procesul de evoluţie de la debut la pustule poate dura până la 21 de zile. Manifestările pot dura 2-4 săptămâni (mai rar peste 4 săptămâni), boala fiind autolimitată. Simptomele sunt similare cu cele observate în trecut la pacienţii cu variolă, deși evoluţia clinică este mai puţin severă.

Cazurile severe apar mai frecvent în rândul copiilor și sunt legate de gradul de expunere la virus, de starea de sănătate a pacientului și de natura complicaţiilor. Deficienţele imune pot duce la manifestări clinice mai severe. Rata de mortalitate a variolei maimuţei a variat istoric de la 0% la 11% în populaţia generală și a fost mai mare în rândul copiilor mici.

În ultima vreme, rata mortalităţii a fost de aproximativ 3-6%, în special în cazul tulpinii virale provenite din bazinul râului Congo. Complicaţiile variolei maimuţei pot include: infecţii secundare, bronhopneumonie, sepsis, encefalită și infecţie a corneei cu pierderea vederii.

Deși vaccinarea împotriva variolei oferă protecţe și împotriva variolei maimuţei, astăzi persoanele cu vârsta sub 40-50 de ani (în funcţie de ţară) pot fi mai susceptibile de a se infecta cu acest virus, din cauza încetării campaniilor de vaccinare împotriva variolei la nivel global, după eradicarea bolii.

Diagnostic

Diagnosticul poate fi suspicionat în cazul pacienţilor cu febră și cu o erupţie cutanată fără o altă explicaţie, în special în cazul unei erupţii veziculo-pustuloase. Neaparat trebuie căutat contactul cu alte persoane suspecte ori infectate.

Diagnosticul diferenţial se face cu alte boli eruptive, cum ar fi varicela, rujeola, infecţiile bacteriene ale pielii, râia, sifilisul și alergiile asociate medicamentelor. Limfadenopatia în stadiul prodromal al bolii poate fi o caracteristică clinică pentru a distinge variola maimuţei de varicelă sau de variolă.

Tratament suportiv

Cel puţin până la acest moment nu există un tratament etiologic sau fiziopatologic pentru variola maimuţei. Tratamentul actual este simptomatic și suportiv, cu scopul de a atenua simptomele, de a gestiona complicaţiile și a preveni apariţia sechelelor pe termen lung.

Pacienţilor trebuie să li se ofere lichide și alimente pentru a menţine starea nutriţională adecvată. Infecţiile bacteriene secundare trebuie tratate conform indicaţiilor medicale actuale. Autorităţile medicale consideră că încă există multe necunoscute în legătură cu acest focar.

Citiți și: Sindromul post-COVID

ECDC continuă să monitorizeze îndeaproape orice evoluţie și va actualiza evaluarea riscurilor imediat ce noi date și informaţii vor fi disponibile. Dacă are loc transmiterea de la om la animal și dacă virusul se răspândește printre populaţiile de animale, există riscul ca boala să devină endemică în Europa.

„În prezent monitorizăm situaţia. Deși probabilitatea ca infecţia să se răspândească la populaţia generală este scăzută în acest moment, situaţia evoluează. Ar trebui să rămânem cu toţii vigilenţi. Să ne asigurăm că există urmărirea contactelor și o capacitate de diagnosticare suficientă. Să garantăm că sunt disponibile vaccinuri și medicamente antivirale, precum și echipament individual de protecţie suficient pentru profesioniștii din domeniul sănătăţii”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate și siguranţă alimentară.

Materialul a fost realizat pe baza informaţiilor oficiale oferite de OMS și medscape.com.

Etichete: variola maimutei simptome variola maimutei tratament variola maimutei

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.