Există o serie de diferenţe între albine și viespi, pornind de la rolul acestora în natură, cromatica insectelor, comportamentul uzual și până la modul în care atacă.
Veninul albinelor este un produs complex, ce conţine proteine, peptide, zaharuri, apă, compuși volatili, feromoni, dar și un peptid capabil să producă degranularea mastocitelor. Veninul viespilor conţine în plus adrenalină, histamină și unele enzime, cum ar fi hialuronidaza.
Componentul toxic principal este melitina, iar cel secundar – fosfolipaza A2. Acest peptid, melitina, reprezintă până la 60% din compoziţia veninului și este responsabil de toxicitatea înţepăturii. După înţepătură acţionează la nivelul receptorilor de nocicepţie din piele și determină senzaţia de durere, dar și apariţia reacţiei alergice locale.
Efectele toxice sunt directe și indirecte. Dintre cele indirecte, este de menţionat eliberarea unor substanţe care accentuează senzaţia de durere. Astfel, se eliberează hidrogen și 5-hidroxitriptamină din mastocite. Mai apare și eliberarea unor mediatori proinflamatori, ca histamina și bradikinina, care vor produce activarea proteinelor G, iniţiind procesele de fosforilare.
Melitina poate produce procese de hemoliză prin distrugerea membranei eritrocitare. Fosfolipaza A2, al doilea component ca procent din venin, este o proteină responsabilă de apariţia reacţiilor imunogenice și de accelerarea reacţiilor alergice. Fosfolipaza A2 singură nu este toxică, dar prin conjugare cu melitina, formează un complex hemolitic care distruge structura fosfolipidică a membranei celulare.
Un alt peptid ce se regăsește în venin este apaminul. Acesta inhibă canalele KCa dependente din sistemul nervos, inhibând în consecinţă activitatea receptorilor muscarinici din placa motorie. Hialuronidaza este considerată factorul principal de accelerare a distribuţiei toxinelor, prin clivarea matricei extracelulare. În acest fel crește absorbţia sistemică a toxinelor.
Peptidul de degranulare mastocitară conduce la eliberarea de histamină, care va crește secundar permeabilitatea vasculară și va determina apariţia inflamaţiei locale.
Simptomatologia depinde de numărul de înţepături și de unele particularităţi ale pacientului, printre care vârstă, greutate, patologii cronice asociate, susceptibilitate la reacţii alergice severe. Pacienţii cu atopii, cei cu astm bronșic sau cu rinită alergică ori cu istoric familial de alergie pot dezvolta reacţii severe după înţepătură.
Manifestările clinice sunt variabile: reacţie locală de tip inflamator, reacţie alergică, șoc anafilactic, reacţie toxică sistemică.
Reacţia locală este caracterizată de durere, edem, eritem, prurit la locul de înţepare. Manifestările se remit spontan în maximum 24 de ore.
Reacţia alergică este IgE dependentă, fiind o reacţie de hipersensibilizare de tip I, și apare la 10-15 minute după expunere, având la bază acţiunea fosfolipazei A2. Pacienţii cu atopii pot dezvolta reacţii urticariene sistemice, cu prurit, angioedem, vomă, diaree. În anumite cazuri pot apărea reacţii anafilactoide, cu bronhoconstricţie. Până la 70% dintre pacienţii alergici vor dezvolta semne de toxicitate sistemică. Reacţiile sistemice pot fi severe, cu apariţia disfuncţiei cardiace, a rabdomiolizei, secundar cu insuficienţă renală acută, cu hemoliză sau chiar comă, ce vor necesita măsuri de terapie intensivă.
Există și riscul apariţiei unor reacţii rare, cum ar fi neuropatia periferică, nevrita optică sau poliradiculonevrita inflamatorie Guillain-Barré.
Depinde de forma de manifestare clinică. În cazurile ușoare, în care avem doar reacţie locală de inflamaţie și alergie, de cele mai multe ori nu este necesară nicio intervenţie terapeutică. Se pot administra antihistamice și se pot aplica topic creme pe bază de cortizon, pentru efectul antiinflamator, antimitogenic și imunosupresiv.
În cazul unei persoane susceptibile de a dezvolta reacţii alergice este necesară supraveghere și intervenţie rapidă. Cele mai multe decese asociate șocului anafilactic apar pentru că persoana respectivă nu are acces rapid la servicii medicale.
În cazul reacţiei anafilactice, administrarea de adrenalină devine un element esenţial pentru prognostic. Adrenalina este un alfa și beta agonist, corectând majoritatea semnelor asociate șocului anafilactic. Administrarea de oxigen este obligatorie pentru corectarea hipoxiei, la fel și asigurarea accesului venos, care să permită resuscitare volemică. De asemenea, se poate apela la administrare inhalatorie de beta 2 agoniști. Tratamentul de linia a doua este reprezentat de antihistaminice și glucocorticoizi.
Pentru pacienţii care au dezvoltat reacţii anafilactice la înţepătura de albină există dispozitive preumplute cu autoinjectare, care conţin adrenalină în diluţia potrivită, și care se pot administra chiar de către pacient până la sosirea echipajului de prim ajutor.
Spre deosebire de albină, care poate înţepa o singură dată, viespea înţeapă de mai multe ori.
Majoritatea populaţiilor de albine din Europa provin din Africa și sunt aclimatizate în Europa.
Ori de câte ori suspectaţi că vă aflaţi în faţa unei urgenţe cu componentă toxicologică, puteţi contacta centrul regional sau naţional de toxicologie, pentru optimizarea managementului sau transferal pacientului. Centrul naţional de toxicologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă București asigură permanenţa 24 de ore, șapte zile pe săptămână.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
