În același timp, aceste protocoale/ghiduri ar trebui să cuprindă reglementări clare care să protejeze atât medicul cât și pacientul.

Ghidurile clinice sunt definite ca „idei elaborate sistematic pentru a îndruma medicul în luarea unor decizii privind asistenţa medicală acordată pacientului în cazul unor circumstanţe clinice specifice” (1). Aceste idei sunt destinate să-i ofere instrucţiuni precise medicului în scopul furnizării unor servicii de asistenţă medicală la cele mai înalte standarde (2). Cel mai important beneficiu al acestor protocoale este potenţialul mare de îmbunătăţire a calităţii actului medical sau a procesului de îngrijire a pacienţilor, cât și a feedbackului acestora (3).

Necesitatea unor ghiduri clare

        În ultimii ani, ghidurile clinice au devenit din ce în ce mai utilizate în practica medicală curentă. Astfel regulile de funcţionare și autorizare ale spitalelor sau clinicilor, respectiv utilizarea resurselor materiale au ajuns să fie direct influenţate de aceste protocoale. Ghidurile clinice pot ajuta în mod direct pacienţii prin influenţarea politicilor de sănătate publică.

        Problemele actuale ale sistemului nostru naţional de sănătate sunt determinate de creșterea costurilor privind asistenţa medicală specializată, creșterea calităţii serviciilor de îngrijire a pacienţilor, dispozitive medicale mai scumpe, un număr mic de medici supra-specializaţi și o populaţie îmbătrânită. Frecvent, medicii și managerii spitalelor trebuie să aleagă între nenumărate ghiduri existente, care sunt deseori contradictorii (4). Această situaţie prezintă reale îngrijorări legate de calitatea ghidurilor naţionale și internaţionale disponibile (5-11). Trebuie avut în vedere că medicii pot fi afectaţi din punct de vedere profesional și chiar juridic de modul prin care ei judecă și aplică informaţiile dintr-un ghid clinic.

        Auditorii și managerii pot judeca în mod nedrept calitatea serviciilor medicale întreprinse de un medic, pe baza unor criterii deprinse dintr-un ghid clinic nevalidat. Într-adevăr, adoptarea unor protocoale de o validitate discutabilă poate duce la utilizarea unor intervenţii medicale ineficiente, la utilizarea deficitară a resurselor materiale și, poate cel mai important aspect, în detrimentul pacienţilor (12,13).

Validarea ghidurilor

        Trebuie să depunem toate eforturile posibile pentru a identifica ghidurile care au fost elaborate în mod riguros, pentru a le adopta la nivel local (12). Cu toate acestea, organizaţiile profesionale și medicii ar trebui să analizeze metodele prin care au fost elaborate unele ghiduri, precum și conţinutul și utilitatea respectivelor recomandări cu implicaţii la nivel naţional. Deseori, cei care elaborează aceste protocoale medicale le postează direct pe internet. Acest lucru evită întârzierile privind publicarea acestora de către marile jurnale medicale de specialitate, dar și reduce costurile de diseminare a informaţiei. Când aceste protocoale clinice sunt postate direct pe internet, există mari riscuri ca acestea să nu fie indexate în marile baze de date bibliografice. Din acest motiv, trebuie să fim prudenţi când vine vorba despre căutarea informaţiilor medicale pe internet.

        Validarea unui ghid medical ar trebui să implice trei etape separate, dar conexe: evaluarea calităţii informaţiei, dacă informaţiile prezentate sunt actualizate, și respectiv evaluarea bibliografiei citate.

        Ghidurile clinice au potenţialul de a îmbunătăţi întreg procesul de îngrijire medicală a pacientului, însă cu toate acestea efectele lor benefice depind de implementarea lor cu succes la nivel naţional.