În prezent, una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei ar fi depresia, lucru recunoscut de specialiști și evidenţiat de statisticile disponibile. Anual, sunt diagnosticate tot mai multe cazuri noi de tulburări depresive, iar pandemia de COVID-19 a contribuit și mai mult la acest aspect.

Despre toate acestea am stat de vorbă cu prof. dr. Doina Cozman (foto), președinte al Asociaţiei Române de Psihiatrie și Psihoterapie și al Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului.

Cum s-a resimţit pandemia în rândul pacienţilor dv.?

Ca la orice factor de stres, pacienţii cu tulburări psihice au reacţionat puternic. În general, această categorie de persoane este vulnerabilă la veștile-șoc, pentru comunicarea cărora am avut tot concursul autorităţilor, întrucât mecanismele lor de apărare psihologice sunt disfuncţionale nu numai în episoadele de boală, ci și în convalescenţă.

La pacienţii deja diagnosticaţi, îndeosebi la cei cu tulburare  depresivă recurentă, am observat o creștere a simptomatologiei anxioase, ca un preambul pentru declanșarea unui nou tablou clinic de depresie moderată sau severă. De asemenea, în mai multe spitale din ţară s-a constatat și o recrudescenţă a cazurilor de sevraj în diverse tipuri de adicţii.

Un studiu apărut recent în revista The Lancet arată o asociere între diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 și apariţia unui prim diagnostic psihiatric post-COVID-19 la persoanele fără istoric de probleme mintale. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

Într-adevăr, infecţia cu SARS-CoV-2 poate să se manifeste și cu simptomatologie psihiatrică și neurologică. În prezent, apar tot mai multe dovezi în sprijinul ipotezei de afectare organică a creierului de către acest tip „prea-răzbătător” de coronavirus.

De altfel, dovezi empirice există și sunt comunicate de majoritatea pacienţilor bolnavi de COVID-19, cum ar fi pierderea gustului și mirosului, care arată că virusul acţionează în organism și pe traseul nervilor cranieni.

Cauzele apariţiei anxietăţii și depresiei post-COVID-19 nu pot fi separate de frica de boală. Îngrijorarea faţă de posibilitatea de îmbolnăvire poate lua forme exacerbate de prevenţie, ca în cazul unei persoane care mi-a relatat că s-a spălat cu clor pe tot corpul. Consecinţa? Stare toxică și internare pentru tratamentul leziunilor cutanate.

Sunt frecvente stările de panică de o asemenea intensitate?

Nu toate persoanele dezvoltă stări de panică de această intensitate. Totuși, așteptarea anxioasă a posibilităţii de boală scade nu numai puterea de apărare psihologică prin mecanismele raţionale de apărare ale eului, ci și capacitatea de apărare imunitară, prin componenta de imunitate celulară.

În cazul apariţiei bruște a unei demenţe postinfecţioase, sau mai precis a unei tulburări cognitive accentuate, mecanismele sunt complexe și trebuie să fie descifrate cu minuţiozitate de specialiști cardiologi, neurologi, psihiatri.

O boală democratică

Aţi observat vreun impact specific al pandemiei asupra cadrelor medicale?

Nu pot să mă pronunţ asupra impactului psihologic al colegilor mei din spitale sau ambulatorii fără un studiu extins, care să evalueze adaptarea la stresul profesional din timpul pandemiei.

Pot doar să presupun că orarul prelungit și îmbrăcămintea de protecţie purtată ore în șir au contribuit la apariţia mai frecventă a stărilor de epuizare, surmenaj, astenie a cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă împotriva COVID-19.

Cum arată depresia unui cadru medical?

Depresia este o boală „democratică”. Nu îi iartă nici pe doctori, nici pe politicieni, nici măcar pe cei cu așa-zisul sânge albastru. Ceea ce ar face diferenţa, pentru doctori, ar fi întârzierea prezentării la medicul specialist, adică la psihiatru. Medicii se diagnostichează pe sine destul de repede.

Unii nu iau niciun fel de măsuri de combatere a depresiei, întrucât presupun că pot să o depășească prin forţe proprii. Alţii, dimpotrivă, recurg la automedicaţie, care e reprezentată mai mult de anxiolitice (îndeosebi din familia benzodiazepinelor). În ambele situaţii boala avansează și poate genera consecinţe nedorite, de la dependenţa de alcool sau droguri până la sinucidere.

Incidenţa depresiei a crescut cu o cincime în prezent, faţă de acum zece ani. Cum s-a ajuns aici?

Incidenţa depresiei a crescut în ultima decadă din cauza ritmului tot mai accelerat al vieţii, care impune o tot mai rapidă adaptare la nou. Se știe că o însumare a factorilor de stres peste o anumită limită în ultimele 12 luni (>300 LCUs*) duce la epuizarea mecanismelor psihologice și biologice de adaptare a acelei fiinţe la viaţa cotidiană, produce dezechilibre cognitive, emoţionale, comportamentale, care declanșează în majoritatea cazurilor tabloul psihopatologic al depresiei.

Scheme terapeutice diversificate

Ce progrese s-au făcut în ultimii ani în tratarea depresiei? Există și în acest domeniu tratamente inovative administrate pacienţilor?

Managementul depresiei este o problemă ce aparţine nu numai psihiatrilor, ci și factorilor decizionali. Cu cât se diagnostichează depresia mai repede, cu cât se intervine cu tratamentul medicamentos și psihoterapeutic mai repede, cu atât șansele de remitere a episodului depresiv sunt mai mari.

În România, prin Legea 95/2006 e posibilă prescrierea în regim compensat a unor psihotrope, incluzând și antidepresivele. Dar nu chiar toate antidepresivele sunt compensate și, ceea ce e mai vizibil pentru momentul actual, nu sunt compensate antidepresivele inovative, e drept, de puţin timp intrate în farmacopeea românească.

Care sunt, în momentul de faţă, metodele terapeutice cu cele mai bune rezultate în tratarea depresiei?

În ceea ce privește terapiile din depresie trebuie să ţinem cont că acest cuvânt, „depresie”, acoperă o gamă largă de forme clinice și de grade de severitate a psihopatologiei de coloratură depresivă.

Există ghiduri internaţionale care precizează diverse scheme de
tratament adecvate fiecărei forme clinice de depresie, dar și tipului de răspuns/non-răspuns la tratament. Mai trebuie să se ţină cont și de prezenţa sau absenţa comorbidităţilor somatice sau psihice atașate sindromului depresiv respectiv.

Ce părere aveţi despre terapiile alternative folosite în tratamentul ei?

În ceea ce privește adăugarea unor mijloace non-medicamentoase în terapia depresiei, vă mărturisesc că sunt o mare adeptă a recomandărilor pentru un stil de viaţă sănătos, care reechilibrează – precum o enunţă proverbul antic – atât mintea, cât și corpul. În plus, un bun psihiatru va apela întotdeauna la o colaborare cu psihoterapeutul, art-terapeutul, nutriţionistul, antrenorul de sport etc.

 Pandemia trece, boala rămâne

Ce metode are la dispoziţie un medic pentru gestionarea pacienţilor necooperanţi?

Legal nu avem voie să intervenim pentru a impune internarea pacientului necooperant în vederea aplicării tratamentului. Din păcate, astfel de cazuri sunt destul de obișnuite în patologia depresivă severă, cu simptome psihotice sau cu risc suicidar.

O ipoteză vehiculată în ultima perioadă este că depresia va fi următoarea pandemie a umanităţii. Cum o comentaţi?

Chiar OMS a declarat prin dr. Devora Kestel, directorul departamentului de sănătate mintală, că „pandemia de COVID-19 trece, dar depresia rămâne. Izolarea, teama, incertitudinea, haosul economic, toate cauzează probleme psihologice. Ne putem confrunta cu o criză mondială a sănătăţii mintale”.

Viitorul va confirma sau infirma această afirmaţie, așa că pe
moment nu am ce comenta. Acest gen de anunţuri exprimate inadecvat marelui public nu fac altceva decât să inducă în populaţie frica de boală și să mărească nivelul de neîncredere în medici și medicină.

 Blue Monday, pe jumătate adevărat

 Ce părere aveţi despre conceptul de Blue Monday, tot mai prezent în spaţiul public?

Sunt de acord cu conceptul de „Blue Monday”, adică cu constatarea mai multor suicidologi că dintre zilele săptămânii, ziua de luni e cea mai frecvent întâlnită în statisticile deceselor prin sinucidere. Primii care au semnalat acest fenomen au fost cercetătorii italieni Erazo, Baumert și Ladwig, în 2004.

Au urmat confirmări din partea unor suicidologi din Australia, UK și Coreea de Sud (Barker, O’Gorman, & De Leo, 2014; Cavanagh et al., 2016; Kim et al., 2018). Din contră, în Irlanda ziua cu cea mai mare agregare a deceselor prin sinucidere este ziua de joi, în timp ce în SUA este ziua de miercuri (Corcoran et al., 2004; Kposowa & D’Auria, 2010).

Dar despre marcarea ei în a treia zi de luni din an?

Am mari îndoieli în ceea ce privește veridicitatea știinţifică a acestei zile, ca reprezentând apexul deceselor prin suicid din cuantumul celor 365 de zile ale anului. Mă bazez pe studiile de sezonalitate a sinuciderilor din întreaga lume, care situează „sezonul suicidar” între echinocţiul de primăvară și solstiţiul de vară, deci în afara lunii ianuarie.

Pentru România pot să aduc și argumentul propriilor studii de suicidologie corelate cu sezonalitatea, datele fiind obţinute din analiza a 777 de decese prin sinucidere, și care validează aceeași perioadă a anului raportată de cercetătorii suicidologi amintiţi mai sus (D. Cozman, H.
Coman, The epidemiology of suicidal behaviour in Cluj-Napoca between 1985-1994, Applied Medical Informatics, vol. 4, No. 1-2, pp: 57-65, 1997).

Oamenii de rând, pandemia și depresia

Rezultatele unui studiu publicat în revista The Lancet în luna noiembrie 2020 au arătat o legătură între diagnosticul de COVID-19 și declanșarea unui prim episod psihiatric la persoanele fără istoric de probleme mintale.

Au fost analizate datele a peste 69 de milioane de persoane din SUA, dintre care 62.354 fuseseră diagnosticate cu infecţia cu  SARS-CoV-2. Persoanele fără antecedente psihiatrice au prezentat o incidenţă crescută de a dezvolta un episod psihiatric (depresie, anxietate, demenţă) la 14-90 de zile de la diagnosticarea COVID-19, comparativ cu alte șase posibile probleme de sănătate, între care gripă sau alte infecţii respiratorii.

De altfel, incidenţa oricărui diagnostic psihiatric în intervalul menţionat a fost de 18%, dintre care 5-8% prim-episoade psihiatrice. De asemenea, la persoanele peste 65 de ani s-a observat o incidenţă crescută a unui prim diagnostic de demenţă la 14 până la 90 de zile de la diagnosticul de COVID-19. Totodată, preexistenţa unui diagnostic psihiatric în anul anterior a fost asociată cu o incidenţă mai mare a unui
diagnostic de COVID-19.

O altă cercetare realizată în Olanda și publicată tot în luna noiembrie în The Lancet a arătat rezultate asemănătoare. Pe baza unui chestionar online completat de 1.181 de persoane cu tulburări depresive, anxioase sau obsesiv-compulsive și 336 fără astfel de probleme, oamenii de știinţă au constatat o sporire a simptomelor la persoanele din ultima categorie, odată cu declanșarea pandemiei, comparativ cu subiecţii care aveau deja tulburări mintale.

Anxietatea și tulburările depresive la lucrătorii sanitari

Sănătatea mintală a lucrătorilor sanitari a avut de suferit în timpul pandemiei de COVID-19. O metaanaliză publicată în vara lui 2020, în ScienceDirect**, a arătat că cel puţin unul din cinci angajaţi a raportat simptome de depresie și anxietate, iar aproape patru din zece s-au confruntat cu tulburări de somn sau insomnii. Rata depresiei și a anxietăţii a fost mai mare în rândul femeilor și a asistenţilor medicali.

Metaanaliza a inclus date din 13 studii efectuate pe 33.062 de subiecţi. Anxietatea a fost evaluată în 12 studii, fiind semnalată o prevalenţă de 23,2%, depresia a fost urmărită în zece studii, prevalenţa fiind de 22,8%, iar insomnia a fost evaluată în cinci studii, prevalenţa acesteia fiind de aproape 39%.

Când și cum a apărut Blue Monday

Conceptul de Blue Monday a apărut în anul 2005 ca un artificiu de PR, pentru a promova avantajele călătoritului în luna ianuarie. Psihologul Cliff
Arnall a elaborat o formulă de calcul care indica a treia zi de luni din luna ianuarie ca fiind cea mai sumbră zi a anului.

Formula matematică ia în calcul numeroși factori, între care vremea în această perioadă a anului, nivelul probabil de îndatorare a populaţiei, perioada de după Crăciun și rezoluţiile de anul nou, un nivel general scăzut al motivaţiilor de orice fel și nevoia oamenilor de a acţiona într-o direcţie sau alta.

Știinţa din spatele formulei este frecvent pusă la îndoială, numeroase voci spunând că aceasta ar putea banaliza o problemă serioasă, cum este depresia. Ulterior, Cliff Arnall și-a cerut scuze în mod public pentru a fi indus în eroare pe oricine în legătură cu a treia zi de luni din ianuarie și a capacităţii sale de a dezvolta o tulburare depresivă.