Boala cronică de rinichi (BCR) reprezintă una dintre cele mai frecvente și, în același timp, subdiag­nosticate patologii cronice – si­len­țioasă, cu impact major asupra evoluției bolilor cardiovasculare, metabolice, hematologice, infecțioase, respiratorii – și le-am numit aici pe cele mai frecvente. 

Ziua Mondială a Rinichiului, marcată în fiecare an în a doua zi de joi din luna martie, ține să reamintească importanța evaluării și a monitorizării în dinamică a funcției renale. În 2026, la a 20-a aniversare, sloganul este „Rinichi sănătoși pentru toți – Îngrijim oamenii, protejăm planeta” („Kidney health for all – Caring for people, protecting the planet”). 

Deși managementul specific al bolilor de rinichi aparține nefrologiei, consecințele unei funcții renale modificate se regăsesc zilnic în practica altor specialități. De multe ori, subevaluarea funcționalității rinichiului în cadrul altor patologii favorizează decizii terapeutice incomplete sau potențial dăunătoare. Abordarea modernă a afectării renale nu se rezumă la un moment sau la o decizie terapeutică punctuală. Vorbim despre un parcurs lung, care începe cu prevenția și monitorizarea și continuă cu tratamentul. Pe tot acest traseu pacientul trebuie implicat și informat corect despre boală. Fără această componentă, complianța scade, iar progresia către stadii severe și complicații este mult mai greu de prevenit. Încă vedem, din păcate, pacienți care vin la nefrolog în stadii mult prea avansate de boală.

Cum evaluăm pacientul

Când evaluezi un pacient este fundamental să știi cum îi funcționează rinichii, adică „stadiul bazal” de la care pornești. Este ideal dacă îi cunoști istoricul cu antecedente de boală și analizele anterioare. Dacă nu, o creatinină serică, o albumină/creatinină urinară din prima urină de dimineață și calculul ratei de filtrare estimate (RFGe) pe baza creatininei îți oferă o imagine rapidă și ușoară a funcției renale. Ulterior, tot ce vei decide ca diagnostic, urmărire și tratament se va baza pe valorile obținute și pe urmărirea lor în dinamică.

Interconexiuni între aparate, sisteme și... specialități 

Rinichiul poate suferi secundar unor boli sistemice, dar, în același timp, poate fi și declanșatorul unor complicații severe. Aceste interacțiuni au fost studiate extensiv și definite riguros în cadrul sindromului cardiorenal, conceptualizat și clasificat în cinci tipuri în cadrul ADQI (Ronco et al., 2008), tocmai pentru a surprinde bidirecționalitatea relației dintre inimă și rinichi. Dacă inima suferă prima, în timp, rinichiul va fi afectat secundar, inclusiv prin agravarea bolii cardiovasculare. Același lucru se întâmplă și în celălalt sens: atunci când funcția renală este afectată, trebuie să fim atenți și să monitorizăm cordul. Ce derivă din acest lucru? Colaborarea nefrolog-cardiolog este extrem de importantă pentru o bună îngrijire a pacientului. 

Axa nefrologie-cardiologie-diabetologie

În același timp, diabetul, obezitatea, sindromul metabolic, în complexitatea lui, devin agresori ai rinichiului, iar la astfel de pacienți urmărirea funcției renale este obligatorie. Axa nefrologie-cardiologie-diabetologie este una dintre cele mai strânse, ca urmare a fiziopatologiei intricate, diabetul și hipertensiunea arterială fiind cel mai frecvent implicate în etiologia BCR (60-70%). În acest context, îngrijirea unui pacient trebuie să aibă loc prin colaborare interdisciplinară, pentru că în final tratăm omul, și nu bolile lui, separat. 

Acest concept a fost și ideea principală pentru care, din 2010, am organizat NefroCarDia, o conferință la care discutăm exact despre aceste conexiuni între specialități, din nevoia de a avea o gândire unitară, la nivel de pacient. Am pornit din perspectiva nefrologului, pentru că un consult nefrologic tardiv, doar în stadiile avansate de disfuncție renală, limitează opțiunile terapeutice și poate influența negativ prognosticul. Implicarea precoce a nefrologului în îngrijirea pacientului permite optimizarea tratamentelor, reducerea complicațiilor și o mai bună coordonare între specialități (Cheng L et al, BMC Nephrol, 2025).

Victimă, dar și cauză a infecțiilor 

Sepsisul este un alt exemplu relevant de bidirecționalitate și de necesitate a colaborării interdisciplinare. De multe ori discutăm despre leziunea acută de rinichi apărută în context septic, dar există și situații în care rinichiul este punctul de plecare, așa cum se întâmplă în urosepsis, de unde infecția se generalizează și afectează rapid mai multe organe. Când aceste patologii apar la pacienții cu boală cronică de rinichi, este indicată și evaluarea nefrologică pentru prevenirea complicațiilor renale ulterioare. 

Atenție la polipragmazie!

În aceeași măsură, când vorbim despre prevenție și de „rinichi sănătoși”, nu trebuie să uităm și nici să ignorăm polipragmazia. Vedem frecvent pacienți cu comorbidități aflați sub tratament cu multe medicamente. Fără o alegere atentă a acestora, fără o ajustare a dozelor conform RFGe – pentru a ține cont de efectele asupra rinichilor și de interacțiunile între medicamente –, pot apărea reacții adverse la nivel renal. Putem cădea inclusiv în capcana „prescrierii în cascadă”, adăugând încă un medicament pentru a trata o reacție adversă apărută la unul deja folosit. Acest lucru nu duce doar la complicații acute sau cronice, ci și la scăderea complianței la tratament, cu consecințe directe asupra prognosticului. 

Febră, deshidratare, vărsături, infecții

Educația pacientului care are deja o afectare renală a devenit o componentă obligatorie a îngrijirii. Ea ar trebui să includă și situațiile în care tratamentul nu trebuie urmat „în mod automat”. De exemplu, în episoadele acute – deshidratare, infecții, febră, vărsături – funcția renală se poate modifica rapid, iar anumite medicamente pot deveni problematice. De aceea, pacientul trebuie încurajat să nu-și autoadministreze medicamente, să anunțe medicul în legătură cu orice schimbare sau acutizare, acesta putând lua decizia întreruperii tratamentului sau a continuării lui cu eventuale ajustări. 

Multe din evenimentele acute legate de terapie s-ar putea evita printr-o bună înțelegere a acestor aspecte și o comunicare la timp. Situația întâlnită cel mai frecvent, de exemplu, este cea a deshidratării unui pacient cu BCR aflat în stadiile de predializă. Deshidratarea poate duce la creșterea creatininei și, implicit, la modificarea farmacocineticii unor medicamente și apariția de complicații acute: hipotensiune, hiperpotasemie, acidoză lactică, hiponatremie, aritmii etc. În plus, deshidratarea per se, nediagnosticată și necorectată la timp, mai ales la vârstnici, poate duce la pierderea ireversibilă a funcției renale și la necesitatea începerii dializei de urgență și ulterior, a dializei cronice. De asemenea, pacienții cu BCR trebuie permanent sfătuiți să evite medicamentele nefrotoxice și să cunoască lista celor riscante pentru rinichi.

Așadar, menținerea „rinichilor sănătoși” nu reprezintă doar un slogan teoretic. Este un proces complex, care necesită atenție și efort permanent, implică medici din mai multe specialități, alți profesioniști din sănătate și, mai ales, pacientul însuși. 

Privită astfel, îngrijirea renală seamănă cu un puzzle în care imaginea completă și corectă apare doar atunci când toate piesele sunt corect îmbinate și puse la locul lor.