Rezultatele unui studiu publicat de OMS arată că 28% dintre medici și 32% dintre asistenții medicali suferă de depresie. În același timp, 24% dintre medici și asistenți medicali au anxietate.
Peste 120.000 de doctori și asistenți medicali din 29 de state au participat la un studiu privind sănătatea mentală a medicilor și asistenților medicali, realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Studiul a fost efectuat în perioada octombrie 2024-aprilie 2025, iar rezultatele lui au fost publicate recent, în contextul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale.
Potrivit rezultatelor, unul din trei doctori și asistenți medicali au raportat simptome compatibile cu o tulburare depresivă majoră, iar unul din patru tulburări de anxietate. În același timp, 3% dintre medici și asistenți au prezentat semne ale dependenței de alcool.
Asistenții medicali și femeile medic par a fi mai predispuși depresiei, în timp ce medicii bărbați au raportat o prevalență mai ridicată a probabilității dependenței de alcool. Per total, prevalența depresiei este mai mare în rândul asistenților medicali – 32%, comparativ cu 28% în rândul medicilor.
Cea mai mare prevalență a depresiei – 50% – a fost raportată în Letonia și Polonia, la polul opus situându-se Danemarca și Islanda, cu 15, respectiv 16% . România a raportat o prevalență a depresiei în rândul cadrelor medicale de 25%.
Letonia s-a situat pe prima poziție și în ceea ce privește anxietatea, fiind raportată o prevalență de 61%. De data aceasta însă, ea a fost urmată de Franța, cu 41%. Cele mai mici prevalențe s-au înregistrat în Țările de Jos, 6%; Danemarca, 9%; Islanda, 13% și România – 16%.
În ceea ce privește dependența de alcool, cele mai mari proporții au fost înregistrate în Franța și Letonia, 7%, urmată de Lituania – 6% și Bulgaria, Estonia, Islanda, Belgia și Polonia cu 5%. Cele mai mici prevalențe au fost raportate în Danemarca, Italia, Țările de Jos și Portugalia 1%. România a raportat o dependență de alcool în rândul cadrelor medicale de 4%, la egalitate cu Irlanda, Cehia și Germania.
Pe de altă parte, două treimi dintre medici și asistenți medicali s-au declarat mulțumiți de locurile de muncă pe care le au, medicii fiind mai satisfăcuți decât asistenții medicali. Cu toate acestea, ambele categorii de lucrători medicali au raportat o bunăstare emoțională mai scăzută. Comparativ cu un sondaj asemănător realizat în anul 2021, nivelul actual al bunăstării generale raportat de medici și asistenți a fost cu o treime mai mic.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe