Se ştie că „tot românul s-a născut poet”, deşi unii nici proză nu pot să facă la TV. În diverse dezbateri, tot timpul ne agasează „experţi”, cu sau fără diplomă de studii în domeniu, însă agresivi şi suficient de tupeişti pentru a se autoproclama experţi/specialişti şi să dezbată aiurea subiectul în discuţie. Dacă au personalitate obsesiv-demonstrativă, nici nu pot fi învinovăţiţi – nici de medici, şi nici de justiţie.

Adevăraţii vinovaţi sunt cei care îi prezintă publicului neavizat, în scris ori în audiovizual, şi seamănă fake news (știri false) din dorinţa de a-şi mări audienţa. Deci de a câştiga mai mult pe seama publicului.

Doctoratele

Competenţa nu stă doar în tot felul de Doctorate (şi nici în tot felul de Școli Doctorale), care nici nu mai sunt „cel mai înalt titlu ştiinţific în domeniu”, ci doar încheierea celui de-al treilea ciclu de învăţământ superior (apud Bologna).

Aşa că, în timp ce numărul de bacalaureaţi şi de studenţi a scăzut (cam pe la coada UE), ne-am umplut de Academii şi de Doctori. Apar foarte mulţi doctori şi aproape nimeni nu specifică în ce domeniu al ştiinţei sau pseudoştiinţei. Cam ca în bancul cu bolnavul care intră în cabinet şi se plânge de o durere în partea stângă şi i se răspunde: „Nu pot să te tratez, eu sunt Doctor în drept”. Pacientul se scuză: „Nu ştiam că pentru stângul e un alt doctor”.

Titlul de Doctor în orice domeniu a ajuns obligatoriu pentru cercetarea ştiinţifică, învăţământul superior, generalii din sistemul militar şi un must (ca o obligaţie autoimpusă) pentru politicieni.

În domeniul medical apar cu parafe Dr. Cutare o mulţime de biologi, chimişti, biochimişti, fizicieni, psihologi, ingineri de industrie alimentară şi politicieni care au absolvit Facultatea de Sănătate Publică (una care nu este medicală), chiar și moaşe şi asistenţi medicali care au absolvit facultatea de profil și au doctoratul. Evident că toţi aceştia creează confuzii, voit sau nu, cu medicii.

Doar inginerii mai specifică uneori Dr. ing. (dar nu şi cei Dr. ing. chim., care ar face trimitere la alt nomina odiosa). Trecând dincolo de toate discuţiile existente privind oportunitatea şi corectitudinea obţinerii titlului de Doctor, este interesant că publicaţiile ştiinţifice româneşti scriu titlul de doctor cu literă mică, deşi titlurile şi gradele se scriu cu majusculă, ca numele proprii.

Și nu există „fost Doctor” sau „fost Colonel”. Acestea reprezintă un bun nepatrimonial al proprietarului, pe viaţă, care nu poate fi luat decât prin hotărâre judecătorească definitivă în cazuri grave, prevăzute de lege.

Pentru că în vechime majoritatea medicilor şi a chirurgilor nu aveau studii superioare, ei învăţând meseria prin practică pe lângă un alt medic, marele chirurg Ambroise Paré fiind un exemplu strălucit. Acei medici care erau pregătiţi la nivel universitar primeau la absolvire titlul profesional de
Doctor-medic (adică medic învăţat, înţelept).

Aşa cum fac şi la noi Facultăţile de Medicină generală, Medicină dentară şi Medicină veterinară, cu specificarea domeniului, iar pe semnătură şi pe parafă se scrie Dr. Cutare. Dar dacă vor să ocupe și o funcţie în cercetare știinţifică, în învăţământ sau de general, trebuie să urmeze studii doctorale pentru a deveni Doctor în ştiinţe medicale (PhD, conform prescurtării engleze).

Academiile

În ultimii ani (cei mai recenţi) a apărut şi o inflaţie de Academii. Și nu mă refer la Academiile militare, vreo cinci la număr, care sunt oarecum justificate, deşi între ele nu se regăseşte Institutul Medico-Militar înfiinţat de dr. Carol Davila pentru formarea medicilor militari. Acești medici militari urmează o facultate de șase ani, împreună cu studenţii de la
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti şi de la UMFST Târgu Mureş.

Ceea ce este cu adevărat supărător este că apare, contrar legii, cuvântul „academie” în cele mai bizare formulări: academie de fotbal, de fitness, de tenis, de şo­feri, de ziaristică, de cosmetică, de coafură etc. Pe Calea Plevnei a existat şi o „academie de bere” (!?). Se preia şi din străinătate, de exemplu, „Football Academy Eindhoven”.

Şi cuvântul „facultate” apare nepotrivit uneori. Nu mă refer la facultăţile subdezvoltate care fabrică diplome, ci la bizarerii ca „Facultatea de bere” (undeva pe Bulevardul Şincai, plasată strategic în apropierea unor universităţi serioase) şi altele.

Citiți și: Oare ce-i pe primul loc în viaţă?