Parcurgând un text, nu prea cred că ne întrebăm despre starea și atmosfera în care a fost produs. Ne îngrijorează și ne revoltă ideea că un soft ar putea elabora (și evident că poate) o nuvelă, spre exemplu. Dar, când ne aflăm în bănci, profesorii ne inoculează ideea că opera este ceea ce contează, și nu omul. Nu viaţa lui. Rămâne doar ceea ce am creat, în timp ce carnea și oasele noastre zac prin măruntaiele pământului, mestecate de miliarde de creaturi subterane.

În studenţie, în camera 83/ căminul E 1/ Complex „Codrescu” din Iași, patul îmi era înconjurat de cărţi. Dominau cărţile de medicină, achiziţionate cu mari eforturi de la anticariate și de la medicii pensionari care se dispensau de tomurile ce le striveau finalul vieţii, și memoriile medicilor. Le spun mereu studenţilor că imersia în genul acesta de literatură medicală e benefică pentru înţelegerea vieţii în care au intrat și pentru jugul la care s-au înhămat.

Una dintre cărţile pe care le-am citit, fără să știu în anul I că voi ajunge să îl cunosc pe autor, și nicidecum că-i voi fi martor la ultimul său drum pământesc, este „Din viaţa, activitatea și gândurile unui chirurg”, scrisă de profesorul și chirurgul Gheorghe Chipail. Domnica, străbunica mea, cu șase ani mai mare ca el, istorisea întâlnirea pe care au avut-o la Iași, când profesorul îi împărtășea durerea suferinţei psihice prin care trecea tatăl său, părintele Chipail, din Cucutenii Botoșaniului.

Amintiri mereu prezente

Am mai scris în paginile „Vieţii Medicale” despre vizita din 1996, când viaţa m-a dus pe uliţa Buna Vestire. Am sunat și m-a întâmpinat doamna profesor Chipail. O firimitură de femeie, despre care aflasem că era activă printre pediatrii urbei. M-a condus la etaj, într-un birou doldora de cărţi și de lucrări de artă, și apoi l-a anunţat pe profesor că am sosit.

Îmi amintesc de ea, împuţinată și în doliu, în jurul catafalcului soţului său, depus în august 1997 în biserica Spiridoniei. Și am surprins-o pe peliculă în momentele din preajma depunerii în groapă a sicriului. Îmi amintesc mereu de acea zi de vară, pentru că trec zilnic prin zonă.

Aflasem de moartea profesorului de la televizor și, îndată, cu mașini de ocazie, am plecat spre Iași. Nu știu câţi dintre cei din mediul universitar și medical le mai aprind o candelă la mormânt. Dar, nu de puţine ori, când vizitam parcela în care se află mormântul simplu al profesorilor Gheorghe și Asia Chipail, am surprins pe cineva poposind câteva momente sau aprinzând o candelă la baza crucii.

Recent, pe o reţea socială, citeam anunţul unei case de licitaţii din București: „George Topîrceanu, Scrisori fără adresă, [1930] cu dedicaţie pentru Asia Ballif. Preţ de pornire 200 de euro. Licitaţie: Literatura românească – între autor și operă. Valoare estimativă 200-300 de euro. Stare de conservare: Foarte bună”.

În detalii se menţiona că volumul păstrează pe pagina de gardă dedicaţia olografă a autorului, oferită domnișoarei Asia Ballif, datată și localizată Iași, 8. XII. 1930, și însoţită de versurile: „Și fac o strofă, numai una,/ De și nu i-am văzut figura,/ Ca să iubească ‘ntotdeauna/ Literatura…”.

Oameni, destine și cărţi

Cine a întocmit fișa a mai adăugat: „Asia Ballif era fiica celebrului medic psihiatru Leon Ballif, bursier al Fundaţiei Rockefeller la Cam­bridge și Oxford”. Asia, viitoarea doamnă Chipail, profesor de pediatrie și șef de clinică, era atunci elevă a Liceului de fete „Oltea Doamna” din Iași. Pe când răsfoiam presa ieșeană, un titlu și un autor îmi atrăseseră privirea: „Factori care influenţează dezvoltarea copilului” – conf. dr. Asia Chipail.

E surprinzător următorul pasaj, din final, date fiind realitatea, dinamica și destinul familiei Chipail, și, evident, motivul pentru care acest volum se află într-o casă de licitaţie: „Familia are un rol esenţial. Copilul are nevoie de ambii părinţi, are nevoie de o familie numeroasă, are nevoie de o atmosferă caldă şi echilibrată pe lângă asigurarea nevoilor igienice şi alimentare” (Flacăra Iașului, an. XXIII, nr. 6543, miercuri, 27 septembrie 1967, p. 2).

Și, desigur, „Familia Bantă aduce mulţumiri prof. dr. Chipail Asia, doctorilor Haimovici Mihai, Turcu Gheorghe cât și întreg personalului pentru deosebita îngrijire acordată fetiţei noastre – Diana Cristina” (Flacăra Iașului, an. XXXI, nr. 8847, joi, 6 martie 1975, p. 3).

Vorbe frumoase... Nu cred că i s-au părut frumoase, în schimb, profesorului Chipail cele pe care i le-am spus, venite din partea fostului său colaborator, dr. Constantin Teodorescu. Acesta mă însărcinase să-i transmit propunerea de a ne ocupa de realizarea unui muzeu – din cele adunate în atâtea decenii...

Citiți și: Doctoratele și Academiile