Uneori, în medicină se spune că „mai-binele este dușmanul binelui”. Prima oară când am auzit expresia asta, de la un profesor, era într-o discuţie despre empatie în relaţia cu pacienţii.
Zicala îi e atribuită lui Voltaire, care își începea cu ea una dintre poveștile în versuri, dar am aflat că o spusese, cu 50 de ani mai devreme, Montesquieu. Poate au gândit-o independent, pentru că, la urma urmelor, e o observaţie de bun-simţ la vârsta maturităţii. Ea înseamnă că încercarea de a face bine – și profesia noastră doar în asta constă – de la un punct încolo devine tot mai dificilă, mai predispusă la eșec, pe măsură ce încerci să te apropii de o perfecţiune imposibilă.
Pentru un medic, e important să realizeze când să se oprească și când acea curbă abruptă către „mai bine” devine plină de pericole. Așa stau lucrurile cu obstinaţia nerezonabilă („încrâncenarea terapeutică”), când mai-binele devine, dintr-odată, un teribil rău, un chin. Vorbind despre empatie, ea trebuie să aibă o limită: nici pacienţii nu ar trebui să ne fie prieteni (sau soţi, rude, în altfel apropiaţi), nici prietenii pacienţi. Atunci când asta se întâmplă totuși, de exemplu când ești pus în situaţia de a trata un membru al familiei sau un fost profesor, relaţia „specială” vine cu un risc mai mare de greșeală medicală, în ceea ce unii au numit „sindromul VIP”.
Dar mai-binele e o monedă cu două feţe. Una este mai-binele pe care încerci să îl faci, și cealaltă este mai-binele pe care îl simţi. Paradoxal, lucrurile se inversează de partea cealaltă a halatului alb. Când un pacient îmi spune: „sunt mai bine”, nu înseamnă că e bine, vindecat, ci, din contră, că nu e încă bine, dar se îndreaptă către acolo. Mai-binele e astfel mai puţin decât binele ideal. Cu toate astea, eu unul prefer mai-binele. În sănătatea mintală, precum și în toate lucrurile omenești nobile – libertatea, generozitatea, creativitatea, să fii mai-bine sau mai-bun astăzi decât ai fost ieri e tot ce poţi să speri.
Până la urmă, totul e o chestiune de echilibru. Drumul nostru, medici, pacienţi, oameni, e lung și destinaţia nu e clară. Între timp însă, undeva între suferinţă și ideal, există o regiune instabilă în care putem, totuși, să spunem că am făcut și că suntem bine.
Foto: Rawpixel
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
