Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Veșmântul tradiţional, întruchiparea obiceiurilor străvechi

Viața Medicală
Dr. Raluca BULEA vineri, 9 iulie 2021

Expoziţia „Chimonoul întâlnește ia”, organizată la ARCUB Gabroveni ne invită la un parcurs estetic, simbolic și spiritual printre piesele colecţiei de chimonouri a Iuliei Gorneanu.

1Îmbrăcămintea, în varianta ei tradiţională, venită din adâncurile istoriei și indisolubil legată de spiritul unui neam, este un element definitoriu pentru un popor, care îi conferă o identitate bine stabilită faţă de ceilalţi și faţă de sine totodată.

Ziua de 24 iun ie alătură, de câţiva ani, celebrarea portului popular românesc prin ceea ce are el mai special: ia. În miez de vară, cu zile lungi și fierbinţi, ne bucurăm de fiecare dată de conexiunea cu originile noastre, descoperind noi valenţe ale acestei piese din portul nostru popular.

Iulia Gorneanu, cea care ne-a încântat în ultimii ani cu valoroase piese ale colecţiei sale de ii tradiţionale românești, ne dezvăluie de această dată o altă parte din pasiunea sa de colecţionar, într-un inedit dialog cultural care marchează împlinirea a 100 de ani de relaţii diplomatice bilaterale dintre România și Japonia.

Mesageri peste timp

Expoziţia „Chimonoul întâlnește ia”, organizată la ARCUB Gabroveni – Centrul Cultural al Municipiului București – sub auspiciile Ambasadei Japoniei în România, ne invită la un parcurs estetic, simbolic și spiritual printre piesele colecţiei de chimonouri a Iuliei Gorneanu.

Acestea se oglindesc de pe simeze în iile adunate cu pasiune și dăruire de Mihaela Bădin Chilian, fondatoarea comunităţii „Domniţe cu altiţe”, cea care lucrează la includerea cămășii cu altiţă în Patrimoniul
imaterial UNESCO.

2

Alături de veșmintele japoneze din a doua jumătate a secolului XX, pe care se observă elemente decorative ce alcătuiesc un adevărat limbaj ilustrat, stau vechile bluze românești, autentice, cusute cu migală și măiestrie, dar și cu rugăciune.

Special la unele dintre acestea este și faptul că au aparţinut și au fost purtate de doamne din aristocraţie și din familia regală a
României.

Deși elementele grafice folosite la cele două tipuri de vestimentaţie tradiţională au prea puţine puncte comune, ceea ce le unește este modul în care fiecare poate să transmită mesaje legate de statutul persoanei, de regiunea ţării din care provine, despre vârstă și alte elemente de identitate.

Un vernisaj aparte

În ziua vernisajului, bucuria vizitatorului a fost sporită de faptul că frumuseţea și rafinamentul se aflau nu doar pe simezele celor două săli ale fostului Han Gabroveni, ci și împrejurul nostru.

Multe dintre participantele la eveniment aleseseră să poarte pentru acest moment special aceleași straie tradiţionale din cele două ţări.

3

În plus, dialogul cultural a fost ilustrat perfect de cele două curatoare ale expoziţiei, Iulia Gorneanu purtând un chimono, în vreme ce Ayako Funatsu, japoneza care de două decenii a ales România și promovează arta origami la noi în ţară, a purtat un costum popular românesc, mărturie a dragostei sale faţă de plaiurile noastre.

Expoziţia este deschisă până la 22 iulie 2021.

Etichete: ie chimonou Chimonoul intalneste ia ARCUB Gabroveni iulia gorneanu unesco

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.