Newsflash
Ars Medici

Complicaţii acute în diabetul zaharat

Complicaţii acute în diabetul zaharat

Sistemele de monitorizare continuă prin senzori de glicemie sunt ideale pentru prevenirea hipoglicemiilor. Ele sunt utile la copii, persoane active sau la pacienţii cu hipoglicemii neconștientizate.

hipoglicemiaDiabetul zaharat, prin excelenţă cea mai frecventă boală metabolică, având ca mecanism central carenţa de insulină, induce grave perturbări în metabolismul macronutrienţilor, respectiv carbohidraţi, lipide și proteine. În acest context pot apărea urgenţe hiperglicemice, ameninţătoare de viaţă, indiferent de vârstă.

Tratamentul antidiabetic predispune la apariţia unei alte mari urgenţe, hipoglicemia, care poate induce urmări grave în lipsa unei intervenţii prompte. Hipoglicemia este cea mai frecventă complicaţie acută a pacienţilor cu diabet zaharat trataţi, care pune viaţa în pericol.

Definiţia hipoglicemieiare la bază triada Whipple (1):
– Simptome autonome şi de neuroglico­penie;
– Concentraţie plasmatică a glucozei
<70 mg/dl (3,9 mmol/l);
– Dispariţia simptomatologiei după ingestia de glucide.

Fiziopatologie

Creierul depinde de furnizarea continuă de glucoză, fiind combustibilul utilizat preferenţial. Spectrul de manifestări clinice variază de la tulburări cognitive ușoare până la comă. Semnele și simptomele de hipoglicemie sunt determinate de activarea sistemului simpato-adrenergic și disfuncţiei cerebrale secundare scăderii nivelului glicemiei (neuroglicopenie).

Astfel, stimularea simpato-adrenergică produce transpiraţii profuze, palpitaţii, tremor, anxietate. Semnele de neuroglicopenie sunt: tulburări de concentrare, iritabilitate, halucinaţii, suferinţă focală cerebrală (hemiplegie), eventual comă și chiar deces (1).

Deseori, semnele adrenergice le preced pe cele neuroglicopenice, constituind semne „de avertizare” pentru pacient (2). Un studiu realizat de Zhong et al. a indicat că la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2, nivelul hemoglobinei A1c (HbA1c) peste sau sub nivelul de referinţă de 7,0% crește riscul de hipoglicemie (3).

Clasificarea hipoglicemiei

– După valoarea glicemiei: stadiul 1 – glicemie 3,9-3 mmol/L (70-54 mg/dl); stadiul 2: glicemie <3 mmol/L (<54 mg/dl); stadiul 3: alterarea statusului mental și/sau a statusului fizic, pacientul necesitând asistenţă pentru tratamentul hipoglicemiei (4).

– După severitate: ușoară (sunt prezente simptome autonome ce pot fi corectate de pacient, fără impact negativ asupra sa); moderată (sunt prezente simptome autonome și neuroglicopenice ce pot fi corectate de pacient, însă au un impact negativ asupra confortului acestuia); severă (incapacitatea pacientului de a acţiona pentru corectarea hipoglicemiei, fiind necesară intervenţia altei persoane pentru tratament; pot apărea convulsii sau comă).

– Hipoglicemiile pot fi simptomatice – prezenţa simptomelor de hipoglicemie și determinarea glucozei plasmatice ≤70 mg/dl (3,9 mmol/l) – sau asimptomatice – absenţa semnelor clinice de hipoglicemie în prezenţa unei concentraţii a glucozei plasmatice ≤70 mg/dl (3,9 mmol/l) datorate, în general, instalării neuropatiei autonome (3,4).

Etiologie

Există numeroși factori: supradozarea insulinei sau neconcordanţa între doza de insulină și cantitatea de glucide ingerate sau erori de administrare; administrarea de insulino-secretagoge în doză mare; perioada de remisiune tranzitorie a diabetului („luna de miere”); postpartum; după scădere ponderală; omiterea gustărilor; expunere, imediat după administrarea insulinei, la temperaturi ridicate; efort fizic neprevăzut asociat cu administrarea insulinei într-o zonă implicată în desfășurarea efortului.

Riscul de hipoglicemie poate fi imediat în cazul exerciţiilor fizice, ingestiei de alcool, bolii cronice de rinichi, bolii Addison, administrării unor medicamente (aspirina, alte antiinflamatoare nesteroidiene, fibraţii, alopurinolul). Betablocantele neselective pot diminua aprecierea simptomelor de hipoglicemie (4).

Prognostic

Cu cât manifestările neurologice sunt mai accentuate, cu atât prognosticul este mai sumbru. Bolnavii pot rămâne cu sechele neuropsihice majore: encefalopatie posthipoglicemie, tulburări de personalitate, de memorie, demenţă progresivă. Rapiditatea instituirii tratamentului poate ameliora mult prognosticul hipoglicemiei (2,4).

Tratament

Dacă pacientul este conștient: ingestia a 15-20 g glucide rapid absorbabile (zahăr, miere de albine, bomboane, lapte sau fructe – măr, banană). Se știe că 15 g de glucoză ingerată determină o creştere a glicemiei cu aproximativ 40 mg/dl în 20 de minute.

La interval de 15 minute după ingestia de glucide se repetă glicemia şi, în condiţiile persistenţei hipoglicemiei, se recomandă repetarea ingestiei de glucide, iar după normalizarea glicemiei, consumarea unei gustări care conţine glucide rapid și lent absorbabile (pâine).

În hipoglicemia severă (pacientul nu este conștient sau are trismus): se evită administrarea orală de lichide dulci (risc de asfixiere prin aspiraţie). Se recomandă administrarea a 75-100 ml glucoză 20% sau 150-200 ml glucoză 10% sau glucoză 33% (fiole), intravenos, în ritm lent (administrarea rapidă poate induce supraîncărcare ventriculară stângă). Se va menţine glicemia în jur de 250-300 mg/dl („baia de glucoză” a creierului).

O bună alternativă o reprezintă glucagonul (1 mg), care se poate administra s.c. sau i.m. sau intranasal (Baqsimi 3 mg), care superficializează coma, restabilește temporar glicemia și permite pacientului ca, după trezire, să poată continua cu administrare orală de glucoză sau zahăr.

Glucagonul nu este eficient în cazurile în care hipoglicemia a fost indusă de sulfoniluree, după consum de alcool sau la pacienţii cu hepatopatii grave (ciroză hepatică). Dacă starea de conștienţă nu este reluată după două-trei ore, se poate suspiciona complicarea hipoglicemiei cu o hemoragie cerebrală.

Prevenirea hipoglicemiilor se face prin educarea pacientului în ceea ce privește monitorizarea atentă a glicemiilor, dieta, efortul fizic și ajustarea dozelor de insulină sau de antidiabetice orale.

Metodele moderne de monitorizare a glicemiilor – sistemele de monitorizare continuă prin senzori de glicemie – reprezintă mijloace ideale de prevenire a hipoglicemiilor, acestea semnalizând tendinţele de scădere a glicemiei și fiind deosebit de utile în special la copii, persoane active, vârstnici și, mai ales, la pacienţii cu hipoglicemii neconștientizate.

Citiți și: Durerea lombară în afecțiunile degenerative ale coloanei - abordarea neurochirurgului


Notă autor:

Bibliografie
1. Cryer PE: Hypoglycemia in diabetes: pathophysiological mechanisms and diurnal variation. Prog Brain Res 2006;153:361–365
2. Hamdy O, Khardori R: Hypoglycemia. Update in aug 2021, https://emedicine.medscape.com/article/122122-print
3. Zhong VW, Juhaeri J, Cole SR, et al. Proximal HbA1C Level and First Hypoglycemia Hospitalization in Adults with Incident Type 2 Diabetes. J Clin Endocrinol Metab. 2019 [QxMD MEDLINE Link].
4. Glycemic Targets: Standards of Medical Care in Diabetes—2021, American Diabetes Association, Diabetes Care 2021;44(Supplement_1):S73–S84

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe