Newsflash
ACTUALITATE Newsflash Știri

Rectorul UMF Cluj s-a întâlnit cu consulul onorific al României la San Francisco

de Florentina Ionescu - mai 11 2026
Rectorul UMF Cluj s-a întâlnit cu consulul onorific al României la San Francisco

Săptămâna trecută, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, a avut o întâlnire cu ES domnul George Roth, consulul onorific al României la San Francisco.

Cei doi au discutat despre proiecte comune, precum și despre colaborări cu spitale universitare din zonă.

„Am avut onoarea să mă întâlnesc cu ES domnul George Roth, consul onorific al României la San Francisco. Domnia sa este originar din Cluj și se implică foarte mult în dezvoltarea relațiilor româno americane, inclusiv a colaborărilor academice. Am discutat despre o viitoare vizită a unei delegații UMF, care să includă pe lângă Universitatea Stanford, unde are laboratorul alumnul nostru Sergiu Pașca, vizite la mai multe companii de BioTech, de aplicații ale AI în medicină, care să stea la baza unor proiecte comune, precum și colaborări cu spitale universitare din zonă. De asemenea, dorim să prezentăm oferta educațională a universității noastre comunității românești din San Francisco, care este numeroasă”, a punctat prof. dr. Anca Dana Buzoianu pe o rețea socială

În încheiere, ea a mulțumit consulului pentru deschidere și dorința de colaborare, „suntem convinși că vom iniția împreună proiecte de dezvoltare în domeniile de mare interes acum”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe