Acest articol este pentru personalul medical din spitale. Pierzi un pacient într-un mod neașteptat. Faci o intervenţie la limită și nu-ţi reușește. Trebuie să dai sau tocmai ai dat niște vești proaste unor aparţinători într-un context delicat. Programul sau cazuistica te copleșește într-o zi fatidică. Primești la rândul tău vești proaste cât încă mai trebuie să faci faţă exigenţelor de la serviciu.

Trebuie să continui. Cei din jur cer de la tine ceea ce ţi-au cerut mereu. Par să nu observe nimic din universul tău prăbușit. Și ei cu dramele și grijile lor. Te temi că nu mai poţi, te temi că vei face mai mult rău decât bine și că altcineva poate va plăti pentru starea ta.

Dar dacă nu e musai să fie așa? Dacă ar exista cumva garantat dreptul tău la un moment de tihnă și recuperare? Dacă le-ai putea comunica discret colegilor că ești într-un moment dificil și că ai nevoie de puţină înţelegere și relaxare? Dacă aceștia ar alege să te înţeleagă și să te ajute în loc să toarne gaz pe foc? Un fel de prim-ajutor psihologic. Cum te-ai simţi?

Ei bine, există precedente create în această direcţie. Diferite interpretări ale unui concept, Code Lavender. Poate fi dreptul de a capitula pentru moment, în vreme ce colegii te vor susţine și te vor înlocui.

Ai putea avea ocazia să deschizi un fel de kit de prim-ajutor care să includă o mostră de parfum de lavandă pentru calmare, o ciocolată ca să te liniștești, niște cartonașe cu diferite mesaje din care poţi alege unul pe care să îl lipești pe halatul tău.

Așa vor înţelege și colegii prin ce treci și te vor sprijini. Spun interpretări, pentru că diferite clinici au ales tehnici diferite, cum ar fi de exemplu intervenţia unui psiholog, a unor voluntari sau a preotului, atunci când acesta este relevant pentru cel în cauză.

Adevărul este că ne îndreptăm cu viteză maximă către zid. Că o parte din personalul spitalelor românești are pusee sau o stare cronică de burnout și oboseală emoţională. Code Lavender nu este o soluţie împotriva burnoutului, dar este un prim-ajutor emoţional și permite reflecţie pentru soluţii pe termen mediu sau lung.

Cui, de la locul tău de muncă, îi pasă atât de mult de ceea ce simţi tu? Cine s-ar opri în loc, spontan, să se ocupe puţin de tine? Tu pentru cine te-ai opri? Ai face-o pentru oricare dintre colegii tăi? Nu-ţi cunosc răspunsurile, dar cred că dacă eziţi ţi-ar putea fi de ajutor un proces de umanizare a interacţiunilor în situaţii percepute ca fiind critice de tine sau
colegii tăi.

Despre concepte puteţi afla de aici și de aici. Sau tastaţi pe Google Code Lavender și căutaţi ce vi se potrivește. Nu trebuie să fie strategie de spital, o puteţi implementa fie și într-o secţie. Succes!