Din datele comunicate de Ministerul Educaţiei și de Institutul Naţional de Statistică observăm că avem tot mai puţini studenţi. Sunt înmatriculaţi 450.000 de studenţi faţă de 538.000 în anul trecut. Procentajul tinerilor care termină studii universitare în ţara noastră este de 23,3%, ceea ce este foarte puţin faţă de media de 41,2% înregistrată în Uniunea Europeană. 

Datele Eurostat din 2022 pun în evidenţă situaţia neplăcută în care se află ţara noastră, cu atât mai mult cu cât din acest punct de vedere suntem chiar pe ultimul loc. În plan politic se încearcă o redresare a situaţiei prin programul naţional „Primul student din familie”. Se încearcă atragerea unor tineri din anumite segmente de populaţie în formarea profesională universitară. 

Situaţia este sensibil diferită dacă urmărim datele publicate de Eurostat cu privire la numărul de absolvenţi de studii medicale. La acest capitol, suntem în fruntea clasamentului; formăm mai mult personal medical decât avem nevoie pentru acoperirea pierderilor naturale și pentru dezvoltarea sistemului de servicii medicale. Raportat la populaţia ţării de referinţă, foarte puţine state au numărul de absolvenţi format din patru cifre, adică peste 1.000 sau 2.000 de absolvenţi pe an. 

În România avem niveluri comparabile cu cele din ţări precum Germania, Spania, Polonia, Franţa și Italia. Dar toate aceste state au populaţia dublă, triplă sau chiar mai mult faţă de populaţia României. Pentru anul 2020, de exemplu, doar Germania ne depășește, cu 2.312 absolvenţi faţă de 2019 în România*. Doar că populaţia Germaniei este de patru ori mai numeroasă.

Afaceri cu formarea personalului medical

Există acest paradox aparent inexplicabil: pregătim foarte mult personal medical înalt calificat (medici, farmaciști, asistenţi medicali, tehnicieni medicali), dar în serviciile medicale din România există deficit de personal. Se pare că învăţământul medical este o afacere foarte rentabilă din moment ce sunt tot mai multe universităţi private care pregătesc cadre medicale, iar universităţile de stat și-au tot mărit cifrele de școlarizare. 

În loc să creăm locuri de muncă atrăgătoare în serviciile medicale pentru medici și personal medical, suntem preocupaţi mai mult de afaceri cu formarea personalului medical. Iar absolvenţii preferă să plece spre alte meleaguri în căutarea unor locuri de muncă cu un mediu de lucru și un context social mai atractive. Nu doar sau nu neapărat salariile sunt cauza principală a plecărilor. 

Dezvoltarea fără precedent a reţelei de spitale și servicii medicale private încearcă, și reușește în mare măsură, să reţină în ţară personalul medical. Ele folosesc în ofertarea serviciilor lor medici cu experienţă și cu reputaţie atrași din serviciile publice de sănătate. Dar aceste servicii medicale pot fi accesate de un număr mic de pacienţi, din cauza tarifelor mari practicate. 

Majoritatea populaţiei și în special pensionarii care au pensii prin contributivitate ajung foarte greu la furnizorii de servicii medicale private. La nivelul PIB-ului pe cap de locuitor și al veniturilor medii din România, serviciile publice de sănătate și sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuie să fie dezvoltate și mult mai bine gestionate. 

Numărul mic de tineri care termină studii universitare în România nu este de bun augur. Vom avea forţă de muncă a cărei calificare este modestă și cu disponibilitate de emigrare spre alte ţări europene în căutarea unui loc de muncă mai bine și mai corect plătit. 

Pe de altă parte, dintre tinerii care termină studii universitare, mulţi vor pleca și ei spre alte zări. Vom avea medici tot mai mulţi, dar de fapt tot mai puţini. Educaţia și sănătatea trebuie să fie o prioritate în programele politice, la fel ca armata și apărarea. Suntem într-un an electoral. Promisiunile candidaţilor trebuie să vizeze aceste domenii. Dar promisiunile neonorate în aceste domenii-cheie pentru România trebuie să dispară din peisajul politic românesc.