Infrastructura din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova va fi modernizată pe baza unui proiect de 52,8 milioane lei finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Este vorba de construirea de spații de recreere pentru studenți și spații administrative.
Din bugetul total de 52.882.037,36 lei, suma de 35.250.891,12 lei reprezintă valoarea eligibilă PNRR, 6.565.920,83 lei - TVA eligibilă, iar 11.065.225,41 lei contribuția proprie UMF Craiova.
„Noua clădire va avea un regim de înălțime S+P+3+etaj tehnic și va fi multifuncțională, adaptată tuturor obiectivelor proiectului. Aceasta va oferi spații noi pentru activități studențești, sportive, de comunicare, interacțiune și dezvoltare personală, asigurând totodată accesul persoanelor cu dizabilități și al grupurilor sociale defavorizate la infrastructura universitară. În plus, vor fi incluse spații administrative, ceea ce va elibera locurile de cazare destinate studenților, ocupate în prezent de personalul administrativ”, se menționeză într-un comunicat remis redacției.
Prin noul proiect, UMF Craiova urmărește să le ofere studenților o infrastructură modernă și accesibilă, susținând astfel dezvoltarea personală și profesională a viitorilor specialiști din domeniul medical.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe