Sănătatea oaselor trebuie pusă pe primul loc, iar în acest sens sunt anumite aspecte pe care fiecare dintre noi trebuie să le aibă în vedere, atrag atenția specialiștii.
Exercițiul fizic, dieta sănătoasă și evitarea consumului de alcool sunt câteva dintre aspectele pe care populația trebuie să le aibă în vedere pentru a-și menține oasele sănătoase, a subliniat prof. dr. Cătălina Poiană, în cadrul evenimentului „Osteoporoza. Pune sănătatea oaselor tale pe primul loc! Este INACCEPTABIL să ignori!”.
Reuniunea a avut loc recent, la București, în contextul Zilei Mondiale a Menopauzei (celebrată anual pe 18 octombrie) și al Zilei Mondiale a Osteoporozei (celebrată anual pe 20 octombrie) și a fost organizată de ENDO Pacienți - Asociația Pacienților cu Boli Endocrine, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București (UMFCD) și Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB).
„Osteoporoza rămâne o boală tăcută, adesea fără durere până la prima fractură, dar cu consecințe profunde asupra calității vieții. Sănătatea oaselor trebuie pusă pe primul loc, prin prevenție, control și colaborare între specialități. Medicina de astăzi ne oferă instrumente precise de diagnostic și terapii validate pentru a evita suferințe care pot fi prevenite”, a punctat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMFCD.
La rândul său, prof. dr. Cătălina Poiană, președinta CMMB, a arătat că există cinci elemente de care populația trebuie să țină cont pentru a avea oase sănătoase. Două dintre acestea sunt dieta cu un conținut echilibrat în calciu, vitamine, minerale și proteine și activitatea fizică susținută. În acest sens ea a arătat că, toate ghidurilor în vigoare recomandă efectuarea a 30-40 de minute de activitate fizică de3-4 ori pe săptămână.
Al treilea aspect care trebuie avut în vederea este menținerea unei greutăți corporale în limite normale, pentru că și un indice de masă corporală mult scăzut poate să fie un factor de risc important pentru apariția fragilității osoase, a punctat președinta CMMB.
La fel de importante sunt evitarea fumatului și mai ales excesul de alcool, acestea reprezentând cel de-al patrulea element de care trebuie să ținem seama. „Ne temem de terapia hormonală despre care ați auzit până acum că face cancer de sân, dar trebuie să știți că din punct de vedere statistic, riscul de cancer de sânt pe care îl dă terapia hormonală de menopauză este similar cu riscul de cancer de sân pe care îl dă obezitatea și abuzul de alcool”, a subliniat prof. dr. Cătălina Poiană.
Ultimul aspect vizează evaluarea factorilor de risc care reprezintă un pericol pentru sănătatea musculoscheletală, inclusiv a medicațiilor care ar putea-o influența, cum este cazul, de exemplu, al glucocorticoizilor.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial, osteoporoza afectează aproximativ 6 ,3 % dintre bărbați cu vârsta peste 50 de ani și 21 ,2 % dintre femeile din aceeași categorie de vârstă. Pe de altă parte, conform OMS, femeile experimentează cea mai mare pierdere osoasă, până la 20%, atunci când intră la menopauză, în intervalul de vârstă 45-55 de ani.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe