La trei ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina, 68% dintre ucraineni spun că starea lor de sănătate s-a înrăutățit. Prevalența cea mai mare o au problemele de sănătate mintală și tulburările neurologice.
Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) a realizat primele trei transplanturi medulare, a anunțat managerul unității sanitare.
Există legături care se întind dincolo de timp, care se rescriu în detalii mărunte, în pagini de arhivă, în nume care reapar atunci când nici nu le mai cauți. Așa s-a întâmplat și acum.
La trei ani de la începutul conflictului din Ucraina, provocările cu care se confruntă cei strămutați din țară sunt în creștere, în timp ce sprijinul internațional se diminuează, subliniază Crucea Roșie.
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Medicală, organizează în zilele de 26 și 27 februarie cea de-a doua ediție a MedFEST.
Recent, a avut loc aniversarea Institutului Național de Sănătate Publică. La eveniment a fost present și rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. dr. Viorel Jinga.
A fost lansată vdhub.ro, o platformă dedicată victimelor violenței domestice. Este un instrument digital care centralizează toate resursele disponibile pentru aceste persoane.
Recent, la Sibiu, a avut loc o procedură inovatoare, necesară pentru a restabili circulația normală a sângelui în membrele inferioare ale unui pacient.
Consiliul Economic şi Social a dat aviz pozitiv proiectului de lege care prevede introducerea a 22 de molecule pe lista medicamentelor compensate. Dintre acestea, 16 sunt molecule noi.
Autoritățile au aprobat lista unităților sanitare care vor găzdui centre de sănătate mintală și prevenirea adicțiilor. Documentul cuprinde peste 40 de astfel de unități.
Lucrările de reabilitare și dotare a trei secții medicale din Maternitatea Polizu din București sunt aproape finalizate, anunță Salvați Copiii.
Primul Bust de copil sculptat de Constantin Brâncuși în 1906 este prezentat în exclusivitate la Galeriile Artmark.
Rozaceea și keratoza actinică sunt doar două dintre bolile dermatologice care pot crește riscul apariției cancerului de piele, se arată într-un comunicat de presă.
Suveranul Pontif are o infecție polimicrobiană a tractului respirator. Iată ce se știe până acum despre starea lui de sănătate.
Toscana a devenit recent prima regiune din Italia care aprobă sinuciderea asistată pentru persoanele care suferă de boli incurabile.
Prof dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” din București, anunță că sunt încă deschise înscrierile la cursul gratuit de formare „ Utilizarea Inteligenței Artificiale în redactarea științifică”.
Un raport nou a studiat nivelul depresiei în rândul statelor din Europa, atât la indivizii mai tineri, cât și la persoanele vârstnice. Din păcate, populația din Franța stă destul de prost în ceea ce privește persoanele cu depresie.
O conferință dedicată Ecorșeului lui Brâncuși, în cadrul Lunii Sculptorilor Români, va fi găzduită de Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Studenții mediciniști sunt îndemnați să-și transforme ideile în soluții inovatoare, cu ajutorul unor burse.
În cadrul programului de susținere a IMM-urilor „Start-up Nation - România” s-au acordat 15.242 de ajutoare de minimis în valoare totală de 2,89 miliarde lei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe