Ștefan Minovici rămâne unul dintre întemeietorii și organizatorii știinţelor chimico-farmaceutice în România, cu legături profunde cu medicina legală.
Născut la Râmnicu Sărat, Ștefan Minovici (1867-1935) este cel de-al șaselea copil al soţilor Ștefan și Sofia Minovici, fiind cu un an mai mare decât fratele său Nicolae. Ca și pe ceilalţi fraţi, greutăţile vieţii de familie l-au făcut să se despartă de casa părintească, plecând la unchii săi din Brăila, unde s-a înscris la școală, în 25 august 1875. Un an mai târziu, se stinge din viaţă tatăl său, iar întreaga familie, care rămăsese în Râmnicu Sărat, trebuie să se reunească la Brăila. Dificultăţile materiale îl obligă pe Ștefan la tot felul de îndeletniciri, inclusiv de paracliser, dar nu părăsește școala.
După absolvirea școlii primare, se înscrie la gimnaziul din Brăila, dar nu urmează acolo decât primele trei clase. În 1882, întreaga familie se mută la București, la fratele cel mare, Mina Minovici, care începuse să aibă o situaţie materială mai bună. Ștefan se înscrie, ca și fratele său Nicolae, la Liceul „Sfântul Sava”, absolvind cursurile acestuia în 1887. Mina îl sfătuiește să înceapă studii de fizică și chimie, așa că, în toamna anului 1887, se înscrie la Facultatea de Știinţe din Universitatea bucureșteană, pe care o absolvă ca șef de promoţie. Profesorul de chimie, medicul și ministrul Constantin I. Istrati îl recomandă, încă din anii studenţiei, ca preparator la cursurile de fizică și chimie ale Liceului „Sf. Sava”, la solicitarea directorului acestui liceu.
A absolvit Facultatea de Chimie în 1893, remarcat de profesori precum Bacaloglu, Istrati, Bernath-Lendway și, susţinut de profesorul Alexe Marin, devine asistent la Catedra de Chimie organică a Facultăţii de Chimie din București. În acea perioadă, apare și prima sa lucrare știinţifică „Obţinerea eterilor fenilsulfonici ai fenolului trihalogenat”, publicată în „Buletinul Societăţii de Știinţe Fizice”.
În toamna lui 1894, se înscrie la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Friedrich Wilhelm – Humboldt” din Berlin. În același timp se implică în stagii practice de chimie și toxicologie în laboratoare conduse de mari profesori, precum Emil Fischer. Acesta a avut o mare influenţă asupra lui și a primit, în 1902, Premiul Nobel pentru Chimie, pentru descoperirea unor metode de descompunere a macromoleculelor proteice, a zaharurilor și purinelor.
Savantul îl angajează pe Ștefan Minovici ca asistent la Institutul „Kaiser Wilhelm” și, astfel, timp de doi ani, el a organizat lucrările practice de chimie analitică de la catedra berlineză. În această perioadă, va lucra la teza sa de doctorat, terminată în 1897, și publicată în Germania sub titlul „Ueber einige aromatische Oxazole und Imidazole”, lucrare citată în numeroase tratate de specialitate.
În timpul studiilor sale la Berlin, Catedra de Chimie analitică a Școlii Superioare de Farmacie din București (din cadrul Facultăţii de Medicină) devine vacantă după decesul titularului ei, Ion Radian, astfel că postul este scos la concurs în 1896. Ștefan Minovici ajunge astfel șef de catedră și, în pofida faptului că deși nu era farmacist, specialitatea lui, chimia analitică, devine parte integrantă a învăţământului farmaceutic.
După o navetă academică între Berlin și București, odată ajuns la Catedra de Chimie analitică, a început organizarea laboratorului, după modelul german. Zece ani au durat eforturile profesorului până când a obţinut un local corespunzător, dotat cu sală de curs și bibliotecă, săli spaţioase, adecvate analizelor cantitative și calitative, gazometrie, electroliză, toxicologie, spectroscopie.
A înfiinţat, în 1899, Asociaţia generală a Corpului farmaceutic din România și o publicaţie care, șase ani mai târziu, devine „Buletinul de farmacie și chimie din România”, apoi „Buletinul de chimie”, ce apare până în 1919. În aceste periodice și-a publicat cea mai mare parte a lucrărilor știinţifice. În 1914, din iniţiativa sa, a luat fiinţă Societatea de Chimie, iar în 1924 a avut loc, la Sinaia, Congresul naţional de chimie, primul dintr-o serie de manifestări care s-au desfășurat apoi cu regularitate, din trei în trei ani, până în 1936.
A înfiinţat și organizat Asociaţia Generală a Corpului Farmaceutic din România și Asociaţia Generală a Chimiștilor din România. Organizarea învăţământului farmaceutic prin implicarea sa directă a fost un efort constant al profesorului. În 1923 s-a inaugurat Facultatea de Farmacie, independentă de cea de Medicină sau Știinţe, al cărei prim decan a fost. În 1926, Academia Română îl alege membru corespondent. Pentru îndelungata sa activitate în domeniul știinţelor farmaceutice, consiliul profesoral al Facultăţii de Farmacie îi decernează în 1932 diploma de Doctor Honoris Causa. Tot atunci este numit președinte de onoare al Societăţii de Știinţe
Farmaceutice.
Cercetările lui Ștefan Minovici în chimia analitică, chimia organică, chimia biologică și toxicologie însumează circa 100 de lucrări distincte, plus domeniile conexe (importante pentru medicina legală și criminalistică, precum cele de grafologie judiciară), publicate sau comunicate la diferite congrese. De altfel, Ștefan Minovici a fost, de-a lungul timpului, reprezentantul oficial al României la toate conferinţele și congresele internaţionale de chimie.
A fost membru de onoare al Societăţii de Chimie din Franţa, decernându-i-se „Medalia Lavoisier” a Societăţii de Grafologie din Londra și „Medalia Pasteur” a Societăţii de Chimie Biologică din Franţa. A fost, de asemenea, membru al Societăţii de Grafologie din München, al Societăţii Regale de Fotografie din Florenţa și, mai ales, membru al societăţilor de chimie din Germania, Anglia și Statele Unite.
Activitatea sa în domeniul toxicologiei a fost cea mai apropiată de medicina legală. A imaginat un aparat de separare a cernelurilor aplicate în tehnica fotografiei, util în cercetările criminalistice. A făcut cercetări referitoare la identificarea în organe a arsenicului, a mercurului (reacţia cu picrotoxină), evaluarea calitativă a sângelui din punct de vedere chimico-legal, a imaginat metode pentru dozarea manganului, a potasiului și a cuprului, rolul colesterolului în corpul uman și metabolismul acestuia.
În 1927 a ţinut la Collège de France, la Paris, o conferinţă intitulată „Contribuţii la studiul colesterolului din punct de vedere chimic și fiziologic” și, opt ani mai târziu, în anul morţii sale, o alta despre „Originea colesterolului în organismul animal”.
În ultima perioadă a activităţii sale didactice, a mai publicat un „Manual teoretic și practic de chimie analitică”, apoi un „Manual teoretic și practic de chimie organică” (1926), urmat de o „Introducere în chimia organică” (1931, reeditată în 1935). A scris și „Pagini din istoricul farmaciei române”. A murit în 1935, după ce, cu doi ani înainte, parcă presimţindu-și sfârșitul, lăsase un testament, cerând ca înmormântarea să fie cât mai simplă: „Niciun discurs, nicio floare, niciun doliu” (o dorinţă asemănătoare cu cea a fratelui său mai mare, Mina Minovici).
Ideile fraţilor Minovici au schimbat societatea românească. Cei trei profesori ne-au lăsat o măsură a gradului de valoare știinţifică practicată la acea vreme în contextul unei societăţi românești antebelice și interbelice aflate în plină everfescenţă culturală și savantă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
