Profesor de știinţe ale sănătăţii la Universitatea Kristianstad, Suedia, Martin Persson deţine un doctorat în medicină și un masterat în sănătate publică și psihologie. În cariera sa a coordonat peste 50 de proiecte internaţionale și a atras fonduri de peste 34 de milioane de euro pentru activităţi în domeniile psihosocial, sănătate și educaţie. 

Profesorul Persson este specializat în crearea de cursuri și programe de formare în psihologie, medicină, sănătate publică și educaţie pentru sănătate. În ultimii șapte ani a contribuit la îmbunătăţirea abilităţilor a peste 2.000 de profesioniști în domeniul sănătăţii, cu precădere pentru înţelegerea problemelor de imagine corporală și a dinamicii psihosociale în tratamentele reconstructive și estetice. Cercetările sale se întind pe o perioadă de două decenii. Ele sunt axate pe analize calitative și studii epidemiologice, cu accent pe efectele psihosociale ale diferenţelor vizibile și percepţiile negative asupra propriului corp. 

Recent, profesorul Persson a participat la „Children’s Call for Hope”, un eveniment organizat de Asociaţia „Dăruiește Viaţă” și Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Maria Skłodowska Curie”. 

În cadrul reuniunii, a susţinut o prezentare în care a explicat câteva principii de bază ale îngrijirii centrate pe persoană. Subiectul l-a dezbătut și într-un scurt interviu acordat în exclusivitate pentru Viaţa Medicală.

Când auzim de îngrijirea centrată pe persoană, ne putem gândi că asistenţa medicală este, prin definiţie, centrată pe persoană. Ce aduce acest concept în plus faţă de abordarea tradiţională?
Consider că îngrijirea centrată pe persoană este superioară abordării tradiţionale, deoarece prioritizează nevoile și preferinţele unice ale fiecărui pacient, rezultând tratamente mai personalizate și mai eficiente. În plus, întărește relaţia dintre pacienţi și personalul medical, ceea ce poate duce la creșterea satisfacţiei și la rezultate mai bune ale tratamentelor.

Care sunt resursele necesare pentru a implementa această abordare într-un departament clinic?
Implementarea îngrijirii centrate pe persoană necesită lideri puternici, o pregătire suplimentară a personalului medical, implicarea pacientului și a familiei sale și sisteme care sprijină colaborarea și îmbunătăţirea continuă.

Pregătire teoretică, dar și implementare practică

Care sunt pașii de urmat pentru implementarea acestui tip de îngrijire?
În primul rând, este nevoie de educarea furnizorilor de servicii medicale. Există o mulţime de resurse, dar o pregătire minimă se poate face pe parcursul unui curs de o zi. Astfel, pregătirea nu interferează cu activitatea zilnică și nu are costuri semnificative. 

După educaţie, următorul pas este implementarea practică. Din păcate, dacă acest pas nu este făcut, pregătirea teoretică nu va da rezultatele așteptate. Al treilea pas ar fi evaluarea rezultatelor, după o perioadă în care a fost implementată noua abordare.

Cum pot fi evaluate rezultatele?
Evaluarea variază în funcţie de scop și de nevoile specifice. Ar putea fi satisfacţia pacientului, conformitatea, elementele relevante pentru management sau chiar satisfacţia profesioniștilor din domeniul sănătăţii.

Scăderea nivelului de anxietate ar fi oare un bun surogat pentru obţinerea unui efect pozitiv al unei intervenţii în domeniul sănătăţii?
Anxietatea poate proveni din diverse surse și poate să nu fie întotdeauna direct legată de o problemă de sănătate. De exemplu, o mamă poate avea anxietate din cauza unui soţ violent, în plus faţă de cea cauzată de starea de sănătate a copilului ei. Prin urmare, nu este un parametru de încredere pentru evaluare.

Pacientul informat, mai compliant la tratament

Există reguli generale pentru implementarea acestei abordări sau intervenţia trebuie modelată în funcţie de nevoile locale?
Este o combinaţie a acestor elemente. Unul dintre principiile generale este că nevoile și dorinţele pacienţilor trebuie să fie luate în considerare pentru tratamentul acestora. Un alt element principal este legat de comunicare, ce trebuie făcută corespunzător, din punctul de vedere al duratei, clarităţii și empatiei. 

Dialogul ar trebui să aibă loc într-un mediu adecvat, care să respecte intimitatea pacienţilor, iar personalul medical ar trebui să se asigure că mesajul a fost înţeles. Acordarea unui timp mai lung pentru prima consultaţie ar putea părea neeficient, dar de fapt este chiar opusul.

De ce spuneţi asta?
Pacienţii care sunt bine informaţi, care pot pune întrebări și care își înţeleg corect situaţia și opţiunile disponibile vor fi mai complianţi la tratament și vor avea nevoie de mai puţine consultaţii suplimentare. Avem tendinţa de a pune întrebări la care se poate răspunde prin „da” sau „nu” pentru că avem impresia că în acest fel economisim timp. Abordarea centrată pe persoană încurajează utilizarea întrebărilor deschise, cum ar fi „cum te simţi?”, „ce vrei să știi?” „ce ai înţeles din ceea ce am 
discutat?”.

Acţiuni mici, dar cu rezultate semnificative

Înţeleg că această intervenţie nu necesită neapărat investiţii semnificative, cum ar fi schimbarea întregii structuri a clinicii sau spitalului...
Când se face o clădire nouă, cum a fost cazul spitalului construit la „Maria Curie”, este excelent dacă această perspectivă centrată pe copil/familie poate fi implementată încă de la început.

Totuși, dacă acest lucru nu este posibil, există intervenţii mai mici. Ele necesită mai puţin efort financiar, dar au totuși rezultate semnificative. De exemplu, o cameră separată pentru discuţii cu pacientul poate fi găsită în spaţiul existent.

Cu excepţia pacientului, cine mai poate contribui la luarea unor decizii privind sănătatea acestuia?
Pentru copii, părinţii sau tutorele legal sunt implicaţi în mod semnificativ. În unele ţări precum Suedia, începând de la vârsta de 16 ani, adolescenţii pot decide asupra majorităţii subiectelor legate de sănătatea lor. 

Pacienţii adulţi joacă rolul principal în deciziile privind sănătatea lor. Este și cazul vârstnicilor, atât timp cât își menţin capacităţile cognitive. Familia pacientului sau substitutul acesteia poate avea, de asemenea, un feedback important.

Personalul medical oferă, de asemenea, informaţii valoroase despre ceea ce poate fi îmbunătăţit. Modificările au o influenţă pozitivă atât asupra pacienţilor, cât și a profesioniștilor din domeniul sănătăţii, scăzând riscul de burnout.

Ce aţi recomanda medicilor și factorilor de decizie să facă în ceea ce privește practica clinică?
Încurajez profesioniștii din domeniul sănătăţii să asculte în mod activ, să comunice deschis și să implice pacienţii în decizii. În plus, sistemele și procesele ar trebui să susţină această viziune integrativă a îngrijirii pacientului. Pentru un tratament mai empatic și mai eficient, concentrarea ar trebui să fie pe întreaga persoană, nu doar pe boală.