Anul acesta, Ziua Mondială a Astmului a fost sărbătorită în 6 mai și a fost dedicată zonei terapeutice, având sloganul: „Să facem tratamentul inhalator accesibil tuturor”. Aparent, astmul este o boală cu multiple progrese în ceea ce privește diag­nosticul și terapia. Și atunci ne întrebăm de ce nu avem boala sub control și de ce în continuare serviciile de pneumologie, și nu doar ele, se confruntă mereu cu cazuri în criză de dispnee sau pacienți care ajung intubați în plină insuficiență respiratorie acută.

Dacă ne uităm la cifre, avem o imagine completă a acestei afecțiuni. În lume există 300 de milioane de persoane cu astm și 450.000 de decese anuale asociate acestei afecțiuni. În cifre funeste, în Europa, o persoană moare în fiecare oră din cauza astmului. În România lucrurile nu arată mai bine. Avem peste un milion de pacienți și 200.000 de exacerbări severe, adică în fiecare minut avem un bolnav cu o criză de astm care-i pune viața în pericol. Nici la vârste juvenile lucrurile nu arată mai bine. Într-o clasă cu 30 de copii, doi-trei pot avea această boală și 7% dintre copiii cu vârsta între 7 și 8 ani suferă de astm bronșic. 

Deschiderea spre terapie a progresat vizibil, cu foarte multe linii de medicație care s-au adăugat ulterior, odată cu descifrările unor chei patogenice, unde inflamația a încurajat introducerea unor clase de bronhodilatatoare, corticoizi și inhibitori de fosfodiesteraze. În vârful piramidei terapeutice a apărut și clasa tratamentelor biologice, care, în special pentru astmul sever, au schimbat în bine destinul multor pacienți. Dacă pentru țările în curs de dezvoltare accesul la medicație este o problemă, în România există aproape toate medicațiile moderne – inclusiv patru din cinci terapii biologice –, iar acestea sunt integrate în schemele ghidurilor. 

Corecții necesare

Pe de altă parte, practicianul se confruntă cu aceleași probleme universale, eterne, precum: corticofobia, complianța și aderența la tratament, teama de inhalatoare, deficiențele educaționale și necunoașterea unei afecțiuni care, uneori, înșelător, virează spre zone cvasinormale. Toate acestea, însă, sunt elemente care pot fi corectate, dar este nevoie de o implicare importantă a asociațiilor profesionale și a celor care reunesc pacienți. Mai este loc și pentru alte corecții, dar acestea țin de implicarea autorităților. 

Dacă pentru terapiile biologice compensarea este de 100%, pentru terapiile inhalatorii compensarea a rămas la nivelul de 50%. Astfel, eșantioane de populație din rândul celor defavorizați sau cu probleme sociale nu au o participare terapeutică conformă, din cauza unor motive pecuniare. 

Societatea Română de Pneumologie a încercat să corecteze prin dialog cu factorii decizionali aceste cuverturi procentuale de la Casa de Asigurări pentru medicația zilnică. În afară de aceste demersuri, tradițional, ca în fiecare an, au fost două zile de screening spirometric în două mall-uri, unul din București și altul din Timișoara.

Aceste inițiative au pedalat pe două aspecte: depistarea unor obstrucții respiratorii necunoscute și popularizarea spirometriei, care, din punctul de vedere al controalelor și al cunoașterii, nu se ridică încă la nivelul unei electrocardiograme. Sper că acest moment dedicat astmului a fost cu multiple învățăminte atât pentru medicul practician, cât și pentru pacienți, autorități și mass-media.