Aproape fiecare generaţie are parte de un cutremur major, cu victime şi pagube materiale însemnate. Este un fenomen natural pe care îl cunoaştem şi îl anticipăm. Dar nu ştim când se va produce.
Cutremurele, ca mişcări violente ale scoarţei terestre din zona de uscat sau din subsolul submarin, sunt cunoscute dintotdeauna. Urmările lor pot fi catastrofale în funcţie de intensitate, durată şi de construcţiile aflate în zonă. Aproape fiecare generaţie are parte de un cutremur major, cu victime şi pagube materiale.
Cutremurul este un fenomen natural pe care îl cunoaştem şi îl anticipăm, dar nu se ştie când se va produce. Nu se pune problema „dacă”, ci „când”. Seria de cutremure catastrofale din februarie a.c. din Turcia readuce în prim-plan problema cutremurelor. Memoria colectivă reţine aceste cutremure. Dar instinctul de conservare, în mod paradoxal, le trimite în subconştient şi le minimizează. „Lasă că merge și așa” sau „Cum o vrea Dumnezeu!”, spun unii. Românul se autoconsolează cu „Deocamdată încă e bine” sau „Bine că nu a fost mai rău”.
Deoarece în România cutremurele catastrofale şi cele majore s-au manifestat cel mai puternic în Bucureşti, această zonă a fost analizată temeinic de specialiști. Există particularităţi geologice care amplifică aici energia cutremurelor din Vrancea. Iar aglomerarea urbană de construcţii şi populaţie maximizează vulnerabilitatea zonei. În plus, oraşul s-a dezvoltat într-o zonă foarte fertilă, cu râuri şi mlaştini care au fost înglobate în aria urbană, unele ca parcuri. Altele, fiind acoperite, nu oferă stabilitate construcţiilor ulterioare (1).
Institutul de Fizică a Pământului şi Armata au făcut studii foarte serioase asupra cutremurelor din Bucureşti şi hărţi speciale. De ce şi Armata? Pentru că un cutremur catastrofal poate fi considerat ca un „experiment situaţional” (adică nedorit şi neprovocat, care simulează o anumită situaţie) pentru un eventual bombardament inamic asupra Capitalei. Din acest „experiment” se pot trage „lecţii învăţate”, cum spune NATO.
Încă din ultimii ani ai secolului al XX-lea, ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT), Nicolae Noica, atrăgea atenţia: „Dacă vom avea un cutremur de intensitatea celui din 1977, în Bucureşti ar putea muri 4.000-5.000 de oameni” (2).
Acest cutremur cauzase 1.578 de morţi şi 11.321 de răniţi grav, precum şi pagube materiale reprezentând peste 5% din PIB. Au fost distruse 33 de blocuri din Capitală, peste 35.000 de locuinţe, peste 200.000 de oameni au fost direct afectaţi, majoritatea din Bucureşti. Au fost afectate multe obiective economice, industriale, sociale, culturale şi spitale. A fost pană totală de curent electric și telecomunicaţiile au fost întrerupte. Au intervenit peste 30.000 de salvatori, militari şi civili, fiind cea mai mare intervenţie de Apărare Civilă din România (3).
Întâmplător sau nu, în Turcia au avut loc concomitent o serie de seisme devastatoare.
În august 1999, în Turcia au avut loc mai multe cutremure devastatoare, cu foarte multe victime, care le-au reamintit şi românilor de pericol. Cam ceea ce s-a întâmplat şi acum, în februarie 2023. Dar știrile sunt încă în dinamică și nu se pot trage concluzii.
Specialiştii prognozaseră că următorul cutremur major în România va fi cam prin 2010, dar deocamdată nu s-a adeverit. Pare să fie bine. Dar poate fi şi o acumulare de energie prin deplasarea profundă a scoarţei terestre, deci un viitor cutremur mult mai puternic.
Cam o dată la 35-40 de ani (de două sau trei ori pe secol), un cutremur devastator lovește sud-estul României. Se știe de această „bombă cu ceas”. Îi cunoaștem cu aproximaţie puterea, se știe pe unde și cum va lovi. Nu este târziu pentru ca, prin măsuri ferme, să-i reducem efectele (4). Vom vedea ce va fi.
Ministrul Noica a precizat că, în România, înainte de 1977 fuseseră proiectate şi construite locuinţele pentru a rezista la un cutremur de gradul 7 pe scara Mercalli (majore, dar nu catastrofale). După acest cutremur neobişnuit, clădirile au fost proiectate să reziste la seisme de 8 grade Mercalli. Încă avem unele clădiri mai vechi, vulnerabile, cum ar fi construcţiile înalte, turnul TVR, unele spitale etc. Ca urmare, MLPAT expertizează gratuit clădirile la cererea proprietarilor, proiectează gratuit lucrările şi acordă credite pentru consolidare.
Multe blocuri de locuit au fost marcate cu „bulină roşie” pentru a semnala riscul seismic ridicat, dar unele buline au fost scoase. Din păcate, multe construcţii ilegale foarte noi nu mai respectă aceste norme de construcţie (a se vedea „palatele” unora şi unele blocuri private). Ori modificările neautorizate care afectează structura de rezistenţă. De exemplu, cumpărătorul blocului Wilson din centrul Bucureştiului a lărgit parterul, demolând pereţii de rezistenţă, fără să se gândească la viitoarele victime (2). Este unul dintre motivele pentru care rolul statului rămâne foarte important, mai ales în anumite zone geografice...
Riscul seismic este real pentru noi. Este ca o sabie a lui Damocles care atârnă deasupra capului fiecăruia. Uneori, cutremurul poate fi precedat şi/sau urmat de replici. Unele pot fi chiar mai puternice (5,6). Dar până la intervenţia autorităţilor, fie preventivă (prin reglementarea construcţiilor), fie „terapeutică” (de ajutor din partea salvatorilor), fiecare dintre noi este dator să se protejeze pe el însuşi, pe apropiaţii săi, precum şi pe semenii săi. Este dator să intervină în limita posibilităţilor pentru intervenţie şi prim ajutor.
Se ştie că în orice catastrofă, structura pierderilor, umane şi/sau materiale, este piramidală. Cele mai grave sunt mai puţine, dar cauzează mai multe distrugeri. Cele minore sunt mai multe, dar sunt „reparabile”. Astfel, faţă de numărul de morţi (fie direct, ca urmare a evenimentului, fie ulterior sau chiar indirect, prin condiţiile critice rezultate), numărul de răniţi grav este mult mai mare. Este vorba de oameni care necesită tratament specializat în spital şi terapie intensivă. Numărul celor răniţi mediu (care necesită spitalizare) este şi mai mare. Iar numărul celor răniţi uşor, care pot fi trataţi ambulator, este cu mult mai mare.
La toţi aceştia se adăugă un număr mai greu de estimat de afectaţi în diverse feluri. Cei răniţi uşor care beneficiază de autoajutor, ajutor reciproc sau prim ajutor necalificat. Să nu uităm de cei cu afecţiuni uneori inaparente, tardive sau care nu sunt legate direct de cutremur: psihologice, nutriţionale, termice, infecţioase, nutriţionale ș.a. (7).
Ca urmare a unui cutremur, pot să apară crize multiple: sanitară, economică, socială sau de altă natură. De aceea, statul ar trebui să fie direct interesat de instituirea din timp a contramăsurilor complexe pentru limitarea efectelor cauzate de cutremure sau de orice alte catastrofe.
Cutremurul este predictibil ca fenomen, dar nu şi ca moment de producere. Deci trebuie să fim pregătiţi, conceptual şi practic, atât la nivel individual, cât şi colectiv, pentru a minimiza efectele posibile. Ca orice altă catastrofă naturală, nu poate fi oprită. Dar poate fi limitat numărul de victime (morţi, răniţi, sinistraţi). Se pot limita piederile materiale şi impactul social. Asta, spre deosebire de catastrofele antropice (cauzate, cu sau fără intenţie, de oameni), aşa cum sunt accidentele majore sau războiul. Cele antropice pot fi prevenite prin voinţa populaţiei, dacă se vrea. Totodată, se pot optimiza contramăsurile pentru lichidarea urmărilor catastrofei şi pentru revenirea la normalitate. După care cei mai mulţi uită și vor fi luaţi din nou prin surprindere de următorul cutremur.
În România, numai în secolul al XX-lea au avut loc două cutremure catastrofale, care au afectat în special Capitala, în 1940 şi 1977; mai multe cutremure majore, cu pagube materiale (ultimul, în 1986); sute de cutremure medii abia simţite de oameni; şi mii de cutremure minore, înregistrate doar de echipamentele seismice. În secolul al XXI-lea încă nu am avut niciun cutremur major. Asta, deşi pare o veste bună, ar putea fi periculos. Înseamnă că este posibilă o acumulare a energiei cinetice în adâncul scoarţei terestre, energie care se poate elibera exploziv prin mişcări tectonice.
1. *** „Zone periculoase la cutremure” ziarul Libertatea, 6 iunie 2005, pp. 12-13
2. Nitu M. „Interviu cu ministrul MLPAT” ziarul Adevarul, 2 decembrie 1999, p. 3
3. *** „Cutremurul din 1977 (Romania)” Wikipedia, Internet
4. Lascu C. “Cutremurul cel mare” revista National Geographic”, august 2005, pp. 20-31
5. Boia L. “Scurta istorie a dezastrelor naturale” editura Humanitas, Bucuresti, 2020
6. Spignesi S.J. “100 cele mai mari dezastre din toate timpurile” Editura Lider, Editura Cartea pentru toti, Bucuresti 2005
7. Ordeanu V. “Curs de Urgente medicale/Prim ajutor” UTM F Farmacie, 2022 (nepublicat)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
