Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, joi, că în prezent 50% din populaţia adultă peste 18 ani s-a imunizat cu cel puţin o doză.
„În momentul acesta avem 50% din populaţia adultă peste 18 ani care are cel puţin o doză de vaccin. Practic, am atins acest prag de vaccinare în populaţie adultă. Din populaţia totală rezidentă în România, rata de vaccinare se apropie de 41,8%. (...) În momentul de faţă, sunt peste 2,33 milioane de persoane care au primit doza de booster din cele eligibile, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 40% din cei care pot să efectueze boosterul la acest moment care s-au prezent pentru efectuarea acestui tip de vaccin”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, 747 de centre de vaccinare cu 1.056 de fluxuri sunt active, între acestea fiind incluse şi 232 de cabinete de vaccinare pediatrice, scrie Agerpres.
De asemenea, medicul militar a afirmat că rata de vaccinare în Bucureşti este de aproape 67%.
„Sunt şapte judeţe care au rată de vaccinare între 50% şi 60% - Cluj, Constanţa, Sibiu, Ilfov, Tulcea, Braşov şi Timiş -, alte 24 de judeţe care au rată de vaccinare între 40% şi 50% şi zece judeţe care au între 30% şi 40%”, a arătat reprezentantul CNCAV.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe