Cândva, am încercat să scriu un articol cât mai exhaustiv despre homosexualitate și trans­genderi. Visam să fac o metaanaliză, așa că am citit vreo zece studii pe acest subiect și am văzut că, într-adevăr, există diferenţe neuro-hormonale între persoanele hetero- și homosexuale. Dar... există întrebarea: ce-a fost mai întâi: oul sau găina? Modificările neuronale și endocrine sau cele de comportament sexual? Neexistând o concluzie clară pe acest subiect pe atunci, am renunţat la idee.

        Recent, am dat din nou peste câteva articole medicale serioase pe acest subiect și am constatat că încă există dezbateri privind cauza homosexualităţii și a transsexualităţii: contagiune socială sau determinare genetică? Între timp, s-au adunat date medicale indubitabile legate de cazurile de transgenderi, cei care au primit tratament medical de schimbare de sex.

Rezultate încă neconcludente

        Din 2018, când un expert în sănătate de la Universitatea Brown a publicat prima dată un articol pe acest subiect, se discuta despre „disforie de gen cu debut rapid (ROGD)”. Autorul înclina balanţa spre contagiunea socială, dar din cauza presiunilor sociale și politice lucrarea a fost reevaluată (1).

        O a doua lucrare pe acest subiect a fost publicată în august 2022, în American Journal of Pediatrics. Autorii studiului efectuat între 2017 și 2019 au încercat să testeze ipoteza ROGD, punând la îndoială inferenţa contagiunii sociale. Rezultatele arată că nu se verifică ipoteza contagiunii sociale în cazul transgenderilor, la persoanele de sex biologic feminin la naștere (1).

        O evaluare ulterioară a acestor studii încă arată că „ambele au fost efectuate pe eșantioane mici, folosind o metodologie care a fost pusă sub semnul întrebării”(1).

        Un alt studiu, efectuat în SUA pe un eșantion de peste 7.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 10 ani, a descoperit că cei care au declarat că sunt transgenderi prezentau deja o susceptibilitate crescută la problemele de sănătate mintală în comparaţie cu semenii lor cisgenderi (la care pulsiunile sexuale biologice și psihologice sunt în concordanţă de gen) (2).

        Dar rămâne întrebarea: ce-a fost prima dată, tulburarea de comportament sau pulsiunea sexuală biologică? Și, ţinând cont de vârsta copiilor, poate că ar fi de lămurit ce pulsiuni sexuale pot avea niște copii prepuberi care abia acum încep să-și definească sexul psihologic. Oare o încurajare și o coordonare a dezvoltării sexului psihologic în concordanţă cu sexul biologic nu ar rezolva cel puţin o parte din problemele de comportament?

Intervenţii cu efecte asupra sănătăţii

        În SUA au apărut deja studii medicale privind efectele pe care le are terapia hormonală de întârziere a pubertăţii sau de afirmare a genului asupra tinerilor trans­genderi. Acestea au menţionat apariţia prematură a osteoporozei la tinerii transgenderi care au primit steroizi, afecţiunea fiind agravată pe măsură ce crește timpul de administrare a hormonilor sexuali steroizi. Pornind de la aceste studii, unii medici americani se întreabă „doar pentru că pot să prescriu medicaţie de blocare a pubertăţii, oare și trebuie să prescriu așa ceva?”. Oare nu s-a mers prea departe? (3,4).

        În Europa lucrurile sunt în schimbare. Până acum se permitea intervenţia prematură endocrină și chirurgicală de corectare a genului la adolescenţi (Ţările de Jos fiind cele mai permisive). Acum acestea sunt interzise sub vârsta de 18 ani, întrucât s-a observat că adolescenţii transgenderi au avut probleme de sănătate mintală la început, probleme care nu s-au îmbunătăţit după tranziţia de gen.

        De aceea, serviciile naţionale finlandeze de dezvoltare a identităţii de gen au emis în 2020 noi linii directoare de tratament pentru aceste cazuri. Acum, acești adolescenţi (dar și părinţii lor!) sunt îndrumaţi în primul rând spre psihoterapie (5). Astfel de indicaţii, de renunţare la intervenţia medicală de corectare a genului la adolescenţi în favoarea psihoterapiei, se dezvoltă și în Franţa, Suedia și Marea Britanie.

      Decizia autorităţilor medicale europene s-a bazat și pe raportul Institutului Naţional pentru Excelenţă în Sănătate și Îngrijire din Regatul Unit. Potrivit documentului, raportul risc-beneficiu al acestor tratamente este „foarte incert”.

Un studiu de cohortă observaţional, efectuat pe 8.831 de subiecţi transgenderi consultaţi la Clinica de Identitate de Gen a Centrului Medical Universitar din Amsterdam, arată o creștere a mortalităţii în rândul persoanelor transgender care folosesc tratamente hormonale. Acest risc este legat de apariţia cancerul pulmonar, a afecţiunilor cardiovasculare, a patologiilor legate de HIV și de sinucidere. Dar nu există niciun element real care să sugereze că tratamentul hormonal are un efect specific. Mai degrabă, acest risc crescut de deces al transgenderilor ar fi urmarea stilului de viaţă al acestora (6,7).

Disforia de gen: „risc de supradiagnostic”

Studiile actuale arată că majoritatea cazurilor de disforie de gen apărute la începutul copilăriei se auto-rezolvă în timp. Astfel, dintre copiii diagnosticaţi cu o tulburare de identitate de gen, ulterior, ca adulţi, doar 33% mai îndeplinesc criteriile de diagnostic. Ca urmare, Academia Naţională de Medicină din Franţa încadrează disforia de gen la disforiile tranzitorii din adolescenţă, afirmând că există un real „risc de supradiagnostic”.

        În aceeași direcţie s-au pronunţat și două psihanaliste franceze, dr. Caroline Eliacheff și dr. Céline Masson. În cartea lor, La fabrique de l’enfant-transgenre („Fabricarea copilului transgender”), publicată în februarie 2022, cele două avertizează asupra exceselor „transgenderismului” când vine vorba de minori. Acestea se declară îngrijorate de faptul că tratamentele hormonale și intervenţiile chirurgicale pot ajunge să transforme „un copil sănătos într-un pacient pe viaţă” (4,8).

Realităţi de zi cu zi

        Dincolo de toate aceste studii medicale recente, autorităţile americane sunt forţate să ia atitudine, întrucât practica juridică obligă instanţele să se pronunţe în cazuri de acest gen. De exemplu, o femeie transgender l-a dat în judecată pe șeriful din comitatul Fairfax din Virginia pentru că a găzduit-o într-o închisoare de bărbaţi, fiind tratată ca un bărbat. Instanţa a dat câștig de cauză petiţionarei.

        Politicienii în căutare de voturi au speculat situaţiile de acest gen și au condus campanii împotriva limitării accesului tinerilor la tratamentul de tranziţie. Ei afirmă că aceasta „ar fi o formă de abuz asupra copiilor” (9).

         Pe lângă aspectele medicale, psihologice și juridice, pe lângă implicaţiile politice, mai există și aspectul economic. Toate studiile indică faptul că aceste cazuri necesită îngrijiri medicale suplimentare, consumând multe resurse financiare. Și atunci, nu poţi să nu te întrebi „qui prodest?”.

Disforia de gen este sentimentul puternic, cu o durată mai mare de 6 luni, al identificării cu un gen diferit de cel atribuit la naștere. Acest sentiment poate provoca suferinţe semnificative și prelungite, cu potenţialul de a crește riscul de sinucidere.

În Europa și în SUA au apărut studii legate de transgenderii care au primit tratament chirurgical și endocrin în adolescenţă și acum au devenit adulţi. Mulţi dintre ei regretă schimbarea de gen. Aceste persoane spun că simt că nu au primit o evaluare adecvată de la un medic sau un profesionist din domeniul sănătăţii mintale înainte de a începe tranziţia de gen (8,10).