Newsflash
Știri

9 din 10 români se declară afectați psihic negativ de situația din Ucraina

de Florentina Ionescu - mar. 28 2022
9 din 10 români se declară afectați psihic negativ de situația din Ucraina

Un sondaj despre starea individuală de sănătate arată că 9 din 10 români sunt afectaţi psihic negativ de situaţia din Ucraina.

Aproape 9 din 10 români au declarat că starea lor psihică a fost afectată negativ de situaţia din Ucraina, iar aproape 7 din 10 au precizat că aceasta le-a afectat rutina zilnică şi obiceiurile sănătoase, arată rezultatele unui studiu privind sănătatea individuală desfăşurat în cadrul campaniei naţionale „Luna Asigurărilor de Sănătate”, la care au participat 2.105 respondenţi.

Astfel, doar 13% dintre participanţii la sondaj au declarat că situaţia din Ucraina nu le-a afectat deloc starea psihică, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. În schimb, 34% estimează că au fost afectaţi negativ „într-o oarecare măsură”, 27% - într-o mică măsură, iar 19% - într-o mare măsură de conflictul din ţara vecină.

Totodată, 36% dintre respondenţi estimează că rutina lor zilnică sau obiceiurile lor sănătoase le-au fost afectate într-o mică măsură, 30% - într-o oarecare măsură, iar 11% - într-o mare măsură de această situaţie. 26% dintre participanţii la sondaj au declarat că nu au fost afectați deloc de conflictul din Ucraina.

 

tabel1 si tabel2

 

Starea psihică a românilor a fost afectată, de asemenea, şi de pandemia de COVID-19: doar 12% dintre participanţii la sondaj au declarat că pandemia COVID-19 nu le-a afectat deloc starea psihică. 32% estimează că au fost afectaţi negativ „într-o oarecare măsură”, 30% - într-o mică măsură, iar 24% - într-o mare măsură.

Despre studiu

Studiu desfăşurat online, în perioada 1 – 10 martie 2022, prin completarea zilnică a chestionarului de către respondenţi. Eşantion: 2.105 participanţi la sondaj.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe