Atunci când o persoană este denigrată în mod repetat, iar acest lucru îi afectează imaginea publică, denigratorul poate fi considerat un hărţuitor.
Pentru ca activitatea farmaciștilor să fie una eficientă, aceștia au obligaţia de a contribui și a întări rolul Colegiului Farmaciștilor din România (CFR) în societate.
Asemănător altor profesii din domeniul Sănătăţii, medicii dentiști își desfășoară activitatea pe baza unui cod deontologic bine reglementat, acesta cuprinzând reguli cu valoare de principiu.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii stipulează, prin articolul 42, posibilitatea că „Ministerul Sănătăţii, ministerele și instituţiile cu reţea sanitară proprie pot asigura fonduri pentru acordarea de ajutoare umanitare statelor cu care România încheie acorduri, înţelegeri, convenţii de colaborare, în acest sens”.
Situaţia epidemiologică din ţara noastră a obligat autorităţile să adopte o serie de modificări la nivel legislativ. Astfel, infracţiunea din Noul Cod Penal, denumită „zădărnicirea combaterii bolilor”, a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28/2020.
Avem, de multe ori, pe patul de spital, pacienţi care suferă de boli grave pentru care oricât ne-am strădui, realizăm că eforturile noastre sunt în zadar.
Trăim vremuri cum nu au mai fost. Creierul nostru este bombardat cu informaţii din toate părţile: persoane apropiate, televizor, radio, ziar, cărţi, filme, seriale.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a oferit ieri informații despre o propunere a MS aflată deja în transparență decizională, care, spune el, va face câteva schimbări de bun simț.
Publicarea Legii Suplimentelor Alimentare este un pas necesar în asigurarea siguranței și sănătății consumatorilor și pacienților români, cred reprezentanții RASCI.
Zilele trecute o cunoștinţă mi-a trimis un articol de presă în care este expusă o problemă legată de faptul că o persoană care a denaturat imaginea unui medic dintr-un spital a fost obligată la plata unei sume de bani drept compensaţie.
Măsurile de siguranţă, conform Noului Cod Penal, au menirea de a înlătura o stare de pericol și de a preîntâmpina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
11 martie a fost instituită drept Ziua personalului medical, printr-o lege din 2020.
Ideea de „colectivizare” în medicina dentară se pare că revine în actualitate. E ceva mai rafinată însă faţă de recentele încercări.
Simpozionul Anual de Studii Clinice, desfășurat online pe 20 noiembrie 2020, a reunit profesioniști internaționali și locali care au împărtășit din experiența lor în dezvoltarea noilor terapii și vaccinuri, confruntați cu efectele pandemiei COVID-19 asupra dezvoltării studiilor clinice.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe