Primul examen național de dietetician autorizat va avea loc în perioada următoare în România, inclusiv la UMF Iași. Acesta este un moment important în reglementarea profesiei de dietetician.
Viața Medicală este partener la inaugurarea Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, un proiect unic în peisajul academic din România.
Zilele trecute s-a stins din viață prof. dr. Ostin Mungiu, profesor colaborator al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
CE a iniţiat proiectul „Luna europeană a diversităţii”. UMF „Grigore T. Popa” din Iași se alătură demersului printr-un eveniment anual, care se va desfășura în ultima săptămână a lunii mai.
Mereu când se vorbește despre studenţi, se aduce în discuţie eterna idee că sunt neinteresaţi și că nu vor să înveţe. Eu cred tocmai pe dos.
Emoţii mari pentru viitorii studenţi la Medicină. Pe 25 și 26 iulie, Universităţile și Facultăţile de Medicină din România organizează examenul de admitere pentru anul universitar 2020-2021.
Un lector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a anunțat recent că din toamnă, la această instituție va fi inclus un curs opțional despre inteligența artificială în medicină.
Activităţile culturale s-au transferat în mediul online la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe