Newsflash
Internaționale

Studiu: preferința pentru cafea amară sau ciocolată neagră e genetică

de L. Budin - dec. 21 2021
Studiu: preferința pentru cafea amară sau ciocolată neagră e genetică

Cercetătorii americani de la Northwestern University (Chicago) au ajuns la concluzia că preferința pentru cafeaua amară sau ciocolata neagră ar putea avea o explicație genetică.

Adepții ciocolatei negre sunt cel mai adesea și amatori de cafea fără adaosuri, iar aceste două preferințe ar fi de natură genetică – aceasta este concluzia unui studiu științitific publicat recent în revista Scientific Reports, informează publicația Santé Magazine.

cafea-neagra

Grație datelor genetice provenind de la cohorte britanice și americane, cercetătorii Școlii de medicină din cadrul Northwestern University au constatat că că amatorii de cafea neagră posedă o anume variantă genetică, una care permite accelerarea metabolismului cofeinei. Această variantă ar înclina preferințele unei persoane către ciocolata neagră, comparativ cu preferința pentru, să spunem, ciocolata cu lapte.

Cu alte cuvinte, preferința nu e atât o chestiune de gust, cât faptul că persoanele asociază amăreala acestor alimente cu creștere vigilenței și nivelului de energie.

Acești indivizi metabolizează cafeina mai rapid, astfel că și efectele stimulatoare se estompează mai rapid. (...) Interpretarea noastră este că aceste pesoane asimilează amăreala naturală a cofeinei cu un efect psihostimulant. Învață să asocieze gustul amar al cofeinei cu nivelul de energie crescut pe care-l resimt”, a indicat Marilyn Cornelis, profesor universitar de medicină preventivă în nutriție și co-autor al studiului.

Chiar dacă datele pot părea anecdotice, ele ar putea totuși să aibă un impact real asupra sănătății persoanelor în cauză, date fiind proprietățile ciocolatei negre și cofeinei, arată autorii studiului.

A bea cafea neagră, spre deosebire de cu cafea cu frișcă și cu zahăr, are un efect cu totul diferit asupra sănătății”, a subliniat cercetătoarea Marilyn Cornelis.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe