Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Alimentaţia copiilor cu leucemie în perioada chimioterapiei

Viața Medicală
Florentina Ionescu vineri, 8 noiembrie 2019

Relaţia dintre medic și pacient este adusă în prim-plan printr-o iniţiativă a UMF „Carol Davila” București și a Institutului Clinic Fundeni, cu scopul de a promova informarea medicală corectă și de a reduce substanţial riscul expunerii la îmbolnăviri.

VM 45, p.3 -1Campania „Asumă-ţi să fii sănătos!” a UMF „Carol Davila” se va relua în această toamnă. Pe parcursul a opt săptămâni, sfatul unui medic specialist care activează în cadrul Institutului Clinic Fundeni va fi transmis săptămânal, sub forma unui comunicat de presă. Conf. dr. Anca Coliţă, director medical al ICF, abordează prima temă din cadrul campaniei: alimentaţia corectă a copiilor în timpul administrării chimioterapiei pentru leucemia acută limfoblastică.

VM 45, p.3 -2
Conf. dr. Anca Coliţă

Potrivit medicului, pe durata chimioterapiei, copiii au un necesar crescut de proteine, carbohidraţi și grăsimi nesaturate. În funcţie de etapa de tratament chimioterapic, se recomandă adaptarea alimentaţiei la particularităţile diverselor medicamente utilizate și la starea copilului cu leucemie acută limfoblastică.
În perioada de inducţie a remisiunii complete a bolii (în care se realizează distrugerea majorităţii celulelor maligne):
• este esenţială hidratarea corespunzătoare, prin administrarea lichidelor pe cale intravenoasă și orală;
• se recomandă o alimentaţie hiposodată și hipoglucidică, pentru a diminua riscurile asociate corticoterapiei;
• dieta trebuie să conţină proteine
și lipide de bună calitate și cantităţi
corespunzătoare de calciu;
• se recomandă suplimentarea cu vitamina D și zinc;
• alimentele trebuie preparate termic, pentru a se evita infecţiile gastrointestinale (există riscul de a se transforma în infecţii sistemice);
• pentru a combate constipaţia (efect secundar al citostaticelor), sunt indicate alimente cu conţinut ridicat de fibre (cerealele integrale), ceaiuri, compoturi de fructe, cum ar fi cel de prune;
• în perioadele în care copilul suferă de mucozită orofaringiană (o complicaţie indusă de chimioterapie), alimentele vor fi preparate sub formă de piureuri, se vor evita alimentele acide (sucul de portocale) sau cele de o consistenţă crescută și iritante (chipsuri, covrigei);
• după primele trei săptămâni de chimioterapie, când organismul are o secreţie inadecvată de hormon antidiuretic, sunt necesare restricţia lichidiană și suplimentarea de sare.
În perioada tratamentului de consolidare (administrarea unor doze crescute de citostatice):
• dieta este alcătuită din alimente de calitate bună;
• se va respecta regimul format din trei mese principale și două gustări;
• din alimentaţie nu vor lipsi proteinele, lipidele și glucidele;
• cele mai bune surse de proteine sunt: brânzeturile slabe, ouăle, lactatele, carnea slabă de pasăre sau pește;
• glucidele trebuie să provină din surse precum produsele din cereale integrale, care au și un conţinut ridicat de fibre;
• se va evita aportul crescut de zahăr, în special cel rafinat;
• sunt de preferat grăsimile nesaturate, din surse precum peștele, nucile, avocado, uleiul de
măsline;
• în perioadele în care copilul are diaree (efect al chimioterapiei), se vor evita fructele și legumele crude, mai ales legumele care determină balonare (varza și broccoli), se vor evita alimentele grase, condimentate și prăjelile; tot acum sunt recomandate orezul, bananele, pâinea albă, sucul de mere;
• suplimentele vitaminice nu sunt în general recomandate.
În perioada terapiei de întreţinere (administrarea zilnică a chimioterapiei pe cale orală):
• alimentaţia copilului revine la cea normală pentru vârsta lui, însă în continuare trebuie să fie respectate principiile unei diete sănătoase;
• sunt interzise alunele de pădure, care interferează cu chimioterapia;
• administrarea medicamentelor trebuie făcută seara, înainte de culcare, pentru a diminua senzaţia de greaţă;
• se asociază hepatoprotectoare, pentru a diminua toxicitatea specifică a tratamentului chimioterapic.

Etichete: conf. dr. Anca Coliță chimioterapie alimentatie

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.