Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  SPECIALITĂȚI

Un sistem în căutare de strategii

Viața Medicală
Dr. Marius I. UNGUREANU miercuri, 11 martie 2015
   Când am intrat în biroul doctorului Roger Tracy, pe masă mă aştepta un teanc de hârtii. Pe pagina de deasupra – nişte nume de ţări, alături de nişte numere. România: 8. Aveam să aflu că în statul Iowa, din Statele Unite ale Americii, practicau opt medici care îşi obţinuseră diploma în România. Centrul de evidenţă a personalului medical din statul Iowa (Iowa Health Professions Tracking Center) a fost înfiinţat în 1977, primul de acest tip din SUA, Roger Tracy fiind unul dintre iniţiatori şi promotori. Însă nu simpla existenţă a acestui registru e relevantă, ci, mai ales, faptul că, de-a lungul timpului, registrul a furnizat informaţii pentru procesul de planificare a forţei de muncă din instituţiile de sănătate de la nivelului statului Iowa. Mai mult, cu timpul, au fost create registre similare pentru asistenţi medicali, medici dentişti, farmacişti şi medici-asistenţi (physician assistants). Informaţiile furnizate de aceste registre sunt extrem de relevante pentru procesul de planificare a forţei de muncă – distribuţia pe sexe sau pe categorii de vârstă, media de vârstă, forma de angajare (full-time vs. part-time), locul în care profesează (practică privată, spital comunitar, spital universitar), numărul profesioniştilor care au intrat sau ieşit din sistem într-un anumit interval de timp.
   În România există tentative similare, însă diferenţa este că registrele noastre (ţinute fie de Colegiul Medicilor, fie de Ministerul Sănătăţii) nu servesc niciunui proces de evaluare sau de planificare a nevoilor de resurse umane la nivel naţional. În treacăt fie spus, cifrele din aceste registre diferă uneori substanţial. La o dezbatere recentă, reprezentanţii CMR şi cei ai MS vorbeau de diferenţe de 10–15%. Ceea ce, pentru orice analiză, e o diferenţă demnă de luat în seamă.
   Cele câteva iniţiative din România menite să reţină personalul medical în sistem pot fi clasificate oricum, mai puţin drept strategii. Rezidenţiatul pe post îşi propune să acopere acele posturi vacante în spitale (aflate în zone) mai puţin atractive. Au trecut mai mult de cinci ani de la introducerea rezidenţiatului pe post şi rezultatele unei evaluări a eficienţei pe termen scurt a acestei măsuri încă nu există – sau nu sunt publice.
   Recent, au apărut informaţii despre o propunere de schimbare a salarizării medicilor. Pe scurt, conform Hotnews, proiectul prevede ca medicii să poată lucra în regim privat, inclusiv într-un spital public, urmând ca o parte din venituri să îi revină medicului, iar o parte să fie reţinută de spital. Proiectul seamănă izbitor cu ceea ce MS lansa în dezbatere publică în urmă cu aproape doi ani, un document care abunda de prevederi cel puţin îndoielnice. Pe lângă faptul că ambele propuneri pot duce la crearea unor bucle vicioase, câtă vreme nu există prevederi clare despre criteriile menţionate în text şi entităţile responsabile de realizarea, implementarea şi monitorizarea acestora, merită să ne reamintim că problema veniturilor personalului medical din România nu este una uniformă. În realitate, între veniturile medicilor rezidenţi (cei mai predispuşi la a pleca din ţară) şi veniturile medicilor cu mai multă vechime există o prăpastie care este în mare parte urmarea practicii duale (spital de stat şi spital/cabinet privat), dar şi a plăţilor informale. Aceste elemente au fost evidenţiate şi în raportul despre România al Băncii Mondiale, realizat în 2011. Şi acesta sugera înfiinţarea unui centru similar celui din statul Iowa, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului medical şi implementarea de strategii care să motiveze personalul medical să lucreze în mediul rural. La patru ani distanţă de publicarea raportului, încă nu vedem vreo îmbunătăţire în intenţiile sau motivaţiile personalului medical de a practica în România. Cu atât mai mult cu cât instituţii precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii au lansat ghiduri, instrumente de lucru şi recomandări specifice adresate tocmai ţărilor care se confruntă cu inechităţi de acoperire cu personal medical.
   Cu ce rămânem, în cele din urmă? Pe de o parte, problema migraţiei personalului medical este doar una din multele probleme ale sistemului nostru sanitar. Pe de altă parte, dreptul la mobilitate al personalului medical este unul fundamental, la fel ca al oricărui altui tip de profesie. De aceea, în momentul în care România va decide să facă vreun pas în direcţia planificării resurselor umane şi a gestionării migraţiei, trebuie să o facă în aceste limite: respectarea dreptului la mobilitate; asigurarea unui număr suficient de profesionişti la nivel naţional care să ofere asistenţă medicală adecvată proporţional pentru toate categoriile de morbiditate; planificarea sustenabilă a modului în care acest număr va fi asigurat; creşterea salariilor; motivarea personalului medical să practice în zone izolate. Şi, să nu uităm, toate aceste lucruri trebuie făcute având în minte siguranţa, nevoile şi preferinţele pacienţilor. În definitiv, pentru ei existăm – noi şi întreg sistemul sanitar.

Etichete: Sănătate publică și management

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC