Sănătatea publică are rolul de a ne menține sănătoși și în siguranță pentru a ne atinge adevăratul potențial. Sănătatea publică este o responsabilitate și trebuie tratată ca atare, pentru a avansa atât în educație, cât și în cercetare și în practică, ca mai apoi să putem îmbunătăți starea de sănătate a populației utilizând și bazându-ne pe dovezi. Asociația europeană a școlilor de sănătate publică (ASPHER), în unul dintre studiile desfășurate recent, a prezentat, urmărind literatura de specialitate și chestionând directorii școlilor de sănătate publică din Europa, un set de recomandări care subliniază rolul prioritar și de lider al sănătății publice ca domeniu (1). Recomandările sună cam așa: (a) pregătirea profesioniștilor din sănătate publică ar trebui să includă importanța și rolul lor în funcții publice, dar și necesitatea dezvoltării unor competențe clare și criterii de performanță; (b) educația bazată pe competențe este importantă și permite o dezbatere continuă în ceea ce privește scopul educației, în cazul de față: ce îi învățăm și pentru ce educăm profesioniști în sănătate publică; (c) guvernele (ministerele, în cazul nostru) trebuie să realizeze că lipsa infrastructurii și dezvoltării de capacitate afectează negativ starea de sănătate a populației; și (d) problemele cu care se confruntă sănătatea publică la nivel global sunt în continuă creștere – astfel, universitățile și centrele educaționale trebuie să privească în afara granițelor unei țări și să se implice în rețelele existente la nivel european și global pe teme de educație, cercetare și implementare.
Aceste recomandări generale au venit ca răspuns la nevoia de a identifica principalele probleme de sănătate publică cu care ne confruntăm la nivel european, competențele profesioniștilor din sănătate publică formați în Europa și așteptările angajatorilor din domeniu, cu scopul de a îmbunătăți pregătirea tinerilor profesioniști din sănătate publică pentru a răspunde nevoilor secolului XXI. Principalele competențe promovate de ASPHER sunt organizate în șase categorii: metode de cercetare în sănătate publică – metode cantitative și calitative; sănătatea populației și determinați sociali și economici ai stării de sănătate; sănătatea populației și determinanți din mediu – fizici, radiologici, chimici și biologici; politici de sănătate, economie, management și teorii organizaționale; promovarea sănătății: educația în sănătate, prevenirea bolilor și siguranța, și etica în sănătate (2). Aceste competențe ar trebui să se regăsească în planul de învățământ al școlilor de sănătate publică din România, în mare parte reprezentate de universitățile de medicină și de departamentele de sănătate publică din cadrul acestora.
A mai fost menționată și importanța adaptării educației tinerilor profesioniști din domeniu la nevoile și problemele curente cu care se confruntă populația pe care aceștia urmează să o deservească. La care aș mai adăuga nevoia de formare continuă în acest domeniu în care apar constant dovezi noi din cercetare; programe inovative care sunt testate și dovedite a fi eficiente; tehnologii care pot susține activități și pot măsura impactul și recomandări și norme de implementare promovate de Organizația mondială a sănătății, care să depășească barierele clasice și să fie construite pe competențe clare și criterii de performanță.