Newsflash
Cultură Interviuri LIFESTYLE

Simina Diaconu, antreprenor cultural: „Îmi iau multă împlinire din proiectele mele literare”

de Florentina Ionescu - feb. 27 2025
Simina Diaconu, antreprenor cultural: „Îmi iau multă împlinire din proiectele mele literare”

Simina Diaconu este antreprenor cultural, specialist în comunicare și psiholog. A lansat în 2012 Revista de Povestiri și din același an a început să organizeze ateliere de scriere creativă pentru scriitorii începători.

De atunci, ea nu s-a oprit, iar 13 ani mai târziu, sub „bagheta” ei magică au luat naștere alte ateliere de scriere creativă, de poezie și de dezvoltare personală. 

Spune că a fost atât de fascinată de proiectul Revista de Povestiri, încât prin intermediul lui a atras în jurul ei, în 2012, o echipă de voluntari. Acești voluntari au susținut munca de a face o revistă lunară, cu lansări lunare. 

Chiar dacă revista nu mai apare în acest moment pe hârtie, din proiect s-au ivit alte idei. Iar în prezent, sub umbrela „Club Rev de Pov” sunt organizate ateliere diverse atât pentru „începători”, cât și pentru „avansați”. 

Povestea acestui proiect independent este una extrem de bogată, așa că am rugat-o pe Simina Diaconu să ne spună mai multe, înaintea petrecerii pe care o va da în cinstea Revistei de Povestiri. Evenimentul aniversar, organizat cu prilejul a 13 ani de existență, va avea loc la București, în prima săptămână a lunii martie. 

 

Cuvântul de ordine este „feedback”

 

Cum a luat naștere ideea pentru o revistă de povestiri? Cum ai început cu Club Rev de Pov? De ce era nevoie de un astfel de... club?  

Pentru cei cărora le place istoria proiectelor independente, sertarul de scotocit e aici www.revistadepovestiri.ro/poveste. Pe scurt, o revistă mainstream exclusiv de ficțiune nu exista, iar mie îmi plăcea literatura și mă pricepeam la comunicare – am dat un nume, un spirit, am creat un personaj care locuia în revistă – Motanov Motanul Mov – și am avut prieteni cu butic de creație – Teaser – să mă cadorisească repetat cu partea de design și identitate de brand. Motanul a făcut înainte de lansare o campanie de teasing pe Facebook și așa am stârnit interesul publicului. Am fost atât de fascinată de acest proiect, încât probabil că prin asta am atras în jurul meu o echipă de voluntari care au susținut munca grea de a face o revistă lunară cu lansări la fel de lunare, ba chiar și stelare, la câtă imaginație spectaculoasă investeam noi în acele evenimente nonconformiste. 

Eeeei, dragii moșului, dar asta se întâmpla în 2012, revista tipărită a fost un fenomen jucăuș și îndrăzneț timp de 16 numere, iar apoi s-a cumințit și s-a așezat la casa ei, pe internet. A continuat să publice povestiri bine alese, preferând să externalizeze această selecție scriitorilor invitați să jurizeze concursul trimestrial de povestiri (mai multe detalii aici despre cum puteți participa la concursul literar trimestrial - n.red.) și să dea feedback la atelierele de scriere creativă. 

Aceste ateliere de scris sunt reunite sub numele Club Revdepov. Atelierele noastre sunt pentru cei care vor să accelereze procesul de a deveni scriitori sau să accelereze renunțarea la acest vis. Cuvântul de ordine e feedbackul, am putea spune despre ei că se antrenează prin „deliberate practice” luând pe rând tot felul de abilități ale acestui meșteșug al scrisului – dialog, atmosferă, personaje, tot felul de genuri și de teme. Scriitorii pe care îi invităm să țină aceste ateliere au dat deja sute de teme de o varietate uimitoare. Iar la întâlnirile propriu-zise au dat feedback pe povestirile scrise de cursanți. Avem ateliere de proză (proză scurtă, nuvelă, roman, literatură pentru copii) și de poezie. Și în poezie e o mare efervescență la club, iar cele mai bune poezii apar de asemenea în revista online. 

Sunt unele voci care afirmă că autorii / cursanții care au participat la ateliere de creative writing scriu la fel. Tu ce părere ai, scriem toți la fel? Mai ales că ai în spate ani buni de coordonare a atelierelor de sub umbrela Club Rev de Pov… 

Dacă mă întrebi în general, cred că dacă cineva participă doar la un atelier cu un scriitor care inevitabil e format într-un fel și are anumite preferințe, e posibil să integreze perspectiva lui poate prea mult, cu atât mai mult dacă intră într-un fel de cult în jurul acestei figuri care inspiră și domină în același timp. Există astfel de figuri care își creează un fel de cor în jurul lor și atunci poate exista riscul să li se asemene vocile. Altcineva ar putea răspunde că într-o mișcare literară e normal să sune mai mulți cam la fel. Dar na, măcar să fie o mișcare, asta poate criticii ne pot spune, că ei privesc de sus. 

Totuși, dacă cineva participă la ateliere la care cunoaște mai mulți scriitori, va învăța automat că scriitorii au perspective diferite, chiar dacă deseori se și întâlnesc în ce consideră valoros și ce nu într-un text. Sunt sigură că la Creative Writing Sundays, de exemplu, există cursanți care au făcut acest experiment de a trimite aceeași povestire ca temă la mai multe întâlniri și au contatat că au existat și puncte comune și diferențe în feedback. 

 

Text viu, cu emoție, în ciuda micilor stângăcii 

 

Ai citit toate povestirile scrise în anul 2024 de cursanții de la Creative Writing Sundays (CWS) și publicate pe site-ul Revistei de Povestiri. Cum a fost rolul de selecționer? Cum ai ales textele care vor fi citite în 6 martie? 

În selecția pe care am făcut-o eu din povestirile publicate în 2024 (pentru a fi citite la petrecerea aniversară a Revistei de Povestiri, care va avea loc pe 6 martie, la București – n.red.), am ignorat tema la care au fost scrise (temele de la diferite ateliere), pentru că mi se pare că un text trebuie să funcționeze independent de punctul de plecare, pe care nici nu trebuie să îl știm. De asemenea, am ales texte de o varietate stilistică mai mare, tocmai pentru că e ceva ce apreciez. Ar fi o mare plictiseală să scrie toată lumea realist, precis, chirurgical. Prefer un text viu cu unele stângăcii, să fie acolo emoție, nu doar construcție și frecat cu periuța. 

Vă aștept pe toți să ascultați aceste povestiri în lectura autorilor pe 6 martie de la 19:00 la Jazzbook, la aniversarea de 13 ani a Revistei de Povestiri! 

 

Fapte de vitejie în domeniul poetic și cultural

 

Cum a luat naștere Creative Writing Sundays? Dar Mornin Poets? 

Atelierul pe care îl îngrijești tu acum, Florentina, a luat naștere în 2014, când mi-a venit ideea să colaborez cu mai mulți scriitori, ca model alternativ la atelierul intensiv pe care îl organizam deja de doi ani. Dacă acolo erau 16 întâlniri cu aceiași doi oameni, la duminicile creative aveam să invit scriitori variați, în serii de câte 5, tocmai ca să fie o ocazie de contact cu voci diferite. De atunci am avut peste 200 de întâlniri cu în jur de 70 de scriitori.

Mornin’ Poets a apărut în 2018 (deși ideea e mai veche și îi aparține poetei Angelica Stan!), în colaborare cu Andrei Zbîrnea, acest poet foarte activ pe frontul evenimentelor culturale și al comunităților poetice, cinste lui! (Nu face cult, e OK, deși dacă ne amintim acel moment cu tricourile cursanților cu fața lui, hmmm :P) Formatul e același ca la CWS, tot câte 5 întâlniri cu poeți și oameni care fac tot felul de fapte de vitejie în domeniul poetic și cultural în general.

La aceste ateliere e mereu un mix de cursanți vechi și cursanți noi, e un loc bun pentru cine nu a mai participat la un atelier de scris și vrea să încerce, e un loc bun și pentru cine e veteran și vrea să cunoască scriitori diferiți și să profite de ritmul de scriere impus de frecvența întâlnirilor – deadline la două săptămâni, știu că mulți cursanți revin fie și numai pentru asta. 

Dă-ne câteva exemple de scriitori români consacrați și care, de-a lungul anilor, au trecut pe la atelierele organizate de Rev de Pov? 

Nu vă dau nume, vă dau un link la albumul cu coperțile cărților lor. Veți vedea că unii au devenit mai cunoscuți, au publicat deja mai multe cărți, alții nu, ar fi păcat să aleg eu câteva nume, se aleg singure în timp și îi aleg cititorii și criticii.
Și așa, acolo nu sunt toți, doar cei care au vrut să ne anunțe că au publicat. Vă mai arăt și o poză cu câteva cărți ale absolvenților, pe care le-am avut la aniversarea de anul trecut a 200 întâlniri CWS. 

Un test psihologic camuflat  

 

Ce surprize pregătești pentru evenimentul din 6 martie 2025? 

Surpriza va veni de la cei 16 autori, ia uite ce simpatici sunt! 



Doar ei știu pe care dintre povestirile lor le-am ales pentru lectură, așa că publicul va afla pe loc! Sunt curioasă să le ascult citite cu vocea lor și să îi văd asumându-și acest rol de autor pe o mică scenă, în mijlocul prietenilor lor. E un lucru delicat înflorirea unui scriitor, mă bucur să fiu martoră. 

Pentru noi e o premieră să organizăm un eveniment de lecturi, nu știu de ce nu am făcut asta până acum. M-au inspirat poeții, cursanții noștri invitați de Andrei Zbîrnea să citească la tot felul de evenimente de poezie. E altceva când primești o poveste de la o persoană întreagă din fața ta, unii ar putea constata că nu rezistă la acest cadou. Atâta ne-am antrenat frugalitatea cu telefoanele și social media, încât uneori parcă nu mai putem menține atenția concentrată. Veniți la eveniment pentru acest test psihologic camuflat!  

A, și o să mai fie o surpriză. Mi-am făcut curaj și am intrat în depozit. Așa că aduc de acolo mai multe exemplare din anii în care revista era tipărită, să le ofer gratuit primilor sosiți. 6 martie, de la 19:00, la Jazzbook. 

Autorii care vor citi pe 6 martie sunt (foto mai sus): Alexandru Axinte Tofan, Diana Ludu, Cristian Florentin, Andreea Ferigeanu, Laura Stanciu, Dionisia Sandu, Ana Erde, Florentina Ionescu, Roxana Farca, Maria Tender, Tudor Antemir, Laura Cosma, Gelu Blanariu, Dana Lazăr, Luminița Colopelnic, Iulia Biro. 

 

Organizatorul care stă mai mult în umbră 

 

Tu te descrii ca având trei pălării: antreprenor cultural, specialist în comunicare și psiholog. Cum se împacă cele trei? Cum te ajută psihologia în ceea ce privește antreprenoriatul cultural? 

Partea de psihologie mă ajută să înțeleg feedbackul cursanților despre ateliere, ținând cont de percepția lor subiectivă și scopurile lor, de exemplu. Anul trecut am avut un cursant foarte supărat, care mi-a scris mailuri lungi, pline de emoții și de idei, pornind de la care am făcut o serie de schimbări la CWS – textele sunt trimise acum anonime, trimitem un chestionar de feedback la final și am uitat ce mai era, iar pentru această uitucenie mă tratez cu autocompasiune. :) 

Mă mai ajută și să îmi vină idei de ateliere pornind de la alte nevoi pe care le-ar putea avea publicul nostru țintă. De exemplu, la evenimentele aniversare deseori am invitat editori, în ideea că următorul pas pentru unii dintre cursanți e contactul cu editurile, pentru publicare, iar la acest pas există neînțelegeri și frustrări diverse. 

Psihologia mă ajută și să mă adaptez la felul în care am putut eu să îmi iau acest rol de organizator, stând poate mai în umbră decât ar fi fost benefic pentru creșterea proiectelor, dar menajându-mi investiția de energie și de emoție, după maratonul din 2012 din epoca print, în care lucram până dimineața, și după anumite șocuri în unele relații cu colboratorii mei. Îmi iau multă împlinire din aceste proiecte literare, dar am și grijă să nu mă ard, mai ales că funcționez cel mai bine când am interese multiple – antreprenoriatul acesta, rolul de psiholog, parentingul. Am multe idei și trebuie să am grijă cum îmi dozez timpul și cum mă încurc în ele! 

Dacă te-ai întâlni pe tine, cea din 2012, când ai lansat Revista de Povestiri, ce ți-ai spune? 

Aș plânge și m-aș lua în brațe.

Pe ce ar paria Simina Diaconu, antreprenor cultural, din 2025 înainte, în materie de ateliere de scriere creativă? Dacă ai putea să ne dezvălui ce as ascunzi în mânecă... Poate un mic teaser... 

În 2024 am creat câteva ateliere noi: atelierul de proză scurtă în volum, dedicat acelora dintre cursanți care au tot scris și au tot scris și nu sunt siguri pe unde să taie ca să dea contur unui volum. La prima ediție s-au ocupat locurile în timp record. Am mai creat atelierul de scriere pentru dezvoltare personală, în care ies din rolul de organizator și intru în cel de antrenor, e ceva ce am constatat că îmi place foarte mult, inventez tot felul de exerciții de scris care ne ajută să avem apoi discuții despre noi în feluri neobișnuite, în care nu prea am putea singuri. 

Imagine de la atelierul din Vama Veche din 2024 


Anul acesta cred că diversificăm atelierele de la Vama Veche, am în mânecă un atelier de poezie acolo, sper să ne iasă, avem deja confirmarea scriitorului invitat de Andrei Zbîrnea, încă nu am fixat perioada și celelalte. În rest, nu știu ce va mai fi în 2025, depinde ce insighturi mai am, ce mă inspiră la 5 dimineața când s-a trezit copilul și stau ca mortul în păpușoi lângă el ca să mai adoarmă puțin :P Atunci, în acea dulce captivitate, fac brainstorming la mine în cap și, la ore mai normale, I edit sober. 

Poate acum e o ocazie să mulțumesc cursanților care vin la ateliere și scriitorilor antrenori care vin la ateliere, ei sunt viața din aceste proiecte și le sunt recunoscătoare că au încredere în ele!


Notă autor:

Foto: din arhiva personală a Siminei Diaconu, https://www.facebook.com/RevistadePovestiri

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe