De Ziua Culturii Naționale sunt organizate numeroase evenimente în întreaga țară. Iată ce nu trebuie să ratați dacă sunteți în capitală, la Teatrul Național București.
Teatrul Național „I.L. Caragiale” onorează și în acest an, la 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale. Instituția are ușile deschise pentru publicul spectator, oamenii fiind invitați să participe la o selecție din cele mai reprezentative activități ale primei scene a țării.
În seara zilei de 15 ianuarie, TNB prezintă, de la ora 19.00, două spectacole de mare succes din repertoriul curent al Naționalului, spectacole românești „de autor”, în care atât textul cât și regia poartă aceeași semnătură, se arată într-un comunicat de presă:
La Sala PICTURA are loc spectacolul MOROI ȘI PĂPĂDII, textul și regia Gavril Pătru.
Spectacolul reprezintă debutul regizoral al autorului, care este și un binecunoscut actor al Naționalului, iar în această triplă ipostază montează pe scena Sălii Pictura dramatizarea unui text care i-a adus Premiul „Marin Sorescu” pentru Cartea de debut a anului 2022, oferit de Filiala București a Uniunii Scriitorilor.
La Sala „ION CARAMITRU” are loc spectacolul EXIL, textul și regia Alexandra Badea. Una dintre cele mai interesante și premiate voci ale tinerei dramaturgii, reconstruiește, în spectacolul Exil - scris și regizat de ea, într-o cronologie non-liniară, imaginea unei familii alcătuite din trei generații, rememorând- fragment cu fragment - experiențele care i-au marcat existența: comunismul, post-comunismul și, mai ales, exilul.
Spectatorii care vor participa la acest spectacol vor putea urmări pe ecranul instalat în Foaierul Sălii „Ion Caramitru” un montaj video cu cele mai frumoase versuri eminesciene în interpretarea unor mari actori ai Teatrului Național.
De la orele 12:00 și 14:00 au loc Vizite ghidate gratuite la Muzeul TNB: publicul este invitat să descopere expoziția REGINA MARIA LA TEATRU.
Accesul se face în baza unui bilet cu titlu gratuit, disponibil online sau la casa de bilete, în limita locurilor disponibile.
De la orele 13:00, 15:00 și 17:00 sunt organizate Tururi ghidate gratuite ale TNB, în limita locurilor disponibile.
Vor putea fi vizitate noile săli, atelierele și culisele Teatrului Național.
Locul de întâlnire este în foaierul Sălii „Ion Caramitru”, în fața Agenției de bilete. Publicul este rugat să se prezinte cu un sfert de oră înainte de ora aleasă pentru vizitarea teatrului.
Începând cu ora 17.00 vor avea loc proiecții luminoase pe turnul scenei TNB cu portretele unor personalități marcante ale culturii române.
Ziua de 15 ianuarie nu este doar o zi consacrată omagierii lui Mihai Eminescu, se mai arată în comunicatul de presă al TNB, „omul deplin al culturii române” și simbol al identității naționale, de la a cărui naștere se împlinesc 176 de ani. Ea este și „o zi simbolică care ne oferă prilejul de a reflecta asupra valorilor identitare ale culturii române și de a le pune în lumină prin diverse manifestări destinate să reafirme importanța culturii în dezvoltarea societății”, au conchis reprezentanții Teatrului Național București.
Sursa foto: https://www.facebook.com/TNB.Ro
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe