Rezultatele unui studiu dat publicității săptămâna aceasta de Stada, referitor la sănătate, cu date noi pentru anul 2023, arată că lipsa de prevenție erodează sănătatea în Europa.
Chatbotul are potenţialul de a accelera procesul de diagnosticare a pacienţilor, dar nu poate înlocui judecata şi experiența umană, consideră cercetătorii.
La nivel mondial, sănătatea populației este pusă în pericol mai mult de poluarea atmosferică, decât de fumat sau de consumul de alcool, constată un raport al Institutului pentru politici energetice (EPIC) al Universităţii din Chicago.
Consecinţele intoxicaţiei cu plumb asupra sănătăţii publice sunt drastic subestimate, arată un studiu recent. Amploarea fenomenului este comparabilă cu cea a poluării aerului.
Riscul de moarte din cauza tuberculozei poate scădea cu 60 de procente dacă pacienții și membrii familiei încep să mănânce mai sănătos, reiese dintr-un studiu recent desfășurat în India.
La nivel mondial, aproape unul din trei bărbaţi cu vârsta de peste 15 ani este infectat cu cel puţin un tip de papilomavirus uman (HPV) genital, iar unul din cinci este infectat cu unul sau mai multe tipuri de HPV cu risc ridicat sau oncogen.
Cauzele acestei creșteri nu sunt pe deplin cunoscute, arată cercetarea internațională, publicată în revista BMJ Oncology.
Potrivit Asociației Americane de Optometrie (AAO), 80% din ceea ce învață un copil se realizează prin intermediul ochilor, iar miopia (vederea slabă la distanță) este una dintre cele mai comune cauze ale dificultăților de învățare.
Un studiu preclinic, realizat de o echipă de la Arhus University din Danemarca, arată că afecțiunile oncologice determinate de fuziuni genice ar putea fi tratate cu ajutorul tehnologiei CRISPR/Cas9.
Un studiu publicat în revista Science demonstrează că între 30 și 50% din proporțiile scheletului uman sunt ereditare, cercetătorii folosind date genomice și imagini radiografice complete ale corpului de la peste 30.000 de persoane.
Pentru scăderea tensiunii arteriale, exercițiile izometrice s-au dovedit a fi cele mai eficiente, susțin cercetătorii britanici, după ce au analizat datele din 270 de studii realizate între 1990 și februarie 2023.
Vitamina C și alți antioxidanți stimulează formarea de noi vase sangvine în tumorile de la nivelul plămânilor, arată un studiu recent al Karolinska Institutet din Suedia, publicat în Journal of Clinical Investigation.
Starea de sănătate a cavității bucale poate fi un indicator precoce al problemelor cardiovasculare, reiese dintr-un studiu efectuat recent de specialiștii Universității Mount Royal din Canada.
Un studiu britanic a constatat că pacienții supraponderali sau obezi continuă să primească recomandări medicale generale, vagi, care îi culpabilizează.
Efectuarea tuturor vaccinurilor într-un singur braț duce la un răspuns imunitar mai puternic decât în cazul distribuirii vaccinurilor în ambele brațe, reiese dintr-un studiu publicat în eBioMedicine.
Riscul de hipertensiune arterială, boli cardiace, infarct miocardic și accident vascular cerebral crește semnificativ ca urmare a consumului de alimente ultraprocesate, relevă două noi cercetări.
O terapie experimentală cu celule stem, dezvoltată de BlueRock, filiala din Statele Unite a companiei farmaceutice Bayer, a demonstrat semne de atenuare a simptomelor bolii Parkinson.
Realizarea ar putea ajuta în cadrul cercetărilor privind infertilitatea, subliniază oamenii de știință în lucrarea apărută în revista Nature.
O cercetare recentă arată că paiele din hârtie nu sunt chiar atât de „eco-friendly”, iar 90% dintre aceste produse conțin substanțe chimice perfluoroalchilate, așa numitele PFAS.
În cazul patologiei psihiatrice, psihoterapia nu este suficientă. Mai mult, ea poate face rău, pentru că, atunci când o persoană nu poate să-și gestioneze emoţiile, se poate decompensa, spune dr. Ioana Silion, medic primar Psihiatrie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe