Chatbotul are potenţialul de a accelera procesul de diagnosticare a pacienţilor, dar nu poate înlocui judecata şi experiența umană, consideră cercetătorii.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că IA ar putea revoluționa domeniul medical, informează AFP și Agerpres. Autorii studiului au subliniat că un astfel de chatbot are potenţialul de a accelera procesul de diagnosticare a pacienţilor, dar nu poate înlocui judecata şi experienţa umană.
Treizeci de cazuri care s-au prezentat într-un departament de urgenţă din Ţările de Jos în 2022 au fost analizate prin alimentarea ChatGPT pe baza istoricului pacientului, a testelor de laborator şi a observaţiilor medicului, solicitându-i-se chatbotului să sugereze cinci diagnostice posibile. În 87% dintre cazuri diagnosticul corect se afla pe lista propusă de medici, prin comparaţie cu 97% pentru versiunea 3.5 a ChatGPT.
Chatbot-ul „a fost capabil să efectueze diagnostice medicale la fel cum ar fi făcut-o un medic uman”, a rezumat Hidde ten Berg, de la departamentul de urgenţă al spitalului Jeroen Bosch din Ţările de Jos.
Concluzia experimentului, formulată de celălalt coautor al studiului, Steef Kurstjens, este că inteligenţa artificială ar putea juca un rol vital, ajutând medicii din camerele de gardă în cazuri grave, atunci când se lucrează sub presiune. Chatbot-ul „poate ajuta la stabilirea unui diagnostic şi poate sugera variante la care medicul nu s-a gândit”, a declarat el pentru AFP.
Astfel de instrumente bazate pe IA nu sunt însă concepute ca dispozitive medicale şi folosirea lor poate ridica probleme cu privire la confidenţialitatea unor date medicale sensibile pentru pacient.
La fel ca şi în alte domenii, ChatGPT şi-a demonstrat limitele. Raţionamentele sale au fost „uneori neplauzibile sau incoerente din punct de vedere medical, ceea ce poate duce la informaţii incorecte sau la un diagnostic incorect, cu implicaţii semnificative”, notează autorii, care recunosc şi lacunele cercetării lor, precum și dimensiunea mică a eşantionului studiat.
În cadrul studiului au fost examinate doar cazuri relativ simple, aparţinând unor pacienţi care aveau câte un singur simptom principal. Eficacitatea chatbotului în cazuri complexe nu este clară, subliniază AFP.
Uneori s-a întâmplat ca niciuna dintre cele cinci variante de diagnostic sugerate de ChatGPT să nu fie corectă, a explicat Steef Kurstjens, aşa cum s-a întâmplat cu un caz de anevrism aortic abdominal, o complicaţie potenţial mortală. Însă, ca o consolare pentru ChatGPT, în acest caz s-a înşelat şi medicul. Raportul semnalează şi alte gafe medicale comise de chatbot.
Rezultatele studiului, publicat în revista Annals of Emergency Medicine, vor fi prezentate în cadrul ediţiei din acest an a Congresului european de medicină de urgenţă (EUSEM) de la Barcelona.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe