CARTE DE VIZITĂ:

• Absolventă a UMF „Carol Davila” București, Facultatea de Medicină Generală
• Doctorand în Știinţe Medicale, Catedra de Psihiatrie
• Membru în Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nechifor”
• Membru în Clubul Regal al Medicilor

Despre depresie, considerată și boala secolului XXI, știm că se manifestă printr-un sentiment de tristeţe puternică. Ce alte simptome trebuie să avem în vedere?

Apatia, lipsa interesului pentru activităţi plăcute anterior, retragerea socială, diminuarea parametrilor de funcţionare profesională și socială, iritabilitatea, diminuarea atenţiei, sentimente de inutilitate sau de vinovăţie, lentoare în acţiuni sau decizii – sunt simptome ce trebuie să ne pună în gardă. De asemenea, insomnia sau hipersomnia, însoţite de un sentiment de fatigabilitate matinală sau pe tot parcursul zilei. Diminuarea apetitului alimentar sau mâncatul compulsiv, ambele fiind duse la extrem, cu scăderea sau luarea în greutate în mod semnificativ. Pot apărea schimbări în comportament, evidente în interacţiunea cu alte persoane.

Există în psihiatrie opusul depresiei?

Da, sigur! Opusul depresiei este eutimia, adică starea de bine, de echilibru afectiv, fără variaţii semnificative de dispoziţie. Dar dacă vorbim despre extreme, tulburarea afectivă bipolară este exemplul de afecţiune care „plimbă” pacientul de la dispoziţie depresivă la exaltare, cu scăderea nevoii de somn. În acest caz, vorbim despre comportamente expansive, neadecvate și dezorganizate.

Cum recunoaștem tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD) la adulţi?

Este o tulburare cu care oamenii se nasc, însă în prezent este destul de puţin abordată. Această afecţiune este neglijată în copilărie, deoarece se merge pe ideea că micuţii sunt activi și asta e situaţia. Ideea este că, atunci când devin adolescenţi, funcţionarea la școală este tot mai greoaie, mai dificilă. Sunt diferite grade de afectare a funcţionării la persoanele cu ADHD. Unii reușesc să își facă mecanisme de adaptare, astfel încât să facă faţă și să se descurce cu activităţile pe care le au de făcut. Alţii, însă, cu mare dificultate sau deloc.

Scale de evaluare a ADHD

Ce pot să facă aceste persoane, unde pot să ceară ajutorul?

Există un program de evaluare foarte amănunţit atunci când e vorba despre ADHD la adult, pentru că fie există comorbidităţi cu alte afecţiuni psihice ale adultului, fie e vorba despre altă afecţiune. Oamenii funcţionează dificil la locul de muncă, iar acest lucru le indică faptul că ceva nu este în regulă cu ei. Sunt scale și avem metode de evaluare a tipologiilor de personalitate sau alte comorbidităţi afective, a anxietăţii și a capacităţii de adaptare la mediul în care se află. Și, bineînţeles, scale de evaluare a ADHD la vârsta adultă.

În majoritatea patologiilor, accesul la tratament este în continuare cea mai mare problemă. Este cazul și în psihiatrie?

N-aș putea spune că este o problemă. În România, este destul de facilă abordarea unei consultaţii, faţă de alte ţări, pentru că noi consultăm și pacienţi români, dar și persoane din alte ţări, online. Și ne dăm seama că la noi accesul la medic este mult mai facil decât în alte părţi, unde sunt liste de așteptare de luni de zile pentru o evaluare. Tratamente există, au fost perioade în care a fost deficit de medicaţie stimulantă, de antidepresive sau stabilizatori ai dispoziţiei – lucru complet nepotrivit, care ar putea să scoată un om din funcţiune.

Teama de represalii la locul de muncă

Sunt românii deschiși către o consultaţie sau să apeleze la serviciul unui medic psihiatru?

Românii nu sunt deschiși și nici nu au o părere bună despre cei care vin la psihiatru. Nu au o părere bună despre Psihiatrie ca specialitate, deoarece e asociată cu nebunia, cu lipsa de voinţă, cu incapacitatea de a se descurca, cu slăbiciunea. Lucru complet greșit. Am pacienţi care, de exemplu, nu vor să își folosească dreptul de a beneficia de o consultaţie compensată de CAS tocmai pentru că nu vor să figureze în sistem că au venit la medicul psihiatru, că iau medicamente. Le este frică de eventuale represalii la locul de muncă.

Cum îi poate afecta această teamă?

E o reticenţă foarte dăunătoare pentru oameni, deoarece unii chiar au nevoie de tratament. Îi ajută să se simtă mai bine, și astfel pot funcţiona, împreună cu psihoterapia, după ce reușesc să se liniștească. Când avem o patologie psihiatrică, psihoterapia nu este suficientă. Și nu numai că nu este suficientă, poate face rău, pentru că,  atunci când nu poate să-și gestioneze emoţiile, persoana respectivă se poate decompensa. Psihologul trebuie să știe când e momentul să trimită pacientul la medic pentru tratament farmacologic.

Sănătatea mintală, o necunoscută pentru oameni

Este sănătatea mintală neglijată în România?

Da, este neglijată și respinsă. Foarte multe persoane nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă sănătatea mintală. Nu știu să recunoască o tulburare anxioasă. Astfel, ajung să apeleze la serviciile medicale de cardiologie pentru palpitaţii, senzaţie de nod în gât. Sau la serviciul de gastroenterologie pentru dureri abdominale nespecifice, tulburări de tranzit, pentru dificultăţi de alimentaţie, de înghiţire, slăbesc foarte mult sau se îngrașă foarte mult. Lucrurile acestea reprezintă manifestări ale anxietăţii și ale unor posibile tulburări afective. Oamenii nu știu să le recunoască!

Cine sunteţi dincolo de halatul alb și cum reușiţi să depășiţi stresul?

(zâmbește) Eu am tot zis și susţin în continuare că și medicii sunt oameni, inclusiv psihiatrii. Am și eu slăbiciuni și vulnerabilităţi. Am și viaţă de familie, care primește mai puţin timp decât ar trebui. Am hobby-uri pe care nu prea pot să le fac așa cum mi-ar plăcea – îmi plac antichităţile, tablourile și cânt la vioară. Desigur, am și eu perioade în care sunt copleșită, în care simt că nu fac faţă, în care nu știu, greșesc, sunt mai agitată. Dar atunci când am pacientul în faţă, îmi dedic toată atenţia către el. Iar la sfârșitul zilei mă simt bine că am ajutat pe cineva.