Newsflash

Rezultate căutare « program na��ional oncologie »


Oncologie ginecologică

de Marian CÂMPEANU - mar. 25, 2011

   Vineri, 18 martie a.c., la Spitalul Clinic „Filantropia“ din Bucureşti, dl prof. dr. Gheorghe Peltecu a lansat volumul Gynecologic oncology, un tratat nu numai pentru medicii aflaţi la început de drum în domeniu, dar şi pentru specialişti. Volumul, redactat împreună cu dl prof. dr. Claes G. Trope de la Departamentul Ginecologie-Oncologie al Spitalului Universitar din Oslo, va fi distribuit în 400 de exemplare în sistemul de sănătate şi de învăţământ din România. (...)
 

Investiţii în Oncologie

de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - feb. 4, 2011

   Anul acesta vor fi alocate, de la bugetul de stat, peste 52 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la Institutul Oncologic din Iaşi, a declarat dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii, după ce a vizitat şantierul unde se ridică respectiva unitate sanitară. „În ultimii doi ani am repartizat, pentru finalizarea acestui obiectiv, dublul sumelor alocate în ultimii zece ani. Institutul Oncologic Iaşi reprezintă una dintre cele mai importante investiţii pe care Ministerul Sănătăţii le-a realizat în ultimii ani şi o prioritate a noastră pentru zona Moldovei, deoarece aici, deşi este necesar, nu există un astfel de centru specializat“, a afirmat ministrul. Finalizarea, anul acesta, a construcţiei Institutului îi va scuti pe „pacienţii din zonă să mai străbată drumul până la Cluj sau Bucureşti pentru a primi tratament de specialitate“. În următoarea perioadă, vor fi aprobate încă 17 milioane de lei pentru achiziţionarea unei părţi din aparatura medicală cu care va fi dotat Institutul. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

DONAREA ŞI TRANSPLANTUL DE ORGANE între deziderat şi program coerent

de Dr. Aurel F. MARIN - ian. 7, 2011

   În 2009, conform datelor furnizate de Consiliul Europei, în ţara noastră s-a înregistrat o medie de doi donatori de organe la un milion de locuitori. În Belgia, 26,4. Diferenţele sunt şi mai mari în privinţa utilizării organelor prelevate de la donatorii decedaţi. De ce? Un răspuns posibil este dat de sistemul coerent de donare şi transplant de organe din Belgia, după cum reiese şi din interviul realizat cu dl Luc Colenbie, coordonator de transplant la Spitalul Universitar din Gent (Belgia), de dl dr. Aurel F. Marin. (...)
 

Program educaţional de imagistică intervenţională

de Dr. Bogdan POPA - dec. 17, 2010

  În perioada 1–3 decembrie s-a desfăşurat, la Gura Humorului, primul curs de Neuroradiologie şi Radiologie intervenţională, sub organizarea Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România (SNRIR).
  În cuvântul de deschidere, dl prof. dr. Gheorghe Iana, preşedintele SNRIR, a pledat pentru avantajele Radiologiei intervenţionale, arătând că nu trebuie să fim tributari unui sistem închis, în condiţiile în care medicina se schimbă de la o zi la alta; există şi alte soluţii decât cele clasice, iar metodele de Radiologie intervenţională sunt folosite cu succes pe scară largă în toată lumea. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Program educaţional modern

de Dr. Aurel F. MARIN - dec. 3, 2010

   Într-un format dinamic, cu o tematică „la zi“ în ceea ce priveşte infecţiile pediatrice, vaccinarea sau antibioticoterapia, al 2-lea Curs Est-European şi Mediteranean, totodată al 3-lea Curs al Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID), organizat la Braşov de Universitatea „Transilvania“ şi ESPID (director de curs: dr. Oana Falup-Pecurariu), le-a oferit participanţilor – medici rezidenţi, cei mai mulţi, dar şi studenţi, medici specialişti sau primari – şansa de a interacţiona cu o serie de personalităţi internaţionale ale domeniului. Vă prezentăm o relatare de la acest eveniment într-un grupaj realizat de dl dr. Aurel F. Marin. (...)

Program de tratament pentru HTAP

de M. C. - nov. 26, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Program atractiv la congresul studenţilor

de S. V. - nov. 26, 2010

    Societatea Studenţilor in Medicină Bucureşti organizează, in perioada 9–12 decembrie 2010, a XIV-a ediţie a Congresului Naţional pentru Studenţi şi Tineri Medici. (...)
   

Societatea Română de Dermato-Oncologie

de Conf. dr. Costin CĂRUNTU - oct. 15, 2010

    Prima Conferinţă a Societăţii Române de Dermato-Oncologie cu tema Coordonate oncologice în dermatologie s-a desfăşurat, recent, la Bucureşti, cu participarea a numeroşi medici dermatologi. Reuniunea a beneficiat de prezenţa unor invitaţi de prestigiu, personalităţi recunoscute internaţional ale chirurgiei dermatologice, precum dnii dr. Lawrence Field, profesor emerit al Universităţii California, dr. Perry Robins, profesor emerit al Universităţii din New York şi preşedinte-fondator al Societăţii Internaţionale pentru Dermato-Chirurgie, prof. dr. Antonio Picoto, membru în comitetul de conducere al Academiei Europene de Dermatologie şi Venerologie, prof. dr. Arie Orenstein, fost preşedinte al Asociaţiei Medicale din Israel, prof. dr William Hanke, de la Universitatea de Medicină din Indiana, fost preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Dermato-Chirurgie. (...)

Program de cooperare medicală transfrontalieră

de Dr. Adalbert FOLDEŞ - oct. 15, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Societatea de Cardiologie: program ambiţios!

de M. G. - iun. 25, 2010

   Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, în colaborare cu Societatea Română de Cardiologie şi Societatea Maghiară de Cardiologie, a organizat o reuniune ştiinţifică în perioada 23–25 iunie 2010. Principala temă a acesteia a fost tratamentul modern – repermeabilizarea prin angioplastie – a infarctului miocardic acut. Totodată, a fost dezbătută şi problematica tratamentului modern al insuficienţei cardiace. La această manifestare internaţională au participat specialişti din diferite ţări, care au susţinut conferinţe în limbile română, maghiară şi engleză, cu caracter educaţional, urmate de dezbateri pe teme actuale legate de tratamentul modern al bolilor cardiovasculare. (...)

 

„Medicina somnului, program pentru Europa Centrală“

de Dr. Monica ION - iun. 25, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 
 

Program anti-HIV/SIDA

de Dr. Al. T. - iun. 18, 2010

   Odată cu acceptarea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a includerii acestei maladii în rândul bolilor cronice, au fost iniţiate tot mai multe programe în domeniu. Unul dintre ele a fost lansat la 9 iunie a.c. de către Fundaţia „Romanian Children’s Appeal“ prin proiectul: „Calitate în serviciile medicale“, implementat în parteneriat cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. V. Babeş“ Bucureşti (care a şi găzduit evenimentul), direcţiile de sănătate publică ale judeţelor Brăila, Călăraşi, Giurgiu şi Galaţi. (...)

 

Dermatoscopia în dermato-oncologie

de Conf. dr. Costin CĂRUNTU - mai 21, 2010

    În modernul Amfiteatru Clinic al Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, între 6 şi 8 mai a.c., s-au desfăşurat lucrările seminarului cu tema „Principii de dermatoscopie – aplicaţii clinice ale dermatoscopiei“, organizat sub coordonarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, în cadrul proiectului „Dezvoltarea dermato-oncologiei ca linie integrată de învăţământ superior medical (studii de licenţă şi masterat) şi a unei reţele interuniversitare de parteneriat în domeniu“, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, axa prioritară nr. 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere“, domeniul major de intervenţie 1.2. – „Calitate în învăţământul superior“. Această manifestare ştiinţifică a reunit, alături de studenţi şi masteranzi, numeroşi medici dermatologi din România, dar şi specialişti din Ungaria şi Italia. (...)

 

Dermato-oncologie, învăţământ integrat, multidisciplinaritate...

de Dr. Aurel F. MARIN - mar. 5, 2010

     Miercuri, 3 martie a.c., s-a lansat la Bucureşti, proiectul „Dezvoltarea dermatooncologiei ca linie integrată de învăţământ superior medical (studii de licenţă şi masterat) şi a unei reţele de parteneriat interuniversitar în domeniu“, demers finanţat din fonduri structurale europene. Iniţiat de către Centrul de Excelenţă în Dermatologie din cadrul UMF „Carol Davila“ Bucureşti, proiectul este realizat în parteneriat cu instituţii academice de prestigiu, din ţară şi din Europa. Abordarea modernă, cu un mare potenţial inovator asupra învăţământului medical – şi nu doar de Dermatologie –, implicit asupra practicii medicale viitoare, face ca interesul generat de acest program educaţional să fie unul ridicat. Pentru mai multe detalii, ne-am adresat dlui dr. Daniel Boda, cercetător ştiinţific gr. II, conducătorul Centrului de Excelenţă în Dermatologie din cadrul UMF „Carol Davila“ Bucureşti, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, coordonatorul proiectului amintit. Această oportunitate ne-a permis şi câteva întrebări colaterale, legate de activitatea ANM, pe subiecte ajunse „la ordinea zilei“.
Un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.

APAH-Ro: Program naţional pentru bolile hepatice cronice

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-Ro) a lansat la începutul lunii iulie o petiţie adresată Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe