Dacă vorbim despre influenţa schimbărilor climatice, nu putem să nu ne întrebăm ce se întâmplă cu planeta noastră. Geografii au stabilit că Terra se află într-o perioadă ciclică de uşoară răcire lentă, nu la nivelul celor patru epoci glaciare cunoscute din preistorie, ci doar la nivelul micii epoci glaciare din Evul Mediu (când, într-o iarnă a îngheţat şi Nilul) şi care a provocat probabil marea migraţie a unor popoare dinspre Asia spre Europa.

Această răcire lentă este doar încetinită şi poate chiar inversată parţial de activităţile antropice. Industria produce mari cantităţi de dioxid de carbon din arderea combustibililor fosili, dar şi alte gaze cu efect de seră. Animalele produc dioxid de carbon prin respiraţie şi digestie, unele şi metan. Degradarea deşeurilor, incendiile, erupţiile vulcanice, mlaştinile, dezgheţarea permafrostului eliberează în atmosferă dioxid de carbon, metan şi alte gaze cu efect de seră.

Toate acestea contribuie la o uşoară încălzire, în special în zonele cele mai industrializate sau zoointensive. Dar natura însăși, prin vaporii de apă dispersaţi în atmosferă, are un foarte important efect de seră care menţine căldura la suprafaţa planetei la un nivel propice vieţii, spre deosebire de alte corpuri cerești care nu beneficiază de acest mecanism.

Există sau nu încălzire globală?

Pentru unii, iernile blânde din ultimii ani, până pe la începutul lunii februarie, ar fi o dovadă de „încălzire globală”. Dar aş putea să dau câteva exemple din amintiri personale: după iarna 1971-1972, când a îngheţat Marea Neagră la mal şi se blocaseră porturile maritime, inclusiv Mangalia (cele fluviale se blochează în fiecare an), marinarii bătrâni povesteau că din tinereţe nu mai văzuseră aşa ceva. Însă în iarna 1973-1974 a fost o vreme ca de primăvară, la 11 februarie (de ziua mea) ne plimbam în costum pe faleză. Iar acum mai bine de zece ani, când s-a născut nepoata mea, la 9 februarie 2009, am mers la maternitate în costum, fiind o vreme ca de primăvară. Dar asta nu a împiedicat Marea Neagră să îngheţe din nou în 2011, precum şi în alţi ani, mai recent.

Toate acestea nu înseamnă nici încălzirea şi nici răcirea climei, ci doar o variaţie aleatorie între anumite limite, o dinamică statistică reprezentată de un grafic „în dinţi de fierăstrău”. Iar „dreapta de regresie”, uşor ascendentă, ar putea fi doar urmare a erorii sistematice pe care am semnalat-o înainte sau ar putea fi „dinţii de fierăstrău” aleatorii ai statisticii aplicate la o altă scară a timpului.

Eroarea sistematică

Măsurătorile meteorologilor sunt foarte precise, termometrele lor măsoară temperatura aerului şi a apei cu zecimi de grad Celsius, iar consemnările şi raportările sunt foarte riguroase, cel puţin în ultimele secole. Dar locul măsurătorii, adică amplasarea staţiei meteo, a rămas un punct fix, deşi zona antropică (locuinţe şi industrie) se extinde continuu şi încălzeşte mediul.

De exemplu, prima staţie meteo românească din Bucureşti a fost pe Dealul Filaret, unde se află şi  Observatorul Astronomic, actualul Institut de Astronomie al Academiei Române. Deoarece zona a devenit din ce în ce mai populată, iar staţia acum era în oraş, s-a înfiinţat o a doua staţie meteo, la Băneasa, în afara oraşului, în direcţia nord, de unde vine vântul predominant. Deci puteau fi comparate datele meteo din interiorul oraşului cu cele din afară, din zona geografică.  La început, diferenţele de temperatură înregistrate erau de circa 2 grade, dar în prezent sunt în medie de circa 1 grad, din cauza extinderii urbanizării şi în această zonă. De fapt, aproape toate staţiile meteo sunt în prezent înglobate în arii urbane, deci raportează temperaturi măsurate foarte precis, dar cu eroare sistematică în plus faţă de zona geografică respectivă, un fals involuntar.

Apocalipse închipuite

Mulţi consideră ca o dovadă obiectivă topirea parţială a gheţarilor montani şi a calotelor polare, în special a celei din Arctica, şi creşterea nivelului Oceanului Planetar. Oricum, în fiecare vară calotele polare se fragmentează pe margini şi se topesc parţial, iar în cursul iernii polare cresc la loc. Fenomenul este atât de repetabil, încât hărţile maritime marchează limitele minimă și maximă ale gheţurilor polare.

Dar dacă alarma este reală, de aici derivă pericole potenţiale majore. În cazul în care se topesc complet gheţarii montani (cei mai importanţi fiind în Himalaya), râurile şi fluviile din Asia nu vor mai fi alimentate cu apă şi va fi penurie de apă dulce, care va afecta miliarde de persoane. Acest fenomen ar putea să ducă la războaie pentru apă, care ar implica miliarde de oameni.

Dacă în timp se vor topi și calotele polare, nivelul Oceanului Planetar va creşte cu circa zece metri din cauza Groenlandei, cu 20 de metri din cauza întregii Arctici şi cu peste 70 de metri din cauza Antarcticii. Se consideră că, dacă se va topi toată apa solidificată de pe planetă, nivelul mării ar putea ajunge până aproape de izobata +100 m, iar suprafaţa de uscat s-ar reduce cu circa o treime. Suprafaţa uscatului se va reduce de la aproape 30% la mai puţin de 20% din suprafaţa globului. Numai că aceste schimbări majore, care ar necesita mii de ani, sunt ipotetice, sunt doar nişte apocalipse închipuite de unii jurnalişti care vor să atragă publicul şi de unii politicieni care vor să arate că ţara lor ar putea să salveze planeta sau închipuiri ale altora, pe care oamenii de ştiinţă nu le iau în serios.

Omul nu e străin de fenomenul de dezgheţ

Deocamdată, vedem că topirea parţială a calotei polare arctice permite ca navele din nordul îndepărtat să circule, în timpul verii boreale, pe Oceanul Îngheţat de Nord (Oceanul Arctic), atât prin Pasajul de Est, între Atlantic la vest şi Pacific la est, pe la nord de Europa şi Rusia, cât şi prin Pasajul de Vest, între Pacific la vest şi Atlantic la est (pe la nord de SUA și Canada). Aceste noi rute maritime scurtează traseele pentru mărfuri şi favorizează marile puteri maritime (SUA, Rusia, China etc.). Din păcate, România, care a fost a 11-a putere maritimă comercială a lumii, nu prea mai are nave, deci nu va putea să beneficieze de această oportunitate.

Dezgheţul din nordul Canadei, Groenlandei şi Siberiei facilitează și exploatările miniere, de petrol, gaze etc., deci favorizează dezvoltarea economică. Dar tocmai aici apare problema gravă. Dezgheţul permafrostului siberian (mlaştini îngheţate de mii de ani sau nedezgheţate de la ultima glaciaţiune) permite emanarea lentă a metanului conţinut în sol (biogaz natural) şi acesta are efect de seră. Iar poluarea industrială complexă din zona Cercului Polar de Nord, în continuă dezvoltare, reduce albedoul zăpezii, care în loc să reflecte cea mai mare parte din radiaţia solară, o absoarbe şi se topeşte accelerat.

În prezent este posibil ca acest fenomen să fie potenţat de om. Programul militar american HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program) urmăreşte bombardarea ionosferei cu unde radio puternice, încălzirea ei şi reflectarea spre sol, care ar genera încălzire şi fenomene devastatoare. Dacă această armă biofizică devine operaţională, este posibil să fie utilizată şi în scopuri paşnice, în folosul industriei arctice, dar agravând fenomenul de topire a gheţarilor. Poate nu este o coincidenţă faptul că facilităţile specifice americane sunt amplasate în Alaska, Groenlanda şi Norvegia, iar cea rusească este în Siberia.

Concomitent, se observă că, dimpotrivă, calota antarctică nu se reduce, ba chiar se înregistrează o mărire ca suprafaţă şi ca grosime. Iar Marile Puteri deja îşi dispută împărţirea Antarctidei, pentru a începe exploatarea mineralelor de sub calota glaciară. Forţele politice, economice, financiare şi militare, statale şi suprastatale, precum și marile multinaţionale se repoziţionează pentru noile tratative privind Dreptul Mării, calotele polare şi spaţiul cosmic. Lumea multipolară este complexă, imprevizibilă şi periculoasă, în special pentru cei mici. Aşa cum spunea poetul Grigore Alexandrescu, „Vrem egalitate, dar nu pentru căţei”.

Delta Dunării, golf al Mării Negre

În ansamblu, de climă depinde prosperitatea unei naţiuni şi sănătatea sa bio-psiho-socială. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit conceptul de sănătate a omului ca bunăstarea fizică, psihică, intelectuală şi socială, or toate acestea sunt interdependente şi condiţionate multifactorial. Privind holistic, tot ce ne înconjoară şi tot ce ni se întâmplă se reflectă, direct sau indirect, în sănătatea publică, în sensul cel mai larg.

Se consideră că ar fi posibil ca, în cazul în care temperatura medie ar creşte cu 4 grade, nivelul Oceanului Planetar ar creşte cu 9 metri. Ar fi inundate zonele cu cea mai mare populaţie şi cea mai dezvoltată economie, ar dispărea toate plajele, câmpiile joase şi toate porturile oceanice și maritime, majoritatea insulelor şi chiar ţări întregi cum ar fi Ţările de Jos, Bangladesh şi altele.

Această catastrofă de nivel planetar, ipotetică, ar duce la un exod de populaţie de miliarde de persoane, cu sărăcie, epidemii şi războaie. Şi la noi s-ar produce schimbări majore: litoralul românesc, aşa cum îl ştim, ar dispărea şi ar reveni la forma din Antichitate, Delta Dunării va fi din nou un golf al Mării Negre, Dunărea s-ar vărsa în mare printr-un estuar lung de la Călăraşi la Galaţi, iar Dobrogea de Nord ar putea fi o insulă sau o peninsulă. În această situaţie puţin probabilă, suprafaţa de uscat a României s-ar reduce la circa 200.000 kilometri pătraţi, dar ar crește corespunzător suprafaţa acvatică.

Reconsiderăm sistemul de monitorizare a sănătăţii publice?

Dacă s-ar ajunge la această catastrofă planetară în secolele următoare, consecinţele pentru sănătatea publică ar fi de o gravitate deosebită, pentru toate statele şi toate naţiunile. Deja se consideră că schimbările climatice, cu încălzire în anumite regiuni, cum ar fi Europa, favorizează apariţia de boli exotice şi tropicale, care deşi sunt la început, doar ca „boli de import”, se vor răspândi şi pot să devină boli endemice sau epidemice în zona temperată, deci la popu­laţii care nu au o protecţie naturală faţă de noii agenţi patogeni.

Se creează astfel și potenţial pandemic pentru bolile infecto-contagioase exotice și tropicale. Exemple găsim permanent în comunicatele epidemiologice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC), Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Ministerului Sănătăţii (MS) etc. şi nu vom insista asupra lor. Le ştim şi uneori chiar ne confruntăm cu aceste boli, ca personal sanitar și/sau ca bolnavi. Dar va trebui să reconsiderăm întregul sistem de monitorizare a sănătăţii publice, pentru a face faţă, măcar la nivel conceptual, oricărei situaţii prezente sau viitoare.

De cine se temeau dacii

Dacă strămoşii noştri romani se temeau de căldură (canicula – vreme câinească), noi, românii, ne temem de frig (vreme câinească), iar glumeţii spun că strămoşii noşti daci, „cei mai viteji dintre traci”, nu se temeau de nimeni şi de nimic, doar de curent, şi de aceea umblau cu căciuliţe şi iarna şi vara.

Oricum, expresiile româneşti „a sta la căldurică”, a fi „cald şi bine”, a avea un „loc călduţ” exprimă preferinţele românilor, spre deosebire de americani, pentru care a fi „cool” (rece) este bine. Să nu uităm că salutul vine de la urarea latinească de sănătate (salus), care, după cum spune românul, „este mai bună decât toate”. Iar domnitorii români îşi salutau egalii şi supuşii cu urarea „La toţi cei de faţă, sănătate!”, urare pe care o adresăm și noi cititorilor noștri.