Newsflash
Internaționale

Temperatura oceanelor lumii atinge niveluri record

de L. Budin - feb. 16 2023
Temperatura oceanelor lumii atinge niveluri record

Oceanele lumii continuă să se încălzească până la noi niveluri record, în condiţiile în care anul 2022 a fost cel mai călduros din istorie, arată un studiu recent.

Realizat de un grup alcătuit din 24 de oameni de ştiinţă de la 16 institute, în principal din China, Statele Unite şi Italia, studiul a fost publicat în jurnalul internaţional Advances in Atmospheric Sciences.

incalzire-oceane-globala

Încălzirea oceanelor reprezintă un indicator esenţial pentru cuantificarea schimbărilor climatice, fiindcă peste 90% din căldura globală ajunge în oceane, informează Xinhua și Agerpres.

În 2022, cei 2.000 de metri din straturile superioare ale oceanelor Pământului au absorbit o cantitate mai mare de căldură, „suficientă pentru a fierbe 700 de milioane de ceainice, fiecare conţinând 1,5 litri de apă”, a declarat Cheng Lijing, unul dintre autorii studiului, cercetător la Institutul de Fizică Atmosferică din cadrul Academiei de Ştiinţe din China.

Cheng Lijing consideră că această creştere a temperaturii oceanelor este o dovadă în plus a încălzirii globale.

Recordurile privind încălzirea oceanelor au fost doborâte aproape anual, din anul 2017 încoace. Şi, ca urmare a răspunsului întârziat al oceanelor la încălzirea globală, tendinţa observată de creştere a temperaturilor acestora va persista timp de zeci de ani, a menţionat Cheng.

Pe lângă temperaturi, studiul a calculat şi salinitatea apei oceanelor şi a constatat că zonele cu un nivel ridicat de salinitate au prezentat o creştere a valorilor acesteia, în timp ce opusul era valabil în zonele cu un nivel redus de salinitate. Modelul „apa sărată devine mai sărată, iar cea dulce devine mai dulce” a atins cel mai ridicat nivel înregistrat în 2022, se arată în studiu.

Oceanele mai calde conduc la creşterea nivelului mărilor şi la o vreme cu mai multe fenomene extreme, precum furtuni puternice şi uragane.

Totodată, oceanele mai calde devin mai puţin eficiente la absorbţia carbonului, ceea ce face ca o cantitate mai mare de dioxid de carbon emis de activitatea umană să rămână în atmosferă, exacerbând încălzirea globală.

O mai bună conştientizare şi înţelegere a modificărilor apărute în ceea ce priveşte încălzirea oceanelor şi salinitatea acestora sunt esenţiale pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, a adăugat Cheng, explicând importanţa studiului care include date înregistrate anul trecut de institutul chinez şi de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite.

Un robot cu senzor biologic ar putea ajuta la diagnosticarea bolilor

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe