Sărbătorile de iarnă din acest an vor fi, în întreaga lume, mai liniştite, petrecute într-un cadru restrâns, date fiind restricţiile impuse de pandemia de COVID-19.
Anul care tocmai se încheie a fost marcat de inamicul SARS-CoV-2, un virus extrem de contagios care ne-a zguduit din temelii planeta. Ne-a schimbat profund viaţa, obligându-ne să trăim distanţaţi (fizic, poate și social) unii de alţii. Aceleași restricţii există și în această perioadă, când omul, fiinţă eminamente socială, era obișnuit să fie înconjurat de familia extinsă, prieteni, colegi...
Trăim vremuri speciale, în condiţii speciale. Nimic nu mai este ca până acum: nu mai sunt concertele de Crăciun, fastuoasele târguri tradiţionale sunt interzise și ele, cu excepţia, poate, a unora de mici dimensiuni, organizate (pe ici pe colo) în condiţii speciale, astfel încât să nu se creeze aglomeraţii.
Colindatul este, de asemenea, interzis, cadourile le cumpărăm prin comenzi online, luminiţele de Crăciun nu ne mai însoţesc la trecerea dintre ani în multe din orașele ţării (și din lume). Autorităţile nu mai contenesc în a ne îndemna să nu lăsăm garda jos, să respectăm în continuare regulile de distanţare fizică și celelalte măsuri de protejare, pentru că, desigur, virusul nu ia vacanţă, el infectează la fel și de Crăciun, și de Revelion.
„Nu am scăpat de pandemie (...). Nu e momentul de relaxare. (...) În timpul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, dacă vreţi să vă fie bine, staţi acasă cu familia”, ne sfătuia președintele nostru săptămâna trecută.
Și totuși, Sărbătorile de iarnă aduc cu ele o stare emoţională specială, care nu ne lasă impasibili la bucuriile și plăcerile momentului.
Bucuria petrecerii timpului cu cât mai mulţi prieteni, plăcerea de a merge în vacanţe, de socializare, iată că ni le putem oarecum împlini și în aceste vremuri, virtual, prin intermediul platformelor binecunoscute: Skype, Zoom, Facebook etc. Aflăm asta, dar și ce a însemnat anul 2020, din poveștile de viaţă pe care cu amabilitate ni le-au transmis câţiva dintre eroii din prima linie în lupta cu COVID-19.(Redacţia)
Acest Crăciun va însemna, pentru mine, ieşirea dintr-o gardă obişnuită de sfârşit de săptămână şi, spre deosebire de anul trecut, când în prima zi de Crăciun eram la spital, sărbătoarea o voi petrece alături de familia mea nu foarte numeroasă.
Mulţi se plâng că restricţiile îi vor împiedica să petreacă alături de familie, prieteni, iar vizitele mult așteptate vor fi anulate. Însă pentru mine este ceva obişnuit ca sărbătorile să fie mai liniştite decât distractive, mai restrânse decât în mijlocul mulţimilor şi petrecute în mare parte cu seniorii familiei decât participând la o întrunire între prieteni.
Deşi îmi petrec Ajunul Crăciunului la spital, voi încerca şi acolo, alături de colegi, să marchez acest moment special din an lângă un brad împodobit şi muncind pentru a ajuta pacienţii.
Cred că anul 2020 ne-a făcut să ne gândim mai mult la ceea ce contează, la cei dragi şi la timpul preţios pe care trebuie să îl petrecem alături de ei. De asemenea, cred că anul acesta a fost şi un răgaz pentru cei care erau prinşi de vârtejul vieţii, pentru a înţelege ce este cu adevărat important.
Sărbătoarea Crăciunului în acest context va fi mai caldă, liniştită şi lipsită de incidente faţă de anii trecuţi, poate fără supraaglomerarea unităţilor de primiri urgenţe pentru probleme gastrointestinale sau consum excesiv de alcool.
În esenţă, important pentru mine este, de fiecare dată, pregătirea pentru anul viitor, spiritual şi fizic. Spiritul sărbătorilor înseamnă acasă şi speranţa pentru un An Nou mai bun. Şi cred că anul acesta este mai potrivită urarea „Sărbători liniştite!” decât „Sărbători fericite!”, pentru că în această perioadă dificilă pentru omenire sănătatea a fost nepreţuită, mai mult ca niciodată.
Citește și:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe