Newsflash
Reportaje

Din alte colţuri ale lumii, în slujba pacienţilor români

de Dorina Novac - dec. 2 2022
Din alte colţuri ale lumii,  în slujba pacienţilor români

Medici tineri români aleg sistemele de sănătate din străinătate, iar cei din alte ţări, care au făcut facultatea aici, decid să lucreze la noi.

Sudan, Iran sau Grecia sunt doar câteva dintre ţările de baștină ale unor medici pentru care România înseamnă acasă.

Hisham Tageldin este medicul sudanez care a revenit în România pentru a ajuta în lupta cu virusul SARS-CoV-2.

dr. Hisham Tageldin

De fiecare dată când pleca în ţara natală, era convins că se va întoarce în cabinetul medical din satul Frăţila, comuna Bulzeşti, Dolj (unde activează ca medic de familie) și la pacienţii de acolo, despre care spune că sunt cu mult bun simţ: „În perioada pandemiei au ţinut cont de sfaturile mele, au fost chiar foarte ascultători. Am găsit o colaborare din partea lor, au înţeles ce înseamnă vaccinare anti-COVID și ce înseamnă izolare”.

A venit în România în 1988, iar șapte ani mai târziu, în 1995, a absolvit Facultatea de Medicină din Craiova. Își amintește că la început a fost greu, de aceea a plecat acasă, la părinţi, într-o vacanţă de 6-7 luni.

„N-am lucrat acolo, pentru că era un regim militar mult mai dur. Mi-am văzut părinţii și m-am întors”, spune medicul din Sudan. S-a întors hotărât să rămână, chiar dacă a urmat o perioadă grea, în care a bătut la multe uși: „Unele mi s-au deschis [ușor] altele însă greu sau n-au vrut să se deschidă deloc”.

Din Sudan, la Frăţila

A moștenit chemarea către medicina de familie de la bunicul său, care a fost asistent medical. Când era mic, dr. Hisham Tageldin mergea la el și bunicul îi arăta stetoscopul și tensiometrul. „Pe vremea aia, asistentul medical înlocuia medicul, numărul medicilor fiind mult mai mic. Asistentul medical era bine pregătit, se descurca, de la el am învăţat”, explică medicul sudanez.

Astfel, în martie 2000 și-a început cariera în medicină în localitatea Frăţila, după ce și-a luat cetăţenia română. „Pentru locuitorii satului a fost șocul mai mare. A venit la ei o persoană de culoare, pronunţam și limba română mai sucită un pic”, spune dr. Hisham Tageldin. A reușit să deschidă acolo un cabinet medical modern și un centru medical de permanenţă dotat cu aparatură de specialitate.

Spune că a fost o luptă de doi-trei ani, pentru că Frăţila avea pe atunci un cabinet mic, cu o singură cameră: „Am fost informat, de când am ajuns, că medicii nu stau aici mai mult de două-trei luni, se duceau către centru, în Bulzești – acolo cabinetul era mai mare, medici mai mulţi. Însă încet-încet au început toţi să vină la noi”.  Astfel, potrivit medicului de familie, începând cu 2008, centrul din Frăţila a devenit destul de activ și este dotat și cu o ambulanţă.

Și-a dorit dintotdeauna să schimbe ceva „la nivel de ţară” și pare că i-a reușit. Spune că provocarea unui medic de medicină primară, și mai ales din sat, este să știe să le facă pe toate: o electrocardiogramă, să citească un buletin de analize, să stabilească un diagnostic de diabet, de infarct miocardic, să observe un colesterol mare.

„Asta a fost provocarea, să rezolv tot ce este în competenţa medicului de familie, iar medicina de familie este medicină primară, adică trebuie să știe din toate specialităţile”, a conchis dr. Hisham Tageldin.

Medicul iranian care a pus bazele chirurgiei fetale

Își dorea să plece în Statele Unite, însă a ajuns, în mod neprevăzut, în România. Se întâmpla în 1985. Așa începe povestea medicului Hadi Rahimian, din Iran: „Am fost în Turcia să-mi iau viza pentru SUA, am stat acolo o lună. Apoi m-a sunat tata și mi-a zis că nu are cum să mă susţină și să găsesc o altă ţară din Europa. Așa am ales România”.

dr. Hadi Rahimian 1

Își amintește că prima impresie nu a fost una bună. Era chiar dezamăgit. Ajunsese în ţară pe vremea lui Nicolae Ceaușescu – în acea perioadă pe străzi era întuneric, iar totul se închidea la ora 20:00.

„A fost un șoc pentru mine. Am ajuns la un hotel din București și am vrut să fac duș, dar nu era apă caldă. Am crezut că e o întâmplare. Apoi am fost la un restaurant să mănânc și era închis. După aia am înţeles care este legătura cu ora opt”, povestește dr. Hadi Rahimian.

„Mă pun în locul pacientului”

Dr. Hadi Rahimian a învăţat limba română la Pitești, a făcut Facultatea de Medicină la UMF „Carol Davila” București, iar în 1993 a intrat în sistem – în cel de stat. Spune că a rămas în România pentru că s-a îndrăgostit, apoi s-a căsătorit cu colega lui de facultate: „După Revoluţie m-am căsătorit cu soţia mea. Ea este foarte patriotă, nu a vrut să plece și nici eu nu aveam gândul ăsta, să plec”.

Specializarea Obstetrică-Ginecologie a ales-o pentru că îmbină partea medicală cu cea chirurgicală. Apoi a devenit primul medic din România care a pus bazele chirurgiei fetale, după ce a fost martorul decesului unui făt. „Impulsul a fost că n-am găsit pe nimeni să facă o transfuzie intrauterină. Era o pacientă care avea o incompatibilitate de Rh. Și când am văzut că nu se face nimic în sensul acesta, am zis că nu se poate să nu existe cineva care să nu facă minimul necesar. Atunci am decis să învăţ și să fac toate manevrele astea”, spune medicul.

Încerc să fac lucruri cum aș fi vrut să facă și alţii pentru mine. Adică, mă pun în locul pacientului, tot timpul.

Astfel, toate operaţiile intrauterine care au urmat au fost premiere făcute de dr. Hadi Rahimian în România. Iar cea mai mare provocare a carierei sale a fost să se hotărască să urmeze un domeniu despre care nu știa mai nimic la momentul respectiv – medicina fetală.

„Să începi să faci lucruri care nu s-au mai făcut și să lași în urma ta niște intervenţii, niște doctori care continuă calea pe care ai început-o tu, mi se pare cel mai bun lucru pe care l-am făcut până acum”, explică doctorul Rahimian. 

dr. Hadi Rahimian 2

Le recomandă tinerilor din România să plece la studii în alte state, dar să se întoarcă și să profeseze în ţara noastră: „La chirurgie cardiacă pediatrică noi suntem foarte deficitari, și trebuie făcute multe lucruri în sensul acesta”.

Ajută cuplurile să devină părinţi

Andreas Vythoulkas este medicul grec care a readus zâmbetul pe chipurile mai multor cupluri de tineri, ajutându-i să-și împlinească visul – cel de a deveni părinţi.

dr. Andreas Vithoulkas

Știa că va face Medicină, pentru că asta își dorea de ceva vreme. Își amintește că știau și părinţii lui, însă au fost iniţial uimiţi de decizia de a urma o facultate în altă ţară.

De ce a ales România? Pentru că aici, spune el, a găsit o facultate de medicină bună și pentru că își dorea să aibă acces la cei mai buni profesori. „Părinţii mi-au acceptat decizia, iar mama chiar m-a însoţit când am venit aici pentru prima oară”, povestește dr. Andreas Vythoulkas.

Începutul lui în România nu a fost unul simplu, în primul rând din cauza barierelor limbii, pe care nu o cunoștea, dar pe care și-a propus încă de la început să o înveţe.

Atunci când am un dubiu, când am semne de întrebare, mă opresc, mă liniștesc și de multe ori mă rog la Dumnezeu să îmi arate calea. Cred în asta, cred că facem lucrurile cu ajutorul Lui, cred că de la un punct încolo lucrurile sunt doar în mânile Lui. 

„După ce am ajuns, mama m-a întrebat dacă sunt sigur că vreau să rămân aici. Mi-a dat cumva o ultimă șansă să mă răzgândesc și să mă întorc acasă, însă nu am făcut-o. Era un pas spre independenţa mea, pe care mi-o doream foarte mult. Însă ușor nu a fost, trebuie să recunosc”, povestește medicul.

Și-a propus să înveţe limba română, pentru că, explică el, așa i s-a părut corect și se bucură că a reușit să facă asta: „Acum vorbesc bine. Dar, pentru că sunt două limbi foarte diferite, a fost un proces destul de lung”.

După ce a terminat studiile, s-a angajat, apoi și-a întemeiat o familie. Și-a dat seama că își face aici un rost și că îi place, așa că a rămas. „Însă am mers des acasă, la familie, și asta fac și acum, de fiecare dată când pot. Doar că acum nu mai stau atât de bine cu timpul”, spune
dr. Andreas Vythoulkas.

Grecii, mai optimiști decât românii

Recunoaște că trebuia să devină medic ortoped – să calce pe urmele unchiului său, care îl aștepta să se întoarcă în Grecia, să profeseze împreună. „Însă, într-o noapte, când încă nu alesesem specializarea, eram la o gardă și a venit o doamnă gata să nască. Nu era niciun doctor prin preajmă, așa că asistenta m-a chemat pe mine să asist la naștere”, își amintește medicul.

A fost prima dată când a făcut asta și, spune el, a fost un moment așa de impresionant, încât s-a decis să aleagă Obstetrică-Ginecologie: „Viaţa acelui copil pe care eu am simţit-o în palme a fost ceva senzaţional, așa că mi-am asumat toate riscurile, inclusiv să se supere familia pe mine, ceea ce s-a și întâmplat la început”.

Supraspecializarea în infertilitate a ales-o apoi din dorinţa de a ajuta cuplurile să devină părinţi. A decis să se specializeze alături de prof. dr. Konstantinos Pantos, la clinica acestuia din Grecia. „Este senzaţional sentimentul când acolo unde aproape nu mai există speranţă, să poţi să contribui spunând «Stai, hai să mai încercăm și asta», și să ai succes. Să se nască o nouă viaţă și datorită ţie. E nemaipomenit!”, explică medicul.

Pentru că a ales să profeseze în România, a decis să facă aici tot ce ţine de el ca să își facă bine treaba. Nu consideră că sunt diferenţe mari între spitalele din Grecia și cele din România. Însă susţine că grecii sunt mai optimiști decât românii, și asta se vede inclusiv în spitale și în atitudinea pe care o au unii pacienţi în faţa medicului: „Cred că ceva mai mult optimism ne-ar ajuta pe toţi”.

Multe persoane se miră că a lăsat Grecia și profesează în altă parte, povestește dr. Andreas Vythoulkas. De aceea le recomandă tinerilor medici „să își urmărească un vis, să încerce să și-l realizeze și să își facă meseria cu responsabilitate, indiferent de specializarea pe care o aleg și de colţul de lume în care o practică”.

MODELUL GERMAN ÎN ROMÂNIA

În departamentul de Chirurgie Viscerală, Generală, Vasculară și Toracică din Germania, coordonat de prof. dr. med. Friedrich Hubertus Schmitz-Winnenthal, activează mulţi medici români. Majoritatea au venit aici după absolvirea Facultăţii de Medicină din România. Astfel, echipa a atras mulţi pacienţi conaţionali, atât români stabiliţi acolo, cât și veniţi direct din România pentru tratament de specialitate.

prof dr. Friedrich Hubertus Schmitz-Winnenthal 2

Printre colegii chirurgi români, profesorul Schmitz-Winnenthal l-a remarcat pe dr. Octavian Popescu, pe care l-a pregătit și susţinut în toţi cei opt ani în care au lucrat împreună în Germania.

Operând împreună mulţi pacienţi din România, medicul spune că au întâmpinat anumite dificultăţi după externarea lor, în perioada în care pacienţii se întorceau și rămâneau acasă: „Pacienţii oncologici operaţi de echipa noastră sunt de regulă urmăriţi până la cel puţin cinci ani după operaţie. Acest lucru nu am reușit să îl realizăm cu cei veniţi din România și ne-am pus des întrebarea cum ar fi să-i tratăm direct acasă la ei?”.

Ceea ce au și făcut. În prezent, colaborează și continuă să lucreze împreună, dar în România. Potrivit profesorului Schmitz-Winnenthal, aici este foarte mult potenţial, pot fi aplicate aceleași standarde de tratament din Germania, ba chiar poate fi dezvoltat un sistem de tratament mai eficient ca acolo: „Această părere a fost confirmată încă din primele luni de când suntem aici, la We Care – Institutul German de Chirurgie Oncologică din București”.

Sistem medical liberal

Specialistul german a observat că în România există un sistem medical liberal care este bine dezvoltat și are un mare potenţial, pentru că posibilităţile de tratament nu sunt foarte reglementate – „există o flexibilitate pozitivă în ceea ce privește aplicarea celor mai bune tratamente. Există condiţii foarte bune de a alege interdisciplinar tratamente moderne optime și personalizate”.

Acesta le recomandă tinerilor medici să înţeleagă de ce au ales această meserie, să înţeleagă prin ce trece pacientul fizic și psihic și ce importanţă au ca specialiști în viaţa unui bolnav: „Este important să fii bine educat, asta este o datorie, și este important să poată stabili o înţelegere profundă a pacientului și să poată trata pacientul cu compasiune, adică să aplice «arta vindecării». Nu contează unde faci această meserie în lume (...), medicina este o vocaţie internaţională”.

Citiți și: Viaţă de campion imobilizat în scaun rulant

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe