Luna trecută, la Teatrul Evreiesc de Stat a avut loc premiera spectacolului Lozul cel mare, de Șalom Aleihem, în regia lui Andrei Munteanu. Am avut o seară minunată, în care momente de tristeţe și reflecţie asupra efemerei noastre vieţi s-au împletit cu cele de voie bună. Actorii dau dovadă de abilităţi multiple: cântăreţi, dansatori, acrobaţi, mucaliţi. Versurile și ritmurile cântecelor evreiești te fac să simţi că viaţa pulsează prin vene, că viaţa e frumoasă chiar și atunci când crezi că totul s-a sfârșit. Spectacolul este o pledoarie pentru simplitate și cumpătare, unde, de cele mai multe ori, omul își poate găsi fericirea și liniștea sufletească.

Actorii au reușit să facă din fiecare apariţie un moment de adevărată creaţie, iar rolurile le-au picat mănușă. Dintre aceștia, i-aș menţiona pe Andrei Bibire și Andrei Miercure. Întreaga poveste se desfășoară în jurul familiei croitorului Soroker. Problemele financiare zilnice ale acestei familii încetează atunci când câștigă o sumă considerabilă la loto. Dar cum soţii Soroker nu știu să gestioneze o astfel de bogăţie, cad ușor pradă escrocilor. Actorii care-i interpretează pe cei doi escroci ar fi putut realiza momente de tensiune și comic, însă totul se diluează din cauza unor lungimi de text inutile.

Actorie de înaltă clasă

Experimentaţii Mihai Ciucă (Soloveitșik), Nicolae Călugăriţa (Dl. Fain),Roxana Guttman (Madame Fain) și Luana Stoica (Liuba) fac din partiturile lor momente de actorie de înaltă clasă. Remarcăm ingenioasa schimbare a decorului, realizată de un dansator uluitor. Sunt momente de reală calitate artistică. În ce privește decorul, talentatul scenograf Puiu Antemir a găsit cea bună formulă. A creat trei spaţii de joc: croitoria; casa croitorului după ce se îmbogăţește; salonul familiei aristocrate. 

Chiar dacă versurile și acordurile muzicale uneori îţi creează o anume stare, lăsând să se furișeze o lacrimă pe obraz, totuși simţi cum bucuria se instalează pe chipul privitorului. De remarcat grupul de instrumentiști formidabili care au acompaniat fiecare actor în demersul muzical.

Sunt și câteva obiecţii de făcut: unele momente sunt lungite fără să aibă nicio susţinere. Poate ritmul trebuia ceva mai alert sau poate că regizorului îi trebuia curajul de a tăia dintr-un text scris acum mai bine de 100 de ani.