Președintele Societății Române de Diabet a transmis la începutul acestui an un mesaj colegilor săi – medici, studenți, cadre universitare și parteneri din domeniul sănătății.
A început un nou an universitar pentru Facultatea de Medicină din cadrul UMF Timișoara, ocazie cu care prof. dr. Bogdan Timar, decanul acestei facultăți, a transmis un mesaj.
Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof. dr. Bogdan Timar, a fost recent în Arabia Saudită, la lansarea unei alianțe dedicate managementului obezității.
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a lansat ediția inaugurală a Conferințelor Regionale ale SRDNBM, la Reșița.
Datele recente arată că una din cinci consultații se realizează la distanță. Iar telemedicina este instrumentul care îmbunătățește calitatea vieții persoanelor cu diabet zaharat.
Recent, Forumul Român de Diabet a marcat cinci ani de existență, printr-o amplă conferință ce a avut loc la Palatul Parlamentului.
Cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență, Forumul Român de Diabet a organizat o conferință la Palatul Parlamentului la 9 aprilie, celebrând progresul și angajamentul acestei platforme.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe