Într-o societate individualistă, cu focus pe performanţă, unde perfecţionismul vine din îndreptăţire, să vorbești despre recunoștinţă e ceva ciudat, dar necesar.
Recunoștinţa ar trebui practicată, în general, în relaţii și ar trebui să fie reciprocă. Atunci când nu suntem recunoscători, ne urcăm pe un soclu, lăsându-i pe ceilalţi la picioarele noastre. Ne simţim îndreptăţiţi să primim, ne simţim speciali, unii dintre noi chiar semizei. Recunoștinţa ne aduce cu picioarele pe pământ, ne face să ne uităm la cei din jurul nostru și să apreciem ce fac și ei pentru noi. Studiile spun că noi, cei care muncim în sănătate, ar trebui să fim recunoscători pacienţilor noștri. „De ce să facem asta? Noi îi salvăm, noi le facem bine”, mi-au spus câţiva rezidenţi la o întâlnire și, dintr-un punct de vedere, aveau dreptate.
Privind dintr-un anumit unghi, noi, cei care am ales profesii prin care să avem grijă de alţii, dăm poate mai mult. Dar din alt unghi, putem vedea că atunci când îţi trece pragul cabinetului, pacientul alege să fie venerabil. Atât de vulnerabil, încât își pune în mâinile noastre trupul, sufletul și chiar viaţa. Și atunci, dacă privim din această perspectivă, poate ar trebui să le fim recunoscători că ne-au ales, că au încredere în noi, că au curajul să ne lase să ne apropiem de ei în moduri în care nimeni nu o poate face.
Te-ai pus vreodată în papucii celui care îţi povestește cum a experimentat un viol sau cum trăiește clipele de dinaintea intrării în sala de operaţie?
Studiile* spun că exprimarea recunoștinţei de către cadrele medicale are un efect pozitiv asupra sănătăţii lor mintale.
Recunoștinţa reduce burnoutul. Acest diagnostic presupune sentimente de epuizare emoţională, distanţare mentală faţă de locul de muncă, negativism, cinism legat de locul de muncă și eficacitate profesională redusă. Atunci când suntem recunoscători, conștientizăm că munca noastră are sens. În plus, realizând o legătură emoţională cu pacientul, reducem epuizarea la compasiune.
Scăderea simptomelor de depresie și stres, atunci când practicăm recunoștinţa, a fost evidenţiată și ea de studii. Atunci când practicăm recunoștinţa, realizăm conexiunea emoţională cu pacientul, realizăm importanţa noastră în viaţa lui – ceea ce ne dă sens și bucuria de a trăi.
Gestul care ar trebui să devină rutină
Practicarea recunoștinţei ar trebui să fie o rutină. Dacă ești manager, fii recunoscător echipei. Doar împreună aţi făcut o muncă bună. Dacă ești subaltern, gândește-te cu recunoștinţă la șeful tău. Cu siguranţă vei găsi ceva pentru care să-i fii recunoscător. Faceţi o dată pe lună o întâlnire în care să vă exprimaţi recunoștinţa. Ţine un jurnal al recunoștinţei. Dacă îţi faci timp o dată, de două ori pe săptămână să notezi pentru ce ești recunoscător celor din jurul tău, acest lucru ar putea să îţi sporească starea de bine și bucuria de a trăi.
Iniţiază o întâlnire cu pacienţii prin care să îţi exprimi recunoștinţa Răspunde recunoștinţei lor cu recunoștinţă. Acest lucru va crește satisfacţia pacientului, dar și a ta. Nu în ultimul rând, astfel va crește și calitatea actului medical. Recunoștinţa ar trebui să fie un comportament fundamental în orice activitate care îţi aduce sens.
* https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25222798/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe