În urmă cu exact două luni aminteam ... jocul mulțumirii (1). „De cele mai multe ori, cei care nu au suferințe uită să mulțumească pentru că pot vorbi, se pot deplasa, se pot descurca în societate fără un ajutor dedicat.”

Într-o lume „așa cum este”, unde atât de multe persoane aleg să manifeste partea rea, partea care parcă este făcută să te îndemne la reacție, la mânie, la ceea ce nu ar fi bine să faci; într-o lume în care sunt atât de mulți („plătiți” sau nu) gata să pervertească orice și să încerce să pervertească pe oricine; într-o lume în care adevărurile istorice încep să se stingă (din vina acelorași) „pentru că pot”, datorită, în mare, următoarelor circumstanțe: cei care au trăit evenimentele istorice au început, de o vreme, călătoria spre cele veșnice; cei care cunosc direct adevărul (de la cei care au trecut la cele veșnice) sunt tot mai puțini;  lumii actuale” în proporție copleșitoare nu îi mai pasă (ex. dezinformările cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în 30 decembrie 1947 sunt prezentate la o parșivă rubrică intitulată de aceeași drept „dezvăluiri”) – ah! dezinformarea ...(3).

În această lume, așa cum este ea și indiferent cum este, trebuie să nu uităm să mulțumim pentru orice lucru bun. Să mulțumim că vedem, că putem merge, că ne putem face (măcar planuri) că vom face zilnic exerciții și vom avea o viață pro-sănătate, că putem ajuta pe alții – dar și că încă mai există oameni buni.

Îmi povestea cineva, de curând, că deși se afla în concediu a mers în instituția în care își desfășoară activitatea. Este un loc în care a încercat să facă multe lucruri bune și de câte ori a fost lăsat în pace a și reușit. Dar este, în același timp, instituția în care mulți „îi poartă sâmbetele” și încearcă să demonstreze că albul este negru, violetul este maro, adevărul este minciună ș.a.m.d.

Își amintea și că, odată, când în acea instituție părea că se petrece o reformă, între cei de mai sus era unul care a spus celor din conducere „degeaba încercați să faceți ceva bun în această instituție dacă nu îl eliminați pe X”. Și cu toate acestea ...Cu toate acestea (acest „X”), mi-a istorisit că în iste zile a ajuns în una dintre secțiile respectivei instituții și din una în alta, persoana cu care discuta (una dintre puținele persoane care a recunoscut și recunoaște de fiecare dată cât de mult bine a făcut instituției) a început să dezvăluie gânduri și amintiri.

De fapt nu doar atât, ci și mulțumirea că „întâmplător” („Nimic nu este întâmplător, totul este Proniator” Păr. Constantin Galeriu) a avut loc întâlnirea exact în această perioadă. A mai spus că „ne pare rău că avem atât de puțin timp să vorbim; știu că am avea atât de multe de învățat de la dumneavoastră”, dar a urmat și ceva care l-a impresionat. 

Lipsind puțin și revenind după un ceas în aceeași secție, persoana cu care discuta și care îi spusese că este așteptat la „o felie de cozonac” i-a spus: „în afară de colegii care nu mănâncă acum cozonac, toți ceilalți au adus pentru dumneavoastră câte o felie din cel adus de acasă pentru aceste zile; le-am pus pe toate împreună și vi le dăruim, cu drag”. (foto). 

O lume în care mai există oameni buni este o lume cu speranță. Este o lume pentru care trebuie să mulțumim. Speranța există. Speranța trebuie păstrată vie, acum, în anul ce urmează, în anii ce urmează. La mulți ani!

1. https://www.viata-medicala.ro/jocul-multumirii-43438
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Abdicarea_regelui_Mihai
3. https://www.libertatea.ro/opinii/emilian-damian-popovici-fata-nevazuta-a-dezinformarii-5569658