O nouă campanie de evaluare a consumului personal de alcool al românilor a început pe 9 iunie, pentru a marca astfel Săptămâna Națională a Testării AUDIT (9-15 iunie 2025).
Persoanele cu vârsta de peste 18 ani au ocazia să participe din nou anul acesta la cea mai amplă campanie națională de evaluare a consumului personal de alcool și de prevenire a consumului riscant, potrivit unui comunicat de presă transmis redacției. În perioada 9-15 iunie 2025, românii sunt invitați la Săptămâna Națională a Evaluării Consumului Personal de Alcool, pentru a afla care este riscul asociat consumului lor de alcool și să primească recomandări de la specialiști.
Proiectul, aflat deja la a șasea ediție, a ajuns până acum la peste 68.000 de români care au acceptat provocarea de a-și evalua modelul de consum (echivalentul a peste 240 de vieți salvate) și este organizat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.
Parteneri principali naționali în acest proiect sunt: Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În București, partenerii-suport sunt Primăria Municipiului București (PMB), Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), alături de ARCUB, în cadrul celui mai îndrăgit eveniment outdoor al Capitalei - Străzi Deschise.
Evenimentul se va desfășura online, pe www.testareaudit.ro, și offline, în peste 400 de locații din toate județele țării, marcate pe harta din platformă. Astfel, peste 600 de evaluatori AUDIT și specialiști ALIAT vor oferi informații și recomandări timp de o săptămână.
Campania națională va avea ca instrument principal chestionarul AUDIT - cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății și utilizat în peste 190 de țări.
Adulții îl pot completa singuri, direct pe platforma www.testareaudit.ro, sau alături de un specialist/evaluator, în cel mai apropiat centru de testare din județul lor, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.
Testul Audit, urmat de o intervenție scurtă, salvează vieți - poate preveni unul din trei decese cauzate de consumul problematic de alcool, conform INSP, care arată că e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an. Doar anul trecut, la Săptămâna AUDIT 2024, inițiatorii au reușit să salveze peste 50 de vieți.
„Ne aflăm la cea de-a șasea ediție a Săptămânii Naționale a Evaluării Consumului de Alcool, un demers care capătă tot mai multă consistență în rândul inițiativelor de prevenție și sănătate publică din România. Scopul nostru rămâne același - normalizarea autoevaluării consumului de alcool ca gest de responsabilitate față de propria sănătate, la fel de firească precum analizele anuale de sânge. Anul acesta, extindem aria de acoperire, adresându-ne în mod special profesioniștilor din domeniul sănătății și din spitalele din țară, pentru sustenabilitatea intervenției AUDIT. Până acum, aproape 68.000 de persoane au beneficiat de acest demers și observăm o creștere constantă a deschiderii românilor față de ideea de autoreflecție, prevenție și schimbare, o tendință care ne motivează să ducem campania an de an mai departe”, a declarat psihologul Viorel Roman, directorul executiv al Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală, de asemenea psiholog clinician și psihoterapeut cu experiență în adicții.
Campania AUDIT se derulează la nivel național, prin implicarea ca și centre de testare AUDIT a serviciilor medicale aflate în coordonarea Direcțiilor Județene de Sănătate Publică din toată țara, colaboratorii tradiționali, prin parteneriatul strategic încheiat cu Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății.
În București, românii se vor putea testa și în centrele înregistrate în platformă de partenerii suport: Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB).
Totodată, în premieră în 2025, pe lista evaluatorilor, adică a voluntarilor-eroi, au intrat peste 100 de asistente medicale din spitale din toată țara, formate de ALIAT în detecția precoce a problemelor legate de consumul de alcool, profesioniști care vor integra astfel intervenția scurtă mai departe în practica lor curentă și dincolo de acest eveniment.
Iar sâmbătă, 14 iunie, organizatorii se vor întâlni pe Calea Victoriei (lângă statuia Iuliu Maniu) cu bucureștenii și turiștii interesați să se evalueze și să discute cu echipele de voluntari și specialiști ALIAT.
Acest proiect este desfășurat în cadrul Străzi deschise – București, Promenadă urbană, un proiect al Primăriei Municipiului București, organizat prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în calitate de operator zonal.
Chestionarul AUDIT (Test de identificare a severității tulburării de consum de alcool) cuprinde 10 întrebări scurte și generează un punctaj care determină categoria în care se înscrie fiecare respondent: consum puțin riscant (0-7 puncte), consum riscant (8-15), consum nociv (16-19) și consum extrem de nociv (peste 20).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe