Unii colegi ezită să informeze pacientul despre anumite efecte adverse rare, dar serioase, ale unui medicament util, temându-se că astfel îl sperie și nu vor obţine altceva decât un refuz, în defavoarea tratamentului prescris. Întrebarea pe care mi-o pun în faţa acestei situaţii este: „Dacă eu aș fi acel pacient, aș vrea ca doctorul să-mi ascundă informaţia ca să nu mă răzgândesc și să renunţ la medicament?”.

        În fond, de ce ne-am asuma noi, medicii, o asemenea responsabilitate enormă? Pacientul trebuie să fie doar ajutat să decidă între „pro” și „contra”, nu? În ultimă instanţă, dacă este un pacient competent, el este cel în măsură să ia decizia finală.

Posibil mod de lucru

        Să luăm ca exemplu un pacient diagnosticat cu tulburare bipolară căruia i se explică tratamentul cu lamotrigină, inclusiv efectul advers, sindromul Stevens-Johnson. Este posibil ca pacientul să spună: „N-aș dori acest tratament, pentru că o erupţie serioasă a pielii mă sperie”.

        Iată cum i-am răspunde noi: „În primul rând, se știe cu precizie statistică faptul că doar una din 1.000 de persoane cu tulburare bipolară poate dezvolta erupţia când primește lamotrigină, în schimb 999 de persoane din 1.000 nu! În al doilea rând, pentru a vă reduce șansele de a dezvolta o erupţie, noi începem cu o doză foarte mică, apoi creșterea ei o facem lent și treptat. Totodată, ocolim orice alt medicament luat concomitent care v-ar putea crește nivelul lamotriginei în sânge. Iar în al treilea rând, trebuie să știţi că riscul există doar în primele luni de tratament, ulterior el este extrem de scăzut”.

        Al doilea pas în acest exemplu este să asigurăm pacientul de o monitorizare atentă: „Prin urmare, vă veţi inspecta pielea după ce faceţi duș în fiecare zi; dacă veţi observa cumva vreo erupţie, mă contactaţi imediat și vom decide împreună ce aveţi de făcut”. Odată cu ideea că majoritatea bolnavilor nu au acest efect advers, asigurarea că efectul advers este atent monitorizat pare să liniștească anxietatea pacientului.

Evaluarea situaţiei

        La următoarea vizită programată după ce pacientul a început să ia medicamentul, ne punem întrebarea: „Cum aflăm dacă a avut sau are efecte adverse, va trebui oare să facem un inventar al tuturor efectelor adverse posibile de pe listă la fiecare vizită?” Poate că asta ar lua prea mult timp.

        În practică nu se procedează la o astfel de inventariere. Putem pune o întrebare generală: „Aţi avut vreun efect advers de când aţi început medicamentul?”. Am studiat acest procedeu cu întrebarea generală, comparativ cu o inventariere a fiecărui efect advers de pe o listă, și am constatat că doar cu întrebarea generală am obţinut cam o tremie dintre efectele adverse pe care un alt coleg le-a descoperit folosind lista detaliată.

        În felul acesta am ajuns să testăm o tehnică ce folosește o cale de mijloc, care nu va lua mai mult de câteva minute din timpul vizitei. Iată cum întrebăm: „Aţi avut vreun efect advers de când luaţi medicamentul?”. Pacientul va menţiona unul sau două simptome. „Altceva aţi mai avut?”. Pacientul mai menţionează un simptom. Întrebăm din nou: „Și altceva?”... Și tot așa, până ce pacientul va spune: „Nu, asta e tot”. Aproape întotdeauna obţinem acest răspuns întrebând „Și altceva?” de vreo două ori. Apoi se poate pune încă o întrebare, folosind alte cuvinte: „Ce alte noi simptome aţi mai observat de când luaţi medicamentul?”.

        Această combinaţie de întrebări face parte din practica noastră îmbunătăţită recent, și nu ia mai mult de 2-3 minute. Încercaţi această tehnică și veţi vedea că este utilă și nu vă va consuma mult din timpul vizitei.