Un fel de numere despre oameni, pentru oameni. Sănătatea publică arareori vede însă individul. Nu mă vede nici pe mine, și nici pe tine,
cititorule. Dar atunci când Sănătatea publică trebuie să comunice, ar fi mai potrivit să-i comunice mai degrabă individului, și mai puţin cohortelor purtând diferite etichete. Pentru că oamenii decid ce vor ei, fiecare în parte, să facă.

Firește că va folosi numerele, totuși, comunicarea trebuie îndreptată către mine și către tine. Pentru că este destul de puţin probabil ca eu să iau în serios pe cineva (fie el individ sau altă entitate formată din mai mulţi indivizi), atâta vreme cât celălalt are o atitudine opusă faţă de mine.

Dragă DSP, nu, nu mă iei deloc în serios pe mine ca cetăţean sau ca fiinţă umană. Nu m-ai luat în serios atunci când te-am întrebat dacă vrei să știi de unde cred că m-am infectat. Mi-ai spus că nu te interesează. Ai spus că te interesează doar unde lucrez. Te-ai bucurat când ţi-am spus că lucrez singur, de acasă.

Te interesau probabil numere mai mari decât 1. Un individ, o familie nu merita atenţie. O fabrică, da. Poate ieși cu scandal, puteţi apărea la televizor și, mai ales, puteţi da amenzi. Dar dacă ai fi făcut serios ancheta, cel mai probabil că la ATI Câmpina ar fi fost un pacient mai puţin.

Nu m-ai luat în serios nici când te-am întrebat cui aș fi putut să-i transmit boala. M-ai întrebat doar despre familie. Bun și asta, dar mult prea puţin. Din fericire, mai înţeleg câte ceva și, cu puţin noroc, în cazul meu a fost
COVID capăt de linie, dar dacă nu era așa?

Nu m-ai luat în serios când ţi-am trimis e-mail solicitând niște lămuriri legate de perioada de izolare și ieșirea din ea. Nu am primit vreun răspuns nici azi, după trei săptămâni. Nici măcar pe medicul meu de familie nu l-ai luat în serios.

De ce trebuie ca el să vă scrie scrisori în miez de noapte pentru a putea acorda concediul medical legal pentru izolare? Și asta fără să primească încă răspuns. Chiar nu putem face asta mai bine?

Dragă DSP din judeţul natal, am avut ocazia să ne întâlnim cu câţiva ani în urmă la o conferinţă de două zile la Gura Humorului. Nu v-aș fi recunoscut dacă nu era șefa de promoţie din liceu printre voi.

Aţi fost destul de mulţi. Aţi ajuns abia către finalul primei zile și aţi stat doar câţiva și doar o jumătate de oră. Apoi aţi apărut la chef unde eraţi în număr mare și activi, după care aţi dispărut definitiv. Plimbărică pe banii statului. Și ai noștri.

Acum este de muncă. Este de făcut ceva. E greu. Și mai ales important. Și trebuie să o faceţi chiar voi. Nu mai este despre amendarea altora. Dacă aţi avea bun simţ, acum v-aţi amenda între voi. Atunci mi-aţi stârnit in corpore o mare greaţă.

Observ cum senzaţia de atunci face acum victime și nu știu cum ar fi trebuit să procedez în acele momente și cum să o fac pe viitor când voi mai întâlni alţii ca voi. Mai bine ascultăm Paraziţii.