Newsflash
Știri

Mesajul Societății Române de Diabet, în contextul Zilei Mondiale a Diabetului

de Florentina Ionescu - nov. 15 2022
Mesajul Societății Române de Diabet, în contextul Zilei Mondiale a Diabetului

În contextul Zilei Mondiale a Diabetului, marcată ieri, 14 noiembrie, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a transmis un mesaj pentru români.

Ziua Mondială a Diabetului a avut anul acesta ca motto „Educație pentru a proteja ziua de mâine”, arată reprezentanții Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. 

Franţa: transplantul insulelor pancreatice, o șansă pentru pacienții cu diabet 1 

Ziua Mondială a Diabetului este marcată anual, în întreaga lume, în data de 14 noiembrie și are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare și informare cu privire la impactul diabetului asupra sănătății populației.

Tema Zilei Mondiale a Diabetului 2022 a fost „Education to protect tomorrow” („Educație pentru a proteja ziua de mâine”). Activitățile ce s-au desfășoară în acest sens au evidențiat necesitatea unui acces îmbunătățit la educația fiabilă cu privire la diabet pentru persoanele care suferă de această afecțiune, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Căutările pe Google referitoare la diabet

Potrivit IDF (International Diabetes Federation), una din cinci căutări pe Google pentru termeni legați de diabet dezvăluie informații inexacte sau greșite despre această afecțiune și despre modul de gestionare a complicațiilor.

Diabetul este o boală cronică care apare atunci când pancreasul nu mai produce insulină sau organismul nu utilizează acest hormon în mod eficient. Incapacitatea de a produce insulină sau de a o utiliza eficient duce la creșterea nivelului de glucoză în sânge (hiperglicemie).

În Europa, 61 de milioane de persoane erau diagnosticate cu această afecțiune în 2021.

În lume, conform International Diabetes Federation, 537 de milioane de adulți cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani au diabet zaharat, adică 1 din 10 oameni. 

Ziua Mondială a Diabetului 2022. Informații esențiale de la OMS 

Se estimează că acest număr va crește la 643 de milioane până în 2030 și la 783 de milioane până în 2045. 

diabet monitorizarea continua a glicemiei sistem aprobat fda

Câte decese a cauzat diabetul anul trecut

Mai grav este însă faptul că, în anul 2021, diabetul a fost responsabil pentru 6,7 milioane de decese. O persoană a murit din cauza bolii la fiecare 5 secunde, potrivit datelor IDF.

Studiul PREDATORR arată că România se situează printre țările cu cea mai mare prevalență a diabetului în Europa, 11,6% dintre adulți.

„Diabetul trebuie să fie o prioritate”

De Ziua Mondială a Diabetului este important să atragem atenția asupra acestei probleme reale de sănătate publică cu care se confruntă nu doar România, ci întreaga lume – diabetul, a afirmat prof. univ. dr. Gabriela Radulian (foto), președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

„Diabetul ar trebui să fie în atenție astăzi, la fel ca în fiecare zi. Peste tot în jurul nostru sunt persoane cu diabet zaharat, numărul acestora crește permanent, iar prezența complicațiilor asociate diabetului reprezintă alte grave provocări. Prevenția, diagnosticarea rapidă și un tratament eficient sunt esențiale în diabet.

Suntem datori să informăm în primul rând populația cu privire la riscurile pe care le prezintă această boală și cât de important este să ajungem la medic la timp. Diabetul trebuie să reprezinte o prioritate și să fie luate măsuri clare în prezent pentru a preveni apariția afecțiunii, dar și în viitor, care să ajute la diminuarea impactului generat de apariția diabetului și a complicațiilor sale.

Trebuie să informăm și să educăm populația de azi pentru a proteja sănătatea zilei de mâine. Iar noi ca medici trebuie să luptăm continuu pentru creșterea calității vieții persoanelor cu diabet și pentru a diminua impactul apariției complicațiilor asociate diabetului. De asemenea, este foarte important să realizăm un proces eficient de educație a persoanelor cu diabet zaharat pentru a-și cunoaște cât mai bine afecțiunea și a reuși ca împreună cu noi, medicii, să o gestionăm cât mai eficient”, a declarat prof. univ. dr. Gabriela Radulian, președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Prof. dr. Gabriela Radulian

Diabetul zaharat – o problemă atât de sănătate, cât și la nivel economic

Diabetul a generat cheltuieli pentru sănătate de aproximativ 966 de miliarde de dolari, o creștere cu 316% în ultimii 15 ani.

Din păcate, se estimează că unul din doi oameni cu diabet rămâne nediagnosticat, adică aproximativ 212 milioane, la nivel mondial. 

Peste 1,2 milioane de români, monitorizați în programul de diabet 

Potrivit unui studiu, două din trei persoane cu diabet de tip 2 prezintă factori de risc pentru bolile cardiovasculare, precum: tensiunea arterială ridicată, un nivel ridicat al colesterolului sau nemonitorizarea glicemiei.

Două din trei persoane cu diabet de tip 2 au suferit deja de o afecțiune cardiovasculară: insuficiență cardiacă congestivă, infarct, insuficiență cardiacă.

Ziua Mondială a Diabetului a fost stabilită pentru prima dată în 1991, de International Diabetes Federation (IDF) și de Organizația Mondială a Sănătății.

În anul 2006, Ziua Mondială a Diabetului a fost adoptată oficial de către Organizația Națiunilor Unite.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe